Dumitru Manolăchescu

Nu ne-am despărţit definitiv de comunismul de omenie, au făcut-o, câţi şi cum au putut, la mica ciupeală, la mica înţelegere, oarecum melodramatic, prefigurând maneaua şi telenovelele de mare succes la publicul de toate vârstele. Generaţia mea e la amurg, neîmpăcată cu sine şi cu alţii, nedreptăţită, neînţeleasă şi fatalmente nedorită. O generaţie care a trăit două revoluţii cu rezultate incerte şi deschideri mereu amânate spre noi orizonturi de bunăstare generală. O generaţie de decreţei care, într-un fel sau altul, au ajuns la maturitate deplină şi acum susţin masiv efortul financiar al statului capitalist de cumetrie pentru plata pensiilor către comuniştii de omenie.

Ciudăţenii peste ciudăţenii, nu? Cine-ar fi crezut că ei vor salva capitalismul tovarăşului Iliescu, al intelectualului greu descifrabil Constantinescu sau al marinarului Băsescu?!

Şi totuşi, generaţia mea a trăit cumva şi chiar a construit câte ceva. Unul din băieţii mei a dat o căciulă de bani împrumutaţi pe un apartament de două camere construit în 1965. Plăci de beton împănat în exces cu fier. N-a vrut un apartament într-un bloc recent construit de ANL, care cam tot atât l-ar fi costat, pentru că-ţi intră pumnul în pereţii din rigips şi alte materiale superuşoare. Întrebarea care nu-mi dă pace este cum va trăi, cum se va descurca generaţia acestor copii născuţi în comunism şi educaţi în capitalism? Cum vor rezista ei încercărilor dure la care vom fi supuşi cu toţii de schimbările climatice, de lipsa de perspectivă şi de speranţă, de crizele care se vor succeda fără milă şi care vor afecta tot ce ne înconjoară? Generaţia decreţeilor va trebui să găsească soluţii pentru criza petrolului. Cercetătorii americani susţin că rezervele de petrol se vor termina în 30, cel mult 45 de ani, în vreme ce soluţiile alternative de energie neconvenţională pot fi operabile eficient abia peste circa 100 de ani. Dacă vor să fie mai deştepţi şi mai practici decât noi, să-şi asigure o bătrâneţe cât de cât liniştită şi comodă, copiii şi tinerii care încearcă azi experienţa sistemului privat de pensii, cotizând în acelaşi timp şi pentru sistemul public de pensii, vor fi nevoiţi să găsească soluţii tuturor problemelor existenţiale pe care generaţia mea, suficientă sieşi, refuză să le vadă şi să le înţeleagă. Altfel, ei vor fi, atunci, într-o situaţie mult mai proastă decât suntem noi acum.

Cercetătorii americani nu dau doar verdicte care să înspăimânte lumea, ei găsesc şi soluţii. De pildă, oferă o alternativă la inundaţiile catastrofale pe care le vor aduce schimbările climatice produse de încălzirea globală. Soluţia sunt munţii! Prin urmare, mare grijă de munţii noştri, nu-i mai vindeţi şi nu-i mai cheliţi pentru că valorează greutatea lor în aur! Şi nu mai distrugeţi cavernele şi peşterile, pentru că ele vor fi leagănul civilizaţiilor viitoare!

Prinsă total nepregătită şi uşor casabilă între două aventuri istorice, (de)generaţia mea simte nevoia să mulţumească (de)generaţiei decreţeilor, cu speranţa că aceştia din urmă vor reuşi, în final, să găsească o soluţie în care să nu mai apară nici comunismul de omenie al lui Ceauşescu, nici capitalismul de cumetrie al lui Iliescu.