EDUCATIE 29 noiembrie 2023

Conferința națională Predictori ai succesului învățării

de Covasna Media | 1316 vizualizări

Sâmbătă 25 noiembrie a avut loc Conferința națională Predictori ai succesului învățării, o inițiativă a Casei Corpului Didactic „Csutak Vilmos” Covasna în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Științe ale Educației, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Centrul de Consiliere Profesională și Consultanță Pedagogică, Inspectoratul Școlar Județean Covasna, Palatul Copiilor Sf. Gheorghe, Asociația „Fritillaria Meleagris”.

Obiectivul declarat al conferinței a fost acela de a reuni cadre didactice, experți educaționali care au schimbat idei și au împărtășit o parte din experiența lor asupra modului în care putem optimiza succesul în procesul de predare-învățare.

Alături de invitații din cadrul instituțiilor partenere ale Casei Corpului Didactic „Csutak Vilmos” Covasna: Casa Corpului Didactic Mureș, Casa Corpului Didactic Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, am avut alături de acest eveniment și colegi din diferite instituții de învățământ ale  județului.

Prezentările au fost susținute de directorul Palatului Copiilor, Sf. Gheorghe dr. Kerekes Jenő, „Metode moderne de evaluare în chimie și fizică” și de invitații de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Științe ale Educației, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației: prof. univ. dr. Ion Albulescu, „Pedagogia diferențierii”, conf. univ. dr. Horațiu Catalano, „Influența decalajelor sociale asupra succesului academic”, conf. univ. dr. Delia Muste „Eficientizarea feedbackului în comunicarea didactică”, prof. univ. dr. Cristian Stan, „Potențialul de investigare și certificare al evaluării didactice”, lector univ. dr. Daniel Andronache „Utilizarea metodelor de predare bazate pe dovezi științifice”.

Lucrările Conferinței s-au încheiat cu o dezbatere pe tema „Influențele mediului educațional asupra succesului școlar și social al elevilor” susținută de prof. dr. Cristina Catalano și prof. drd. Gabriela Mestic.

Conferința dedicată succesului învățării a adus în prim-plan viziuni inovatoare și soluții creative pentru a adapta educația la cerințele unei lumi în continuă schimbare.

Gabriella Rusznák, profesor metodist CCD „Csutak Vilmos” Covasna

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.