Pe la începutul acestui an, Andrei Pleşu a conturat în Dilema veche o „Mică antologie despre chipul nocturn al patriotismului”, în care a reunit cîteva priviri celebre asupra celui mai invocat şi abuzat sentiment în spaţiul public al tuturor naţiilor, inclusiv şi mai ales în spaţiul public românesc. Din Mica antologie a lui Pleşu mi-a plăcut cel mai mult privirea unui cleric american, de care habar nu aveam, Charles E. Jefferson (1860-1937): „Patriotismul este asemenea religiei: este cel mai bun atunci cînd este cel mai puţin ostentativ.” De cînd am aflat de vorba asta simplă, îmi vine s-o pun pe toţi pereţii reali şi virtuali, cînd Vocea Patriotului Naţionale se inflamează şi pune la zid pe cineva, pe motiv că refuză să-şi arate ostentativ iubirea faţă de România şi de eroii săi. Eroii momentului sînt sportivii care zilele acestea ne-au bucurat cu performanţele lor, iar trădătorul neamului este ministrul Eduárd Novák, pe care Vocea Patriotului Naţionale îl vînează demult, mai ales de cînd demnitarul român de etnie maghiară a refuzat să rostească măcar prima strofă din Imnul nostru, la comanda unor patrioţi de serviciu.

Prin 2016, cînd PSD guverna cu ALDE, Călin Popescu Tăriceanu vîntura pe facebook o fotografie cu Ilie Năstase, împreună cu un text prin care trîmbiţa că Alianţa Liberalilor şi Democraţilor a lansat un nemaipomenit program pentru sport, cu titlul „Redăm faima sportului românesc”. A fost doar o vorbă goală, liberalii nu au făcut nimica pentru sportul românesc, dar atunci am reţinut cuvîntul faimă, căci termenul concentrează mentalitatea politicianului român de toate culorile: se agaţă de un nume faimos dintr-un domeniu (de regulă, un sportiv sau un actor), apoi îl flutură pe la nasul alegătorilor: uite cum transpirăm noi, ca să vă asigurăm raţia zilnică de faimă. Pentru că nu-i aşa, ce s-ar face cele peste 4 milioane de români, care trăiesc într-o sărăcie lucie şi alte cîteva milioane care muncesc ca sclavii, dar abia reuşesc a-şi acoperi nevoile de zi cu zi, aşadar ce s-ar face România fără FAIMĂ! După mai bine de trei decenii de democraţie, politicienii români nu au înţeles că rostul unui ministru nu este să se fotografieze cu români faimoşi şi să păcălească electoratul că ar transpira pentru a reda faima domeniului pe care îl administrează, domeniu pe care în realitate îl lasă de izbelişte. Rostul miniştrilor dintr-un guvern este să pună în mişcare toate instituţiile statului, în aşa fel încît să le redea tuturor cetăţenilor drepturile fundamentale: dreptul la viaţă, la muncă, la demnitate, la educaţie, la sănătate, la libertate şi siguranţă, şamd. Dacă instituţiile statului funcţionează după mecanismele unei autentice democraţii, de faima unui domeniu sau altul nu trebuie să se ocupe politicienii, ci faimoşii vor ieşi în mod natural la suprafaţă şi vor rezista criteriilor de valoare şi competitivitate, în funcţie de talentul, pregătirea şi ambiţiile lor. Numai că, la noi, tradiţia este asocierea politicienilor cu faima, drept urmare, România nu are programe de combatere a sărăciei, sau programe de reconstrucţie şi revitalizare a societăţii româneşti, în toate sectoarele sale, are însă ritualuri publice ostentative de mîndrie cu succesele unor cetăţeni români faimoşi.

Dacă ministrul Eduárd Novák s-ar fi dus la aeroport să-i felicite pe canotori, Vocea Patriotului Naţionale urla că maghiarul nu are ce căuta acolo, că nu are nici un merit, că vrea să fure meritele Federaţiei de Canotaj şi mai vrea să muşte din prestigiul campionilor. Novák nu s-a dus, iar zilele acestea pe reţelele de socializare s-a urlat că trebuia să se ducă, că este un ministru nesimţit, trădător şi toate alea. În cazul lui Novák, indiferent ce zice şi ce face acest ministru nu e bine, pentru că e maghiar şi maghiarii greşesc prin definiţie. Eu zic că e foarte bine că Novák nu s-a dus la aeroport, aşa iese la suprafaţă ipocrizia românilor, inclusiv ipocrizia Elisabetei Lipă, care a declarat: „Dacă respecți performanța, faci un gest. Noi nu am văzut acest gest.” Păi, Elisabeta Lipă ştie foarte bine că respectul unui demnitar faţă de performanţa sportivă nu stă în participarea la festivităţi, unde e uşor să te îngrămădeşti şi să te tragi în poză. Respectul ministrului Novák faţă de performanţă se vede în efortul lui constant de a sprijini toate federaţiile sportive din România şi, mai ales, DE A SPRIJINI SPORTUL DE MASĂ din ţara noastră. I se poate reproşa lui Novák că nu a făcut acest efort constant, de pildă că ministerul pe care îl conduce nu a sprijinit Federaţia Română de Canotaj, a cărei preşedintă este Elisabeta Lipă?!

Revin la marele test de patriotism, pe care demnitarul român de etnie maghiară nu l-a trecut, mai precis Eduárd Novák nu a răspuns la comanda Vocii Patriotului Naţionale şi nu a rostit măcar prima strofă din imnul nostru. Cîte parale face testul ăsta o să vedem dacă ne amintim cît de sublim a trecut Klaus Iohannis testul Imnului, a intonat o strofă, românii au ajuns la orgasm, l-au aplaudat şi l-au votat, iar acuma avem un mare dulap patriot la Cotroceni, un preşedinte completamente rupt de problemele cetăţenilor din ţara asta, de toate etniile. Avem un preşedinte care îşi dispreţuieşte cetăţenii, pe care îi lasă de izbelişte în momente dramatice, cînd ori este turist prin alte ţări, ori stă ascuns, dar nu e nimica, e patriot, a cîntat imnul, participă la festivităţi şi dă medalii.

Nina Ţînţar