EDUCATIE 17 mai 2021

IȘJ Covasna: cum se derulează înscrierea copiilor în învăţământul preşcolar pentru anul şcolar 2021-2022

de Covasna Media | 767 vizualizări

În perioada 17.05.2021 – 28.05.2021 se derulează reînscrierea copiilor în învăţământul preşcolar pentru anul şcolar 2021-2022.

De asemenea, începând cu data de 31.05.2021, se defășoară înscrierea copiilor nou veniți, după următorul calendar:

Etapa I  - 31.05.2021 - 24.06.2021

a. Colectarea cererilor - 31.05.2021-11.06.2021

b. Procesarea cererilor de înscriere - 11.06.2021-25.06.2021

Etapa II - 28.06.2021 - 16.07.2021   

a. Colectarea cererilor - 28.06.2021 - 02.07.2021

b. Procesarea cererilor de înscriere - 02.07.2021 - 16.07.2021

Etapa de ajustări - 02.08.2021- 31.08.2021 - Această etapă presupune introducerea cererilor de înscriere și admiterea lor pe locurile rămase libere.

Programul reînscrierilor, respectiv al înscrierilor, va fi stabilit de conducerea unității de învățământ și va fi afișat la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există.

Referitor la înscriere, părinţii pot comunica unităţii de învăţământ şi prin fax, poştă electronică sau telefonic datele necesare (date privind solicitantul, date privind copilul şi date privind opţiunile exprimate) pentru a fi introduse în aplicaţia informatică specifică.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/ înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor posta pe site-ul unităţii de învăţământ/ ISJ Covasna şi la avizier, la loc vizibil, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informații: 

  • capacitatea instituţiei;
  • numărul de  locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2021-2022 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor.

În județul Covasna, este aprobat pentru anul școlar 2021-2022 un număr de 6070 de locuri, reprezentând 334 de grupe în cele 151 de grădinițe existente. Numărul de locuri este distribuit astfel: 2959 locuri în 181 de grupe în mediul rural, respectiv 3111 locuri în 153 de grupe în mediul urban.

Pe secții de predare, situația planului de școlarizare este următorul:

  • la secția română 534 de locuri pentru grupa mică, 602 la grupa mijlocie și 713 la grupa mare, reprezentând un total de 1849 de locuri
  • la secția maghiară 1358 de locuri la grupa mică, 1293 la grupa mijlocie, 1570 la grupa mare, reprezentând 1849 de locuri

În anul școlar 2020-2021 au fost înscriși 6075 de copii în 335 de grupe.

Informații referitoare la reînscrierea și înscrierea copiilor în grădinițe se regăsesc pe site-ul ISJ Covasna la secțiunea (Re)Înscrierea în grădinițe, secțiune care va fi actualizată permanent.

Biroul de presă al IŞJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.