OPINII 10 noiembrie 2010

Sărăcia sindicatelor? O glumă...

de Covasna Media | 19 vizualizări
Dumitru Manolăchescu Nu există şefi de sindicate săraci. Există, în schimb, mulţi sindicalişti săraci dispuşi să se lase cumpăraţi cu 50 de lei la orice miting de protest într-o piaţă sau alta. Şi există, mai ales, o groază de sindicalişti fără bani şi fără speranţă, care au apucat să semneze o adeziune şi-acum nu ştiu cum să scape de plata cotizaţiei. Nu e nicio bucurie să constaţi că nu mai există nici măcar şefi de sindicate săraci şi cinstiţi.

Dumitru Manolăchescu

Nu există şefi de sindicate săraci. Există, în schimb, mulţi sindicalişti săraci dispuşi să se lase cumpăraţi cu 50 de lei la orice miting de protest într-o piaţă sau alta. Şi există, mai ales, o groază de sindicalişti fără bani şi fără speranţă, care au apucat să semneze o adeziune şi-acum nu ştiu cum să scape de plata cotizaţiei. Nu e nicio bucurie să constaţi că nu mai există nici măcar şefi de sindicate săraci şi cinstiţi. Cu politicienii ne-am lămurit, singurul sărac şi cinstit autodeclarat s-a împotmolit în trecerea anilor. Altul, la vârf, nu mai avem, Traian Băsescu nu cochetează cu ideea, dacă n-are el sau prima doamnă are fratele Mircea. Dar cum să accepţi că un şef de sindicat sărac este un foarte bine plătit slujbaş al statului şi mai are şi-o juma de normă la privat?!

Este cazul tuturor liderilor de mari confederaţii sindicale care plâng pe umărul oamenilor amărâţi. Cu un ochi plâng, cu altul râd, pentru că din sărăcia membrilor de sindicat se întrupează prezentul şi viitorul îmbelşugat al liderilor. Reţeta e simplă, chiar simplistă, n-ai nevoie decât de un post de televiziune tovarăş de drum, de câteva persoane vocale şi nesupuse altora decât patronului-mogul sau familiei lui şi de un guvern incompetent şi fricos.

Tabloul e întreg şi el redă în culori sumbre dar expresive societatea românească din timpul regimului Boc-Băsescu.

O societate în care liderii de sindicat sunt extrem de vocali la televiziunile mogulilor şi în stradă, plângând de mila oamenilor săraci şi vituperând împotriva măsurilor de austeritate luate de guvern, care îi vor sărăci şi mai mult pe cei care n-au nici ce pune pe masă... Vă vine să credeţi că un astfel de lider de sindicat este plătit cu 10.000 de lei salariu lunar din cotizaţiile membrilor şi mai ia ceva bani de ţigări, vreo 3-4.000 de lei, de la postul TV prieten şi colaborator?

Şefii de sindicate au ajuns să se comporte ca nişte mafioţi, pozează în săraci, strâng averi pe spinarea membrilor şi nu acceptă concurenţa. Nu mă miră şi nici nu mă nelinişteşte că Dinu Patriciu încearcă să devină popular patronând ziare, televiziuni, magazine de cartier cu preţuri scăzute şi alte afaceri de gen. El se pregăteşte să devină omul din umbră, eminenţa cenuşie a unui viitor preşedinte al României şi e normal să-şi creeze imaginea unui capitalist care compătimeşte cu poporul şi munceşte pentru binele ţării. Dar minciuna în care s-a zidit mişcarea sindicală românească de la Miron Cozma încoace este de natură să mă bage în sperieţi, mai ales dacă o asociem cu slaba prestaţie a guvernelor ţării de-a lungul timpului.

O asociere absolut nenorocită: sindicalişti săraci, şefi de sindicat bogaţi, guvernanţi slabi şi fricoşi – iată echipa perfectă pe drumul către nicăieri. Adăugaţi aici imaginea unui preşedinte de partid care vrea să fie şi şeful sindicatelor şi preşedintele României şi veţi avea tabloul unei societăţi în care nu le-aş dori nici duşmanilor să trăiască.

Distribuie articolul:  
|

Anunțuri

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.