OPINII 17 decembrie 2010

Izolaţii, schelămbăieli şi culori

de Covasna Media | 16 vizualizări
Horia Kraus, redactor şef revista „Hallo“ În faţa blocului unde stau, adevărat că destul de rar, a apărut o schelă. În luna decembrie când totul se schimbă, la blocul vecin a apărut o schelă mare, mare, aproape cât blocul la fel de vecin!

Horia Kraus, redactor şef revista „Hallo“

În faţa blocului unde stau, adevărat că destul de rar, a apărut o schelă. În luna decembrie când totul se schimbă, la blocul vecin a apărut o schelă mare, mare, aproape cât blocul la fel de vecin! Prima dată când am făcut cunoştinţă cu schela era când am parcat la bloc… Câţiva muncitori zgomotoşi călăreau schela cu nişte rânjete imense de parcă l-ar fi văzut pe nenea Dracu’! Niciodată nu am putut înţelege această breaslă, de ce trebuie să vorbească tare, să strige şi să râdă de fiecare maşină, copil, femeie sau adiere de vânt care trece pe lângă ei?! Oare să aibă legătură cu nivelul lor de inteligenţă sau oare cu câte cărţi au citit la viaţa lor?! Nu ştiu exact răspunsul, dar atunci când am parcat şi am privit la schelă şi la „schelămbăielile“ muncitorilor m-am gândit că cineva care poate fi atât de îngust la minte încât să-şi facă izolaţie în decembrie merită spectacolul pe care îl fac constructorii de pe schelă. Şi uite aşa, timp de o săptămână, muncitorii rânjeau la tot ce-i înconjura şi mai ales se benoclau în casele oamenilor care îşi aşteptau izolaţia cu nerăbdare. Au început să aducă polistirenul sau zăpada, cum i se spune popular, şi aoleu… ningea mai tare decât cu fulgii naturali ai iernii. O mizerie, măi oameni buni, şi o veselie pe muncitorii care în continuare se uitau în casele oamenilor.

Era ditamai cheful pe schela agăţată la blocul vecin, iar muncitorii lucrau cu drag şi spor, adică unul dădea cu mistria, altul căra galeata cu mortar şi ceilalţi 8 stăteau şi se uitau, râdeau şi se schelămbăiau! Ce să zic, venise revelionul deja, revelionul pe schelă!

După un timp, zilele trecute, când am revenit la oraş şi la oamenii lui, era linişte în parcare dar şi la blocul vecin! Nu se mai auzeau glasuri şi înjurături iar eu dau colţul cu maşina când deodată mă reîntâlnesc cu schela. Tot acolo era! Dar de data aceasta singură şi părăsită! Am înţeles de la nevastă-mea că aşa stă schela de vreo săptămână, or fi uitat-o muncitorii acolo sprijinită pe 3 apartamente?! Se poate, păi nu! Dar trecând peste tristeţea blocului, a iernii şi a schelei părăsite, atunci când am ajuns în parcare m-a izbit culoarea în care fusese finalizată izolaţia. Era un verde turbat amestecat cu o nuanţă de turcoaz spălăcit de mănăstire veche. Din nou m-am întrebat dacă beneficiarii au văzut culoarea înainte, dacă le place şi dacă se mândresc cu această culoare. Oare nu ar trebui să existe un corp de control care să amendeze şi să interzică anumite culori?! Oare nu ar trebui să fim la fel pentru că toţi suntem oameni sau trebuie să arate cartierele noastre precum casele de ţigani?! Este adevărat că în timpul lui Ceauşescu totul era gri, dar acum prea este totul colorat, şi emisiunile la Tv, şi politica, şi casele, şi izolaţiile, şi… oamenii!

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.