OPINII 4 decembrie 2018

„Nu chiar 1918”, un spectacol nu chiar atât de scandalos

de Mirela Cara | 1749 vizualizări

Spre deosebire de București, unde oamenii par să fi uitat convenția, la Sfântu Gheorghe, publicul se ridică în picioare atunci și numai atunci când spectacolul pe care l-au urmărit a trezit în ei acea nevoie de a răsplăti munca actoricească și regizorală prin mai mult decât ropote îndelungate de aplauze. Și exact asta s-a întâmplat duminică seara – 2 decembrie - în sala „Teatrului Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, unde s-a jucat mult disputatul spectacol „Nu chiar 1918”, în regia lui Cristian Ban, cel care a avut cutezanța de a realiza o punere în scenă a unui text scris de autorul maghiar, Székely Csaba.

Dincolo de isteria așa-zis patriotică pe care a stârnit-o la premieră, spectacolul, în care joacă toți actorii de la TAM, este o comedie rafinată, care aduce în prim-plan aspecte reale ale României aflate la cei 100 de ani. Pe scurt, într-un sat din Transilvania zilelor noastre, un primar scrie scenariul unui spectacol pe care dorește să îl joace împreună cu alți săteni pe scena Căminului Cultural, rămas nerenovat din perioada comunistă și decorat cu câteva steaguri și foi A4, scrise de mână. Prilejul este, desigur, întâmpinarea elogioasă a Centenarului prin reiterarea momentului Marii Uniri de la 1918, care ar trebui să readucă în prezent ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani, dar nu chiar. De aici și titlul care a stârnit atât de multe controverse în rândul celor care suferă de hipervigilență în ceea ce privește valorile și însemnele naționale. Proiectul inițiat de primar primește finanțare de la Ministerul Culturii, dar, așa cum se întâmplă în multe situații, banii sunt destinați unor cheltuieli de ordin personal, după cum reiese din spectacol că se întâmplase și cu alte fonduri cu care primarul își ridicase în cele trei mandate ale sale nivelul de trai, sporindu-și vizibil confortul de acasă.

Acțiunea se desfășoară, așadar, în jurul pregătirii solemnului spectacol de Centenar, dar și în jurul geamantanului cu bani de la minister, la care toți cei ce-l descoperă râvnesc. Modul subtil în care regizorul amendează corupția, lipsa de scrupule și moralitate a politicienilor, dar și a celor care se lasă târâți în jocurile murdare ale celor aflați la putere este de o inspirație remarcabilă, cum este, de altfel, și textul care stă la baza spectacolului și care face o radiografie perfectă a României actuale, din care unii vor să plece, în timp ce alții caută să supraviețuiască adaptându-se.

Fiind un sat transilvănean, pe lângă populația română trăiesc, firește, și minoritari. Aceștia sunt reprezentați în spectacol de un singur personaj, Feri, cel care într-o primă fază nu este invitat să facă parte din spectacol, dar care în cele din urmă, când, vorba lui Caragiale, interesul o cere, ajunge să joace rolul lui Iuliu Maniu. Felul în care se derulează acțiunea în acest punct este imposibil să nu te trimită cu gândul la jocul murdar al politicienilor care, atunci când au nevoie de o majoritate covârșitoare în Parlament, coalizează cu reprezentanții minorităților cărora sunt gata să le îndeplinească orice solicitări, numai să știe că se pot baza pe sprijinul lor. În spectacol, miza este să se inducă în eroare reprezentanții indiscreți ai temutei prese, care în final se arată la fel de lipsită de scrupule ca toți ceilalți. Tot în zona finețurilor este și iubirea, mai mult sau mai puțin ascunsă, pe care Feri o manifestă față de soția primarului, cea care se visează actriță reputată și care interpretează rolul alegoric de Ardeal.

Rămânând în zona rolurilor, dacă Sebastian Marina (primarul) și Costi Apostol (Feri) au de dus roluri evident grele în acest spectacol, nu este deloc de trecut cu vederea felul în care actrițele care urmează să joace rolul alegoric al Principatelor Române în spectacolul pus la cale de primar își creează personajele. De pildă, întocmai cum cuplul caragialian Farfuridi-Brânzovenescu stârnește hohote de râs la apariția pe scenă, Mirela Bucur și Mona Codreanu, care împreună sunt Țara Românească, surprind prin expresivitatea cu care mimează nedumerirea și supunerea față de sistem, față de ceea ce li se impune, ilustrând perfect tipul omului care face totul de teamă să nu-și piardă pâinea, fără să ia atitudine, fără să își exprime punctul de vedere sau să îndrăznească să conteste vreo decizie a superiorilor. La fel este și zelosul Petrică (Daniel Rizea), executantul perfect care pune în aplicare tot ce se dictează și se erijează în mâna dreaptă a profitorilor de la putere.

Dincolo de jocul impecabil al tuturor actorilor, cheia întregului spectacol stă în mod cert în celebrul discurs al lui Iuliu Maniu, pe care maghiarul Feri acceptă să îl interpreteze pe scena căminului cultural, atunci când este invitat de primar să o facă și când realizează că asta i-ar aduce și lui o serie de beneficii și avantaje, punându-l într-o postură favorabilă pentru o negociere de succes. „Noi nu voim să devenim din oprimați, oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să intronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat și a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă și alte neamuri, cu alte însușiri și alte tradiții. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică nici ființa națională a acestor neamuri. Noi nu voim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba și credința în care vrea să trăiască atât în viața lui particulară, cât și în legătură cu viața de Stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe care le-am vărsat noi atâtea veacuri, și nu voim să sugem puterea nimănui așa, cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul. Noi ne încredem în trăinicia noastră și în vrednicia proprie și nu vrem să istovim forțele altora”.

Ca o concluzie, spectacolul realizat de Cristian Ban și asumat de TAM se încadrează în mod sigur în categoria acelor spectacole pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață. Interesant este că, deși ar fi trebuit inclus grila de programe oficiale, desfășurate în județul Covasna cu prilejul Centenarului, acesta a fost respins de comisia de organizare întrunită la Prefectură cu scopul selectării evenimentelor. Argumentul că Ministerul Culturii a girat spectacolul prin acordarea de finanțare cu 83, 8 puncte, în cadrul Programului ACCES 2018, a pălit în fața contraargumentului că prezența unui autor maghiar poate însemna nu un simplu act de deschidere spre colaborare și bună înțelegere între etnii, ci doar un gest al unor greci care aduc daruri. Or, în opinia mea, tocmai acest lucru dă greutate adevărurilor fruste prezentate în „Nu chiar 1918”, o punere în scenă în care instituțiile statului român se tratează unele pe altele cu o vizibilă  suspiciune. Exact ca în realitate. 

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.