EDUCATIE 30 iulie 2020

19 elevi de la școlile din Întorsura Buzăului sunt în finala celui mai mare concurs de robotică din țară

de Covasna Media | 3652 vizualizări

Atât elevii, cât și coordonatorii, spun că întregul concurs este o provocare 

Se marchează încă o premieră pentru Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, din Întorsura Buzăului. Pentru prima dată, elevii de aici participă la un concurs de robotică și ajung până în finală, după cum spun ambii coordonatori ai echipelor de elevi, profesorii Ștefan Emilia și Silviu Popica.  Elevii s-au calificat în finala din 21-22 noiembrie a concursului național de robotică „NextLab.Tech”. Până atunci, aceștia se pregătesc atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, prin întâlniri cu prilejul cărora construiesc roboții cu care se vor prezenta în luna noiembrie la faza finală a concursului.

În prima etapă a concursului elevii au învățat ce presupune construirea unui robot, dar și alte lucruri care îi vor ajuta în etapa finală. După încheierea primei etape, elevii au primit un examen, iar cine a luat minimum 70 de puncte, a trecut în etapa finală.

„Prima etapă a fost teoretică, în care elevii au participat la o serie de webinarii făcute de către organizatori. Au folosit o platformă online de învățare și de programare. După care au dat un examen în care trebuiau să obțină un punctaj minim de 70 de puncte pentru a accede la etapa a doua a concursului. În toată țara au obținut acest minim punctaj 3.200 de elevi. Acum nu știu câți au fost, organizatorii ziceau că sunt în jur de 100.000, dar nu am cum să verific lucrul acesta. Cert e că 3.200 au luat examenul”, ne-a spus Silviu Popica, unul dintre coordonatorii echipelor de la Întorsura Buzăului.

A doua etapă a concursului este și etapa finală. Aici echipele își construiesc roboții, iar în finala din noiembrie vor vedea cine a creat cel mai bun robot.

„A doua etapă este și ultima. Presupune construirea unor roboței fizici. Roboței însemnând un robot mecanizat care urmărește o linie, care va avea un grad probabil din ce în ce mai mare. O altă secțiune sau probă este cea de Sumo, în care doi roboți se împing într-un ring. Deci este un ring circular și ei se împing pentru a ieși din ring”, explică Silviu Popica.

Ce fel de roboți construiesc elevii?

Conform site-ului concursului, sunt două variante de roboți pe care echipele le pot construi: Miro și Tecnicus, iar probele la care roboții trebuie să facă față pot fi: Line Follower Basic (clasele III-VII), Line Follower Advanced (clasele IV-IX) și Sumo (clasele V-IX)

Silviu Popica spune că elevii vor construi ambele tipuri de roboți și vor participa la ambele probe destinate elevilor IV-IX, respectiv V-IX: Line Follower Advanced și Sumo.

„Având în vedere că noi am obținut de la sponsorul oficial un număr de nouă roboței și anume: șase de tip Miro și trei Tecnicus, am construit șase echipe, astfel încât fiecare echipă să aibă la dispoziție ambele tipuri de roboți. De la sponsorul oficial am primit trei de tip Tecnicus, iar pentru alți trei am obținut o sponsorizare de la Unikat, pe care îi și construim acum, deci aceștia sunt primiți din sponsorizare, urmează să vină și ceilalți. Deci ceilalți trei plus cei șase de tip Miro pentru Sumo. Toate echipele fac doi roboți, pentru ambele secțiuni”, ne-a împărtășit profesorul.

„Nu este nici greu, nici ușor. Trebuie multă atenție și răbdare”

Chiar dacă pentru cei care nu suntem cunoscători ai domeniului construirea unui robot pare ceva imposibil de realizat, elevii spun că nu este greu, însă nici ușor, trebuie doar să fii atent și să ai răbdare.

„Nu este nici greu, nici ușor. Trebuie multă atenție și răbdare. Fiind echipe de câte 3 elevi, treaba devine mai ușoară și mai distractivă. Sinceră să fiu, nu aș fi crezut că vom ajunge în finală. M-am mirat și eu că am trecut mai departe, dar consider că suntem norocoși că liceul nostru beneficiază de acești roboței. Pentru etapele anterioare am făcut niște cursuri online, iar pentru finală facem cursuri cu domnul Silviu Popica și doamna Emilia Ștefan, unde am descoperit ce lucruri putem face cu roboțeii. Nu credeam că vom ajunge aici cu acest concurs. Eu zic că proful de informatică și doamna de fizică au avut un rol important în evoluția noastră, dar și spiritul de echipă”, ne-a spus Petruța Bocîrnea, care recunoaște că intrarea în echipa care construiește acum roboți a fost o decizie de moment, fără să se gândească înainte ce presupune exact acest lucru.

Munca în echipă și seriozitatea sunt ingredientele succesului, spune o altă membră a echipei de la Întorsura Buzăului.

„Eu m-am decis să mă înscriu la acest concurs cu gândul că voi învăța ceva nou și voi face ceva interesant. Să construiești un robot din punctul meu de vedere nu pot spune că este ușor și nici greu, pot spune doar că este foarte interesant și mă bucur că am avut posibilitatea să ajung să fac așa ceva. Faptul că am ajuns în finala unui concurs de robotică mă face să mă simt mândră de mine că am învățat ceva nou. Noi pentru etapele anterioare ale concursului chiar dacă nu știam ce ne așteaptă, ne-am dat interesul și am făcut tot ce ni s-a spus și nu regretăm. Acum pentru finală ne pregătim și mai intens, descoperind ce putem face cu un robot. Eu cred că lucrul în echipă și puțină seriozitate ne-au ajutat foarte mult pentru a ajunge până în acest punct al concursului de robotică”, este de părere Georgiana Ola.

„Este o bucurie să realizăm ceva nou

După spusele elevilor, dar și ale profesorilor, aceștia au acceptat rapid provocarea de a participa la cel mai mare concurs de robotică din țară, după cum este prezentat concursul pe site.

Am găsit câteva informații online despre acest concurs. Ne-a trezit interesul. În primul rând mie și domnului Popica, în calitate de profesori. Am întrebat elevii dacă ar fi interesați de un astfel de concurs și găsind suficient de mulți elevi care au fost interesați cu vârsta necesară pentru concurs, ne-am hotărât să participăm. Pentru mine este o premieră să participăm la astfel de concursuri. Este prima dată când ne implicăm. Este o bucurie să realizăm ceva nou, ceva ce n-am mai făcut până acum și care este deosebit de provocator”, ne-a spus Ștefan Emilia, coordonator al echipei de elevi.

Organizatorii concursului sunt „Asociația Clubul Informaticii Economice - Cyber Knowledge Club (CKC), fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE, București, inițiatorii concursului; Banca Comercială Română, sponsor principal național și Nextlab.tech platformă inovativă pentru gestionarea hackathoanelor și concursurilor de robotică precum și a activităților de învățare adaptivă și evaluare inteligentă”, se arată pe site-ul dedicat concursului de robotică.

Pe lângă piesele de construit roboți de la sponsorul național, echipa de la Întorsura Buzăului a primit materiale, drept sponsorizare, și de la firma Unikat din oraș. Datorită acesteia, tinerii întorsureni vor putea participa la toate categoriile din concurs destinate vârstei lor.

David Leonard Bularca

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.