Lansare de carte la Casa de Cultură din Întorsura Buzăului – Alec Blenche i-a inspirat pe elevii din comunitate
Casa de Cultură din Întorsura Buzăului a găzduit luni, 17 noiembrie, un eveniment cultural deosebit: lansarea celei mai noi cărți „Jurnalul unui fotbalist de buzunar” semnată de îndrăgitul autor Alec Blenche, cunoscut pentru volumele sale dedicate copiilor și pentru mesajele educative orientate spre natură, empatie și dezvoltare personală.
Sala a fost plină, iar printre participanți s-au numărat sute de elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, însoțiți de cadrele didactice, care au profitat de prilej pentru a-l întâlni personal pe autorul lecturilor pe care le îndrăgesc. Copiii s-au arătat entuziasmați, au adresat întrebări, au primit autografe și au discutat cu scriitorul despre personaje, valori și procesul de creație.
Evenimentul a fost organizat de Asociația de Tineret NOI, în parteneriat cu Primăria Întorsura Buzăului, care continuă astfel tradiția promovării culturii și lecturii în rândul tinerilor. Reprezentanții asociației au subliniat importanța implicării copiilor în activități educative și culturale, mai ales într-o perioadă în care lectura rămâne un instrument esențial pentru formarea unei gândiri critice și empatice.
Alec Blenche a vorbit despre noul volum, inspirația din spatele poveștii și rolul literaturii pentru copii în dezvoltarea emoțională. „Copiii sunt cei mai sinceri cititori. Dacă reușești să le atingi imaginația, ai făcut deja un pas important spre a le rămâne în suflet”, a declarat autorul în cadrul evenimentului.
La final, elevii și invitații au participat la o scurtă sesiune foto și la discuții libere cu scriitorul, într-o atmosferă caldă și prietenoasă.
Evenimentul a fost considerat un real succes, iar organizatorii au anunțat că vor continua să aducă în fața comunității personalități care inspiră și promovează educația de calitate.
Prof.coordonator,
Liliana Hermenean