OPINIE. Cum i-a scăpat lui Putin porumbelul din gură despre această iarnă în flăcări
Winter on Fire: Ukraine's Fight for Freedom / Iarnă în flăcări: Lupta Ucrainei pentru libertate este un film documentar despre evenimentele din 2013-2014, cînd preşedintele putinist Viktor Ianukovici a încercat să înăbuşe revoltele paşnice ale studenţilor din Kiev, prin intervenţia sîngeroasă a Berkut/ forţelor speciale de poliţie. Documentarul a fost realizat de regizorul Evgeny Mikhailovich Afineevsk, împreună cu o echipă de aproape 30 de cameramani, care timp de 93 de zile au filmat în mijlocul luptelor din diverse locuri, înregistrînd numeroase scene ce depun mărturie despre cum revoltele populare s-au transformat într-o revoluţie şi o mişcare pentru libertate.
Căutaţi acest documentar despre iarna în flăcări din 2013-2014 (producţie Netflix), dacă vreţi să înţelegeţi de ce Putin a invadat Ucraina în iarna lui 2022. Şi atunci şi acum este vorba despre dorinţa ucrainenilor ca ţara lor să intre în grupul democraţiilor europene. Atunci, regimul putinist al lui Ianukovici a adoptat legi represive pentru a împiedica demonstraţiile, Berkut a schimbat gloanţele de cauciuc cu muniţie reală şi a recurs la atacuri sîngeroase asupra cetăţenilor neînarmaţi, crezînd că astfel va băga spaima în protestatari şi îi va îngenunchea, dar revoltele s-au amplificat şi ucrainenii au devenit şi mai curajoşi şi uniţi. După trei luni de proteste şi lupte, în care au murit 125 de persoane şi 1.890 au fost rănite, preşedintele putinist Ianukovici a fugit în Rusia, pe 22 februarie 2014. Şi acum, în iarna lui 2022, Putin a crezut că va înăbuşi definitiv dorinţa Ucrainei de europenizare, modernizare şi emancipare, invadînd această ţară suverană şi bombardînd ţinte civile – tactici barbare menite să instaureze frica şi să descurajeze orice rezistenţă.
Desigur, documentarul Iarnă în flăcări este o sursă de informare necesară, dar nu suficientă, cine vrea să înţeleagă cu adevărat cum s-a ajuns la masacrul în plină desfăşurare din Ucraina ar trebui să-i asculte în primul rînd pe disidenţii ruşi, care s-au confruntat în mod direct cu tacticile barbare ale regimului Putin. Ascultaţi-o de pildă pe jurnalista Marina Ovsyannikova, care recent a avut curajul de a protesta în direct, la televiziunea naţională din Rusia : „Ce se petrece acum în Ucraina e o crimă, iar Rusia e stat agresor. Cel care face asta este un singur om, Vladimir Putin. (...) Din păcate, în ultimii ani am lucrat la Pervîi Kanal (Canalul 1). Și mi-e rușine că am făcut asta, că am făcut propagandă, că am zombificat poporul rus. Am tăcut în 2014, cînd a început. Am tăcut la mitinguri, cînd se făceau pentru Crimeea, cînd organiza Navalnîi, noi pur și simplu am privit în tăcere acest regim anti-om. Încă 10 generații de-ale noastre de acum înainte nu vor spăla această rușine, acest război fratricid.”
Dar ascultaţi-l şi pe Putin, deşi e specialist în manipulare şi în recitarea de minciuni enorme, dictatorul de la Kremlin se împotmoleşte uneori în propriul delir. De pildă, miercuri, într-o intervenţie publică, Putin-luptătorul-împotriva naziştilor-din Ucraina a spus despre zecile de mii de ruşi care fug acum din Rusia că nu sînt nici o pierdere, dimpotrivă, ''o astfel de naturală și necesară autopurificare a societății nu va face decît să ne întărească țara". Carevasăzică, antinazistul Putin e fericit că, odată cu Ucraina, purifică şi Rusia. Ce frumos i-a scăpat porumbelul din gură, PURIFICAREA, asta este porumbelul păcii lui Putin, purificarea! Aşadar, ascultaţi-l pe Putin şi, dacă cumva nu ştiţi, încercaţi să aflaţi cum se numeşte politicianul care a pornit un război al cărui scop era purificarea ţării sale şi a omenirii.
Nina Ţînţar