Profesoara Monica Rusu de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” a decis ca anul acesta să-şi încheie oficial cariera de dascăl E mare lucru să te dedici o viață întreagă unei singure cariere și când se încheie să spui fără urmă de îndoială și cu tot sufletul că oricând ai lua-o de la capăt pe același drum. Profesoara Monica Rusu, care timp de 43 de ani a muncit în cadrul aceleiași unități de învățământ, actualul Colegiu Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, este exact genul acesta de persoană. Iubește copiii mai mult decât poate exprima în cuvinte și li s-a dedicat pe deplin în toți acești ani, când le-a fost dascăl, prieten, confident și ghid în viață. În urmă cu cinci ani a ajuns la vârsta de pensionare, și-a asumat statutul, dar a continuat să meargă în fața elevilor cu aceeași energie, eleganță, blândețe și bucurie. Ultima oră de istorie din anul școlar care tocmai s-a încheiat a fost și finalul unui capitol important din viața Monicăi Rusu. După o oră petrecută alături de elevi în aer liber, în preajma monumentelor istorice din oraș, profesoara și-a luat rămas bun de la cea care are să fie ultima generație de elevi din cariera ei. În interviul ce urmează, am încercat să redăm pe scurt esența unei discuții interesante de aproape două ore, purtate cu profesoara Monica Rusu în cochetul său apartament din centrul orașului Sfântu Gheorghe. În acordurile fine ale celebrului Chopin și lângă un ceai cald, ne-am înconjurat de amintiri din viața de dascăl, de lecții de viață, de gânduri pentru profesorii aflați la început de drum, de proiecte din prezent și viitor, dar mai ales sfaturi pentru tinerii care de acum nu vor mai avea șansa să o găsească la catedră pe Monica Rusu.    – Cum au fost începuturile carierei dumneavoastră? - Când am terminat școala, în 1973, am fost repartizată inițial la Păpăuți, dar imediat, la câteva zile, am venit la Liceul Nr. 2 din Sfântu Gheorghe. Am avut tot felul de ore din paleta științelor sociale: economie, filosofie, istorie, sociologie. În primul an am avut ore și la „Szekely Miko”, iar mai apoi în anul patru sau cinci am fost și la „Puskas” câteva ore. În rest, am predat doar la actualul „Mihai Viteazul”, pentru că a trecut prin diferite denumiri. M-am simțit foarte bine în acest colectiv. – În timpul celor 43 de ani de învățământ v-au trecut prin suflet și prin mâini foarte multe generații de elevi. Cum s-a schimbat de-a lungul timpului această relație dintre profesori și elevi? – La început, în special în perioada comunistă, exista o distanță, o barieră. Atunci elevul era mai mult un executant, adică făcea ce i se cerea, din partea părinților sau profesorilor. Acum a dispărut „catedra”, adică acea barieră. Copilul îndrăznește să te întrebe orice. Și e bine când copilul întreabă. E bine să vadă că ești deschis. – La modul ideal, din experiența dumneavoastră, cum ar trebui să fie relația profesor-elev? – Între ei trebuie să existe încredere reciprocă, chiar și afecțiune. Copilul trebuie să înțeleagă că tu îi vrei doar binele și că ceea ce îi spui tu și îl înveți este bine. La rândul lui, profesorul trebuie să fie conștient că elevul a venit la școală ca să învețe, să afle lucruri noi. – Care este principalul mesaj care credeți că e necesar să ajungă la urechile tinerilor din ziua de azi? – Fiecare tânăr trebuie să aibă un țel, un obiectiv pe care să îl urmărească în viață. Fie că vor să fie doctori, profesori, sportivi de performanță sau așa mai departe, tinerii trebuie să știe că orice dorești să faci în viață nu poți să îl realizezi decât cu foarte mult efort și cu foarte multă perseverență. Mai mult, este important ca tinerii să aibă priorități și să știe clar ce este important pentru ei. De asemenea, este bine să existe un program foarte riguros care să fie respectat. Sigur, aceste sfaturi sunt pentru cei care chiar vor să se realizeze ca oameni în societatea sălbatică de astăzi, în care este greu să răzbești. Repet: