EDUCATIE 7 decembrie 2022

Amenzi de peste 55.000 de lei aplicate luna trecută de Garda de Mediu Covasna

de Daniela Luca | 847 vizualizări

Comisarii au înaintat în noiembrie o sesizare penală pentru incendierea deșeurilor 

Valoarea amenzilor date de comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Covasna în lunile ianuarie-noiembrie ale anului 2022 se ridică la 767.400 de lei, dintre care 55.500 lei este valoarea sancțiunilor aplicate luna trecută. Tot în noiembrie s-au efectuat 40 de inspecții. 

„În cursul lunii noiembrie 2022, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Covasna au efectuat 40 inspecţii. Ca urmare a acţiunilor de inspecţie realizate, au fost aplicate 8 sancţiuni principale în valoare totală de 55.500 lei. Totodată, s-a înaintat o sesizare penală către organele de cercetare (pentru incendiere deșeuri)”, se arată pe pagina de Facebook a instituției. 

Pe parcursul acestui an au fost efectuate în total 289 de inspecții neplanificate, 59 de controale planificate tematic și 7 inspecții planificate, informează prin intermediul unui comunicat de presă Comisariatul Județean Covasna al Gărzii Naționale de Mediu. 

Bilanțul mai arată că cele mai multe nereguli găsite de comisarii de mediu sunt cele legate de lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, neasigurarea colectării separate a deşeurilor, neluarea măsurilor de prevenire, eliminare sau reducere a impactului asupra mediului înconjurător, nerespectarea actelor de reglementare obținute, nedepunerea declarației la fondul pentru mediu, dar și lipsa evidenței gestiunii deșeurilor. 

Tot în luna noiembrie, comisarii Gărzii de Mediu Covasna, împreună cu poliția și jandarmeria, s-au autosesizat cu privire la incendierea unor deșeuri în zona Örkő din Sfântu Gheorghe. Cel care a săvârșit fapta s-a ales cu sesizare penală și riscă închisoare de la 3 la 5 ani sau amendă. 

Un raport care includea activitatea pe întreg anul 2021 a Gărzii de Mediu Covasna arăta că, pentru neregulile constatate în cele 336 de inspecții, s-au aplicat amenzi în valoare totală de 666.700 de lei. 

În 2020, Garda de Mediu Covasna a dat amenzi în valoare totală de 950.800 lei, aproape dublu față de 2019, când s-au aplicat amenzi și sancțiuni de 530.500 de lei.

Sursa foto: Facebook/Garda de Mediu Covasna

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.