1 Decembrie - Ziua Naţională a României sau Ziua Naţiunii Române?
Coordonatorul Debate Club Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, propune pentru duminică o dezbatere publică la Casa cu Arcade din municipiu pe tema „1 Decembrie, Ziua Naţională a României sau Ziua Naţiunii Române?”.
Mădălin Guruianu susţine că data de 1 decembrie ar trebui să fie aleasă ca Ziua Naţiunii Române deoarece dacă această sărbătoare rămâne cum spune Constituţia, Zi Naţională, nu toţi cetăţenii de pe teritoriul ţării vor putea sărbători. „Spre exemplu, această zi nu este bine aleasă faţă de minoritatea maghiară, etnie pentru care are cu totul altă conotaţie pentru că deşi sunt cetăţeni români de etnie maghiară ei nu sărbătoresc România cu capitala la Bucureşti. Imaginaţi-vă cum ar fi ca aceştia în data de 15 martie (Ziua maghiarilor de pretutindeni) să sărbătorească naţiunea ungară cu capitala la Budapesta”, a explicat coordonatorul clubului de dezbateri.
Acesta a arătat că în cadrul dezbaterilor, membrii Clubului vor veni cu argumente care vor arăta că România merită sărbătorită de toţi românii, indiferent dacă aceştia trăiesc sau nu pe teritoriul ţării.
„Basarabenii, bucovinenii, toți merită să sărbătorească naţiunea română, nu ţara România”, a arătat Mădălin Guruianu.
Coordonatorul Debate Club Sfântu Gheorghe a declarat că la dezbatere sunt aşteptaţi oameni fără idei preconcepute, printre invitaţi numărându-se şi câţiva politicieni din judeţul Covasna.
“1 Decembrie este o valoare a românilor, extrem de importantă, ea trebuie să rămână o zi a naţiunii române, dar nu este, nici pe departe, o zi naţională a României în actuala ei configuraţie”, a continuat Mădălin Guruianu. În opinia acestuia, din perspectiva maghiarilor, a minorităţilor din interiorul României, 1 decembrie este nefericit aleasă pentru maghiari nefiind un motiv de sărbătoare, neavând totodată nici o valoare comună în numele căreia să se adune toţi cetăţenii ţării, indiferent de etnie.