numai prin muncă poți să reușești. Acesta este principalul factor care garantează succesul. Trebuie să fii foarte bun în domeniul în care vrei să te afirmi și dacă ești foarte bun, îți găsești și loc de muncă și apreciere. Eu le mai spun tinerilor cu care vorbesc și faptul că în momentele mai grele, în care se împotmolesc, să știe că și mâine e o zi și că pot să o ia de la capăt ori de câte ori e nevoie. Le mai zic și că în viață ai mai multe necazuri decât bucurii, așa că trebuie întotdeauna să apreciezi ceea ce este bun. – Ce alte calități credeți că trebuie să aibă o persoană pentru a fi un bun dascăl? – În primul rând să îi placă copiii. Apoi este foarte important ca tot ceea ce face să facă din pasiune, nu cu gândul de a aștepta să treacă ora, să plece acasă. Să lucrezi cu copiii este extraordinar. În plus, un profesor bun este acela care este responsabil și conștient că ceea ce face este foarte important și că acei copii chiar au nevoie de el. – Dacă ați avea acum atâta putere încât să schimbați ceva în actualul învățământ românesc, ce ați modifica? – Cred că învățământul ar trebui să fie organizat pe mai multe paliere, în sensul că fiecare copil ar trebui să-și găsească locul după capacitățile lui intelectuale și motrice. Cred că ar trebui să existe o mai mare paletă de unde elevii pot să aleagă. În plus, cred că școlile tehnice sunt subestimate. Dacă un copil are abilități de a fi bucătar, că tot e la modă acum, atunci acesta ar trebui să-și cultive abilitățile în acest sens încă din clasa a IX-a. De ce să meargă la liceu, să termine a XII-a și să nu-și găsească loc de muncă? – Este Sfântu Gheorghe un oraș pregătit pentru educația de calitate? – Da, cu siguranță este. Pe lângă școli, sunt foarte multe activități culturale. De când s-a ridicat generația care a înființat Asociația de tineret „Ecou”, care implică elevii în rezolvarea problemelor din școală și din comunitate, lucrurile s-au mișcat foarte mult. Au făcut atâtea proiecte extraordinare! Implicarea tineretului în fel de fel de acțiuni culturale, care să le ocupe timpul, e un lucru minunat. Voluntariatul și faptul că sunt implicați, îi ajută imediat și contribuie la o educație cu adevărat calitativă. – Recent, ați luat parte la lansarea proiectului „EuroScola”, prin care elevii CNMV învață despre trecutul și prezentul unității de învățământ în care își desfășoară activitatea. Ce părere aveți despre această inițiativă? – Este un lucru foarte, foarte pozitiv în sensul că este o deschidere spre comunitate, spre alte perspective. Este o ocazie să vadă și alții cum sunt lucrurile la Colegiul Național „Mihai Viteazul” și noi să vedem cum sunt la alții. E foarte bine că suntem implicați într-o activitate care ne place, care este pentru noi și strict legată de trecutul și de viitorul nostru. Mi se pare foarte frumos că s-au implicat în acest proiect. Prin acest fel poate se înțelege ideea că este cazul ca acest liceu să beneficieze și el de un cât de mic ajutor material pentru că acea clădire superbă chiar merită să fie protejată. – Înțeleg că ultimele cursuri din acest an școlar au fost și ultimele din cariera dumneavoastră? – Da, am ales să aduc această generație până la capăt. Am vrut să am o amintire frumoasă cu ei. Am vrut să știu că și ei sunt mulțumiți, pentru că nu poți să îi lași înainte de Bacalaureat. Era greu și pentru ei. Anul acesta am avut doar o singură clasă de a XII-a și am mai avut la practică pedagogică. Mie nu mi-e greu nici acum să predau. Ultima oră am avut-o în parc, unde mi-am și luat „la revedere” cu copiii. Așa am vrut să îmi închei carierea: alături de copii. – Și acum ce urmează? – Am decis să mă dedic în continuare și altor activități. Mă duc la cor, de două ori pe săptămână merg la înot și călătoresc foarte mult, prin țară, îmi place să merg la spectacole, sau în străinătate. Acum că o să am mai mult timp liber o să merg și alte activități neremunerate și vreau să dedic mai mult timp cititului.