Tovarăşul Daea este un soi special de ministru: cioban, filozof, poet. El pare că vine din alte timpuri, d’aia îi şi zic tovarăş. Dacă-i pui un microfon în faţă se transformă sub ochii tăi într-o oaie poetă vorbitoare. Faptul că-i stăpânul şi prietenul oilor mi-l face simpatic. Atât de simpatic, încât nici nu mai contează ce spune, de la o vreme nici nu mai auzi sclipitoarele lui panseuri despre lumea animală. Taci şi înghiţi, cu gândul la Mioriţa şi cei trei ciobănei care au hotărât destinul unei naţii.

E o filozofie întreagă în versurile Mioriţei, o baladă făcută din dureri şi renunţări, gândită parcă anume pentru poporul român, dacă nu cumva ea ne-a şi creat, transformând în câteva sute de ani un popor despre care am învăţat că era deştept, viteaz şi harnic, într-o ciudăţenie care merge cu capul plecat prin istoria Europei contemporane. O Românie D’aea mioritică, mergând pe un drum plin de hârtoape, prost luminat, spre împlinirea unui destin implacabil. Ăştia suntem, transhumanţa a creat acest popor, tot ea îl va distruge.

Mă doare sufletul când îmi imaginez România de mâine-poimâine. O Românie făcută praf de nişte ciobani turmentaţi de puterea bâtelor, străjuind nesfârşite turme de oi mergând liniştite cu capul plecat spre prăpastie. „Tovarăşi, staţi liniştiţi la locurile voastre”, striga Leana lui Nicolae în decembrie 1989. Liniştea şi capul plecat au devenit, apoi, obsesiile noilor ciobani, puşi să păzească o Românie îmbătrânită, sărăcită de chefurile interminabile ale stăpânilor de oi, prostită de aceleaşi imagini repetate obstinant pe cele trei posturi de televiziune care vor mai transmite într-un teritoriu pustiit de „transhumanţa” a 10 milioane de tineri peste graniţe: Antena 3, România TV şi Kanal D – semn că turcii lui Erdogan susţin afacerile cu telenovele inspirate din viaţa şi opera borfaşilor Voiculescu şi Ghiţă. O Românie tristă, în care copiii sunt săracii tuturor şi-ai nimănui în acelaşi timp. O Românie în care n-ai vrea nici să trăieşti, dar nici să mori. O Românie urâtă, mirosind a oaie, boli şi prostie.

O Românie a oilor cu capul plecat, ascultând cuminţi de bâtele grele ale ciobanilor filozofi şi poeţi.  O ţară despre care ai tot dreptul să spui că te-ai săturat, chiar dacă nu ţara, ci locuitorii ei sunt de vină. Noi toţi, fără deosebire de sex, etnie, religie, vârstă sau ocupaţie. Pentru că noi am permis noilor ciobani să devină stăpâni şi să ne mâne ca pe oi în prăpastie.

Destinul mioritic are, însă, şi un aspect oarecum optimist: ciobanii se omoară între ei, treaba lor, oiţele însă nu se pierd, nu mor odată cu stăpânul. Viitorul lor imediat nu-i neapărat unul luminos, dar schimbarea ciobanilor îi aduce Mioriţei năzdrăvane speranţă şi putere.

Cred că şi ministrul cioban-poet-filozof Daea ar reuşi o asemenea compunere, schimbând, desigur, ce e de schimbat. Tovarăşul Daea iubeşte oile şi are şi-o explicaţie pentru capul lor plecat: „le e ruşine de ce se vorbeşte la televiziuni despre ele”. Da, meştere, oile astea au bun simţ, voi, stăpânii, nu! Voi mergeţi pe stradă privindu-i în ochi pe oamenii pe care-i minţiţi şi-i înşelaţi în fiecare clipă. N-aveţi ruşine, n-aveţi bun simţ, n-aveţi nimic sfânt. Ştiu, nu rezonaţi cu finalul ăsta, dar uite că n-am găsit altă rimă...

Sursa foto - Facebook