EDITORIAL. Victor Ponta – doar „punct”, niciodată „de la capăt”
Instalarea Guvernului Ludovic Orban s-ar produce cu uşurinţă dacă Victor Ponta grabnic-schimbător-şi-răzgândac s-ar dumiri ce doreşte de la viaţă, de la ţară, de la oameni. Şi dacă, înainte de toate, ar înţelege ce datorează el ţării şi poporului care i-au suportat incompetenţa, glumele proaste, minciunile, răzgândelile.
Dar Ponta nu pare să priceapă nimic din ce a trăit până acum. N-a înţeles nimic din drama, din apocalipsa de la Colectiv. A renăscut din propria cenuşă politică, dar nu şi-a pierdut proastele obiceiuri. Pe la începutul lunii septembrie vitupera împotriva alegerilor anticipate, numindu-i „nebuni” pe cei care ar îndrăzni să le ceară. La o lună jumătate distanţă nu vrea să voteze guvernul Orban dacă acesta nu promite că va iniţia alegeri anticipate cât mai repede. Cu două săptămâni în urmă se înţelesese cu alt răzgândac, CP Tăriceanu, erau prieteni la cataramă, puseseră de-o alianţă. Acum nu-l mai suportă. Ce să mai înţelegi?!
De fapt, Ponta nu ştie încă de cine să se lipească şi cum să procedeze cu borfaşii politici din PSD: să-i ia pe toţi, la grămadă, în Pro România, să transforme Pro România într-un PSD vopsit în culori europene, ori să aştepte liniştit „prohodul” partidului care mai avea puţin şi îngropa România în prostie, ignoranţă, hoţie, analfabetism, izolaţionism? Victor Ponta încă mai crede că reprezintă o forţă în România – fapt ce ar trebui să ne pună rău pe gânduri în legătură cu viitorul acestei ţări.
Un lucru a devenit clar pentru el: nu se poate lipi decât conjunctural de liberali. Nu-l acceptă nimeni în partidul Brătienilor nu pentru c-ar fi de stânga, ci pentru că nu ştie cine este, ce este şi ce vrea, nu are un set de valori în care să creadă şi pe care să-l urmeze. Altfel spus, omul politic Victor Ponta nu e frecventabil, iar de lucrul ăsta cu siguranţă Ludovic Orban ştia de mult, doar că... de, nevoia de voturi te împinge la gesturi nefireşti, cum ar fi amiciţia politică cu Pro România. Chiar şi pe termen scurt, această cedare de autoritate şi principii ar fi fost doar în folosul lui Ponta, n-ar fi ajutat cu nimic PNL-USR. E foarte bine că Orban a scăpat de voturile lui Ponta. Erau, oricum, otrăvite.
Aşadar, dacă primul guvern Ludovic Orban nu trece la vot, nu-i o nenorocire, Victor Ponta se va trezi a doua sau a treia oară că e forţat să voteze guvernul tocmai pentru a nu ajunge la nişte anticipate pe care nu-mi dau seama cine le va vota în afară de parlamentarii PNL şi USR şi nici ăştia toţi. Dar o întrebare extrem de incomodă va rămâne bine înfiptă în mentalul colectiv: cum vom trece noi iarna asta fără un guvern solid, sprijinit de o majoritate parlamentară solidă, care se gândeşte şi la ţară, şi la popor, nu doar la propriile interese meschine? Cine sunt autorii prezentului nostru nesigur şi haotic? Cine distruge în fiecare zi România, transformând ţara într-o „feudă” pesedistă lipsită de speranţă şi de apărare?! Pro România şi Victor Ponta vor pierde mult mai mult decât PNL, pentru că nu ascultă vocea alegătorilor, exprimată clar la Europarlamentare. USR s-a salvat în ultimul moment, dând mâna cu liberalii şi susţinând prin vot noul guvern.
Momentul nu îi este favorabil lui Victor Ponta, premier pe vremea incendiului de la Colectiv. Au apărut filmări ascunse până acum, care arată haosul şi amatorismul autorităţilor, „profesioniştilor”. Iar Victor Ponta ne asigura, zilele trecute, că ministrul Sănătăţii de atunci, Nicolae Bănicioiu, cel care a omorât zeci de oameni prin întârzierea trimiterii peste graniţe a marilor arşi pentru că „avem toate condiţiile în ţară”, acest Bănicioiu ar putea fi „comisar european” sau „ministru” în noile executive. Apariţia acestor filmări ascunse de „amicii” de la ISU nu îi fac niciun serviciu premierului care a demisionat de frica mulţimii după tragedia de la Colectiv.
Nu ştiu ce autoritate mai are Ponta printre ciracii lui, dar aş paria că nu toţi agreează alegerile anticipate şi lupta asta surdă a şefului lor de partid cu o Putere care se prefigurează. În folosul cui luptă Ponta şi cine îl sprijină? Vom vedea scorul de la vot şi ne vom lămuri. Până atunci, un lucru e cert: Victor Ponta poate împinge încă o dată ţara într-o situaţie şi mai complicată decât cea în care a lăsat-o PSD: fără guvern, fără buget, fără sprijin european într-o iarnă în care, spun meteorologii, vortexul polar va face prăpăd în estul Europei.
O minimă decenţă, un minim bun simţ comun ar trebui să-l facă pe Victor Ponta să înţeleagă că pentru el viitorul politic s-a încheiat odată cu haosul pe care l-a girat la Colectiv. Pentru el ar trebui să fie „punct” şi niciodată „de la capăt”.