EDUCATIE 4 iulie 2022

Bacalaureat 2022 în județul Covasna: creștere 3,2% a promovabilității, după contestații

de Iulia Drăghici - Taraș | 872 vizualizări

Județul Covasna a înregistrat în sesiunea de vară a anului curent o promovabilitate a examenului național de bacalaureat de 72,5%, cu 3,2 procente mai mare decât rezultatele inițiale prezentate înainte de contestații. Este cea mai mare rată de reușită din 2015 încoace. 

Procentul de promovabilitate (cumulate promoția curentă și promoții anterioare) înainte de contestații a fost, în județul Covasna, de 69,34, cu 3,2 mai mic decât cel de după contestații. În ceea ce privește promoția curentă, s-a înregistrat un procent de promovabilitate de 76,1 înainte de contestații, cel final, de după soluționarea contestațiilor, fiind de 79,3. Astfel, în acest an școlar, la nivelul promoției curente s-a înregistrat o creștere cu 8,1 procente față de sesiunea similară din anul școlar 2020-2021.

În județul Covasna au fost depuse 383 de contestații, din care la 127 nota s-a diminuat, în timp ce la 238 de lucrări nota s-a mărit. În urma soluționării contestațiilor, 34 de candidați au fost declarați admiși, obținând medii de promovare a examenului”, a informat Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

Potrivit rezultatelor finale, dintre cei 769 de candidați care au reușit, cei mai mulți au avut medii între 8,00 – 8,99 (276). Cei cu medii între 7,00 și 7,99 au fost 225, între 6,00 și 6,99 au avut 137 de elevi, iar 130 au fost cu medii între 9,00 și 9,99. A fost și o medie de 10. 

Candidații din promoția curentă au avut promovabilitate de 79,25%, iar cei din promoțiile anterioare, 31,54%. 

Pe secții, la română, promovabilitatea la bacalaureat a fost 86,10%, iar pentru maghiară, 67,32%. 

Potrivit informațiilor IȘJ Covasna, dacă anul acesta promovabilitatea a fost de 72,5%, anul trecut 65,16% dintre candidați au reușit la examen. În 2020, aceeași rată a fost de 62,18%, în 2019, 60,68%, în 2018, 64,20%, cu un an înainte, în 2017, 69,36%, în 2016, 66,67%, iar în 2015, 63,89%. 

IȘJ Covasna mai transmite și „Succes mai departe proaspeților absolvenți!”. 

La nivel național, rata finală de promovare a fost de 75,2%. Și aici a crescut după soluționarea contestațiilor, cu 5,4%. 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.