O nouă grădiniţă va fi construită, cu fonduri europene, în municipiul Târgu Secuiesc
O nouă grădiniţă cu program prelungit, având o capacitate de 80 de locuri, va fi construită în municipiul Târgu Secuiesc, printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene.
Investiţia totală se cifrează la peste 3,9 milioane lei, din care peste 2,8 milioane lei sunt bani nerambursabili, alocaţi prin Axa Prioritară 10 a Programului Operaţional Regional 2014-2020, se arată într-un comunicat de presă, remis marţi AGERPRES.
Viitoarea grădiniţă va fi construită pe strada Ady Endre, pe un teren unde în prezent sunt trei construcţii ce vor fi demolate, iar termenul de finalizare este 31 mai 2022.
Potrivit comunicatului, în municipiul Târgu Secuiesc sunt în curs de derulare investiţii în valoare totală de circa 11 milioane lei pentru îmbunătăţirea condiţiilor de educaţie, respectiv pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a două grădiniţe şi două şcoli gimnaziale.
„În acest oraş se pune foarte mare accent pe finanţarea proiectelor de creştere a gradului de participare a copiilor la toate nivelurile de educaţie, în general în învăţământul obligatoriu, inclusiv prin reabilitarea energetică a unor unităţi de învăţământ.(...) Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale preşcolare la nivelul municipiului Târgu Secuiesc, prin construirea unei grădiniţe cu program prelungit, în vederea creşterii gradului de participare la învăţământul preşcolar (...) În municipiul Târgu Secuiesc există un număr tot mai mare de cereri de înscriere în unităţile de învăţământ de nivel preşcolar cu program prelungit, solicitări care depăşesc numărul de locuri existente, în timp ce, pe de altă parte, actuala infrastructură este învechită şi necorespunzătoare în ceea ce priveşte spaţiile oferite pentru studiu”, se arată în comunicat.
(Sursă foto: ADR Centru Relaţii Publice)