O alt fel de abordare a educaţiei
E toamnă. Vremea legumelor şi a fructelor, dar şi vremea murăturilor şi a compoturilor pentru iarnă. A început şi şcoala. Începutul de an şcolar înseamnă, în această perioadă, mai ales evaluarea iniţială la diferite materii.
Un grup de voluntari de la Grupul Şcolar ,,Constantin Brâncuşi” din Sfântu-Gheorghe a avut iniţiativa de a da o altă ,,evaluare”. În cadrul parteneriatului pe care şcoala noastră îl desfăşoară cu Şcoala Specială din Sf. Gherghe, s-a organizat o activitate în care elevii voluntari împreună cu elevii beneficiari au pregătit compot de mere şi struguri pentru iarnă. Activitatea s-a desfăşurat în laboratorul de alimentaţie publică din cadrul şcolii noastre şi a debutat cu o lecţie ,,altfel”. Cei mici au făcut o recapitulare a celor învăţate la clasă şi au cântat un cântecel pregătit special pentru de acum prietenii lor mai mari, iar cei mari le-au arătat celor mici cum ne pregătim pentru a putea începe lucrul în laborator. După ce totul a fost pregătit, s-a trecut la spălarea merelor, sortarea şi curăţirea lor, aşezarea în borcane. Ne-am bucurat de prezenţa şi colaborarea şi a două dintre mămicile celor mici. Activitatea s-a finalizat cu un număr de 100 de borcane de compot, de care se vor bucura cei mici de-a lungul lunilor care urmează. La activitatea propriu zisă au participat doar 8 elevi voluntari, dar merele au fost asigurate de şcoala noastră, mere care au fost culese tot de elevii şcolii noastre într-o altă activitate extra şcolară. S-au implicat şi unele clase, aducând borcanele necesare pentru compot. Ne-am mobilizat, am lucrat împreună, dar cel mai important lucru pentru noi a fost că ne-am simţit bine, am colaborat şi am învăţat ceea ce nu se învaţă fără astfel de activităţi: să ne acceptăm şi să ne ajutăm aproapele aşa cum putem!
Coordonator S.N.A.C. – Gr.Şc. „Constantin Brâncuşi” Psih. Claudia Rosin