OPINII 19 noiembrie 2010

Sărutmâna și vă mulțumesc!

de Covasna Media | 55 vizualizări
Daniel Şanta Mi-a fost greu să scriu aceste rânduri și m-am pornit și oprit de mai multe ori din drum. Am rămas impresionat de atașamentul și afecțiunea cu care profesorul Cezar Cosma a fost condus pe ultimul drum zilele trecute. Și am avut o revelație zguduitoare. Am înțe les de ce unii dascăli, aceia cu chemare, vor aduna mereu respect și prețuire. Am înțeles de ce nu ne putem referi la profesori ca la o „categorie”.

Daniel Şanta

Mi-a fost greu să scriu aceste rânduri și m-am pornit și oprit de mai multe ori din drum.

Am rămas impresionat de atașamentul și afecțiunea cu care profesorul Cezar Cosma a fost condus pe ultimul drum zilele trecute. Și am avut o revelație zguduitoare. Am înțe les de ce unii dascăli, aceia cu chemare, vor aduna mereu respect și prețuire. Am înțeles de ce nu ne putem referi la profesori ca la o „categorie”. E prea nedrept și generalist. Pentru că mulți dintre ei sunt individualități excepționale pe care nu le poți arunca într-o grămadă. Fie prin capacitățile profesionale, fie prin prisma dimensiunii lor umane. De asemenea pentru că la fel de mulți dintre ei, rătăciți într-un sistem tratat cu dispreț de guvernările post-decembriste, sunt departe de a face cinste acestui titlu, deși probabil nu e numai vina lor.

Tocmai de aceea mi-am iubit mult unii profesori, pe cei ce-și înțelegeau misiunea și care ofereau mult mai mult decât știam pe acea vreme să apreciez. Și tot de aceea, în antiteză i-am disprețuit pe alții, considerându-i nedemni să le stea alături celor dintâi. Nu voi putea prin urmare să-mi amintesc de toți laolaltă și să mă comport la fel. Rămân însă câțiva cărora le spun și astăzi „sărutmâna”.

Astăzi când am aproape 30 de ani, când probabil financiar o duc mult mai bine decât ei, când unii dintre ei sunt nevoiți să îmbrace aceleași haine ani la rând, să circule cu autobuzul, iar eu mă plâng că-mi merge prost. Și am să îi salut la fel probabil toată viața. Pentru că în spatele titlului și-a catalogului din mână, stau oameni cu vieți personale, sănătoși sau bolnavi, bucuroși sau dezamăgiți, împăcați sau frustrați de o viață plină de sacrificii. Oameni pe care elev fiind am încercat prea puțin să-i înțeleg și am greșit prea des să-i judec. Adeseori mi-e dor de oamenii aceștia, mă bucur când îi întâlnesc și parcă și acum mă fâstâcesc. Îmi dau seama ce misiune cruntă au ei azi, când e atât de greu să insufli valori, mai ales că tot ce e în jur te contrazice. Și totuși ei o fac pentru un salariu pentru care eu probabil n-aș ieși din casă. Și trebuie să fie corecți, perfecți, imaculați... altfel ne supărăm, îi judecăm și îi spurcăm. O fi corect? O fi moral? O fi normal? Cred că se cuvine să mai lăsăm naibii aerele de justițiari și să punem ca națiune mâna pe carte... poate într-o zi vreunul dintre noi va ajunge în poziția de a „reabilita” meseria asta. De dragul oamenilor care încă se mai sacrifică s-o practice.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
marius, 20 noiembrie 2010
am fost pur si simplu socat sa aflu de moartea celui ce mi-a fost diriginte in anii de liceu,un om de un mare caracter, imi cer iertare de la el pentru ca i-am promis ca anul acesta ne vom revedea la citeste integral
ciprian ciuraru, 19 noiembrie 2010
frumos scris!
freeman, 19 noiembrie 2010
DUMNEZEU sa il odihneasca.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.