EDUCATIE 23 noiembrie 2010

Liceul de Artă „Plugor Sandor” a sărbătorit Săptămâna Educaţiei Globale

de Covasna Media | 609 vizualizări
Tema aleasă în acest an pentru programul „Săptămâna Educaţiei Globale” a fost „Pace şi non-violenţă pentru copiii lumii”, la aceasta participânnd şi Liceul de Artă „Plugor Sandor” din municipiul Sfântu Gheorghe. Îndrumaţi de învăţători, profesori diriginţi dar şi de profesorii de specialitate, elevii claselor I-XII s-au implicat în acest proiect încercând să identifice prin creaţiile lor cauzele care generează fenomenele de violenţă

Tema aleasă în acest an pentru programul „Săptămâna Educaţiei Globale” a fost „Pace şi non-violenţă pentru copiii lumii”, la aceasta participânnd şi Liceul de Artă „Plugor Sandor” din municipiul Sfântu Gheorghe.

Îndrumaţi de învăţători, profesori diriginţi dar şi de profesorii de specialitate, elevii claselor I-XII s-au implicat în acest proiect încercând să identifice prin creaţiile lor cauzele care generează fenomenele de violenţă la nivel individual şi de grup.

În urmă cu câteva zile, în Sala Festivă a liceului, elevii claselor I-IV secţiile română şi maghiară, sub privirile atente ale statuilor vii (elevii secţiei de teatru, clasa a XI-a) întruchipând ipostaze ale păcii şi non violenţei şi în prezenţa învăţătoarelor Csutak Iulia, Cosmina Văsîi, Elena Ţifrea, Bölöni Klára, Babos Erika, au prezentat un spectacol de poezie şi muzică. Cu aceeaşi ocazie elevii şi-au expus lucrările realizate în atelierele de desen ale profesorilor Toth Sarolta, Baciu H. Enikő, Hervai Katalin şi Faluvégi Tünde. Momentul final al spectacolului a fost oferit de Corul de tineret „Eufonia” dirijat de profesor Sipos Zoltán. Evenimentul de la Liceul de Artă „Plugor Sandor” a fost organizat şi coordonat de directoarea adjunctă a instituţiei de învăţământ, Edinda Iliescu.

Istoria „Săptămânii Educaţiei Globale”

Istoria Săptămânii Educaţiei Globale începe în 1999, când Consiliul Europei, prin organismul său specializat – Centrul - Nord - Sud, a iniţiat la Strasbourg prima „Săptămână a Educaţiei Globale“. Scopul acestei săptămâni este acela de a promova în statele membre activităţi şcolare dedicate reducerii sărăciei şi excluderii sociale. Astfel, fiind o reuşită încă de la prima ediţie, sărbătoarea dedicată educaţiei mondiale a ajuns la cea de-a X-a ediţie. "Săptămâna Educaţiei Globale" încurajează copiii, tinerii şi profesorii să iniţieze activităţi educaţionale în domeniul cetăţeniei globale prin dezbaterea unor teme ca diversitatea şi inegalitatea, atât la nivel local cât şi global, având la bază principalele teme ale cetăţeniei globale: sensibilizarea întregii lumi asupra rolului de cetăţeni ai globului, respectarea diversităţii şi a comunicării interculturale, dorinţa de a face ca lumea să devină un loc mai echitabil şi durabil, responsabilitatea asupra propriilor acţiuni.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.