EDUCATIE 20 noiembrie 2011

Activităţile din Săptămâna Educaţiei Globale

de Covasna Media | 1289 vizualizări

„Atitudine pentru lumea noastra” constituie tema de bază a activităţilor desfăşurate în săptămâna 14-18 noiembrie la Grup Şcolar Nicolae Bălcescu din Întorsura Buzăului în cadrul proiectului „Săptămâna Educaţiei Globale”.

Pornind de la motto-ul „Lucrurile nu sunt bune sau rele în sine, gândirea noastră le face să fie astfel” (W. Shakespeare), săptămâna a debutat cu următoarele activităţi: activitate pe inteligenţe multiple cu tema „Atitudine faţă de sine şi faţă de ceilalţi” prin ateliere de creaţie, finalizându-se cu postere create de elevi expuse în incinta şcolii; marţi a avut loc dezbatere pe tema „Sunt elev – am atitudine faţă de colegi, faţă de şcoală, faţă de profesori”, prin care au fost organizate discuţii deschise cu privire la atitudinea noastră în faţa celorlalţi; miercuri a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi şi colaboratori ai şcolii, într-un dialog desfăşurat între elevi şi aceştia; joi, cu aportul agenţilor economici din zona Întorsura Buzăului şi având ca temă “Atitudine pentru o viaţă sănătoasă”, a avut loc o expoziţie de produse alimentare tradiţionale din carne, panificaţie, lactate şi produse de casă peparate de părinţii elevilor noştri. Organizarea acestei activităţi a cuprins întregul efectiv de elevi care au beneficiat de informaţii privind modul în care trebuie să ne hrănim ca să ne menţinem sănătoşi, au avut posibilitatea de a gusta din produse şi misiunea de a transmite în comunitate experienţa acumulată.

Săptămâna s-a finalizat cu activitatea “Marile personalităţi ale lumii – modele de ieri şi de azi”, organizată prin prezentarea de referate şi prezentări power-point în colaborare cu Biblioteca Orăşenească.

În afară de scopul educativ al activităţilor desfăşurate, o mare realizare constă în faptul că şcoala a reuşit să întărească legătura cu comunitatea, să fundamenteze şi să transmită mai departe următoarelor generaţii obiceiurile şi tradiţiile locale promovând stilul de viaţă sănătos al oamenilor din zonă.

Cu speranţa că elevii au devenit mai bogaţi sufleteşte, mai motivaţi, cu atitudine pozitivă, vom continua şirul activităţilor de bună practică din şcoala noastră.

Prof. Rodica Bularca

Prof. Iulia Bularca

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.