Dumitru Manolăchescu

Trăim vremuri grele. Ce zic eu grele, cumplite vremuri trăim! Păi dac-am ajuns să nu mai poată băga omul muncitor în geantă, în plasa cu merinde, în largile buzunare oarece piese produse de mâinile lui, nu ale patronilor fabricii... Unde-i dreptatea? Cei mari se îngrădiră cu-averea şi mărirea... (Uite-aşa rezistă poetul naţional în mintea proletarilor români din fabricile şi uzinele cumpărate pe mai nimic de străini de la cei care ne-au vândut ţara). Revenind la dreptate, cinste şi omenie, cum să mai lucrezi, cum să mai trăieşti între nişte oameni care stau permanent cu ochii pe tine, urmărindu-ţi fiecare mişcare?!

Da, e cazul unei uzine de automobile din Oltenia, de Ford e vorba, al cărei patron s-a gândit să angajeze detectivi particulari pentru a termina cu furturile de piese şi componente. Măgari americanii ăştia, să nu ţină ei cont de specificul local, păi ei nu ştia ce-i oltenii şi ce vrea ei?!

Da, bă, fraţilor, puseră capitaliştii detectivi pe urmele muncitorilor, mă, şi prinseră destui, că nu fură ăia atenţi şi băgară şi ei în genţi şi-n plase, ca truditorul român, tot felul de piese de maşină, de-ălea care erau în plus, adică nu ieşeau la socoteală şi decât s-o pui unde nu trebuie, mai bine n-o pui deloc... Da la numărătoarea finală, când venea şefu şi te scormonea cu privirea, trebuia să iasă la fix, aşa că decât să rămână-n plus mai bine le strecurai prin buzunare şi plase, genţi... Ce mare lucru? Că doar mergea şi Dacia pe care-o făceam pe vremuri, şi mergea chiar bine, chiar dacă numai cu jumătate din şuruburi şi piese, că restul le vindeam noi pe marginea drumurilor naţionale...

Nenorocirea e că exemplul capitaliştilor americani fu urmat şi de-ai noştri, aşa că acu e jale prin instituţiile statului unde funcţionarul munceşte de rupe locul. Se găsiră şefi care să-i urmărească pe subordonaţi nu cu detectivii, că oameni sunt şi ăştia, au şi ei nevoie de-o sticlă, de-un pachet... Puseră, fraţilor, tehnica pe ei, îi urmăresc cu camerele, îi filmează, ştiu în fiecare secundă ce fac, ce muncesc, ce citesc, ce jocuri preferă, ce filme erotice văd ei în timpul orelor de serviciu! Urât lucru, să te bagi aşa, cu sila, în mintea şi-n sufletul şi-n obiceiurile funcţionarului...

Stai că se poate şi mai rău, în vămi i-au provocat pe săracii şi cinstiţii vameşi, au băgat printre ei oameni de la Interne care cereau şi primeau şpagă la greu, cartuşul de ţigări şi 10 euro... Şi dac-au luat ăia, provocatorii, s-au dedat şi ăilalţi, corecţii, că n-au rezistat tentaţiei. Balamuc curat, provocare pe faţă! Dac-or băga de ăştia şi prin ministere, şi prin direcţii, şi prin prefecturi, şi prin primării ori tot felul de autorităţi?! Grele încercări îi aşteaptă pe oamenii ăştia cumsecade! A venit vremea spărgătorilor de şpagă, va veni şi vremea filmelor „reality” de la locul de muncă, cine ştie la ce festival vor fi şi ăstea premiate... De detectivii particulari nici nu mai amintesc, cu ce fac ăştia pe la Craiova poţi scrie deja o carte în trei volume!

În concluzie, sunt nevoit să constat că inspiraţia m-a lovit puternic atunci când am hotărât să mă pensionez cu anticipaţie. Vine-o vreme, vine-o vârstă, vine-o vamă (nu de vama aia cu vameşi provocaţi e vorba) când constaţi că nu eşti fotogenic şi nu-ţi place să fii filmat sau urmărit, ca vedetele TV, chiar tot timpul...