Victor Ponta a devenit un tânăr-bătrân înţelept, vrea s-o dea jos pe Viorica Dăncilă dar n-are CU cine, de fapt n-are PENTRU cine, de fapt... n-are nici cu cine, nici pentru cine. Fostul premier – debarcat nu de stradă, nu de Colectiv, cum am crezut la vremea aceea, ci de gaşca Dragnea-Nicolicea-Nicolae-Iordache – a învăţat din greşeli. Recunoaşte „duşmanul“ în persoana liderului PSD, Liviu Dragnea. Despre foştii colegi de partid are încă o părere bună. Mă rog, nu chiar despre toţi, pe d-na Dăncilă o vrea demisă, dar este în stare să afirme că „100 de pesedişti mi-au spus că le e ruşine cu Dăncilă“. Dar aceiaşi 100 de pesedişti n-au avut curajul să se ducă şi să voteze pentru moţiunea de cenzură. Dar acestor pesedişti sensibili nu le e ruşine şi cu un dublu condamnat penal la şefia partidului?!

Eplicaţiile laşităţii parlamentarilor PSD abonaţi la beneficii guvernamentale nu ţin de mâncărimi filozofice care te fac să te scarpini în cap ca şi cum ai gândi profund. E mult mai simplu, celor 100 de războinici anonimi le e teamă că PSD pierde guvernarea, iar dacă nu mai guvernează... Ce înseamnă PSD fără Guvern, eventual şi cu o majoritate parlamentară rărită de baronii care vor dezerta pentru că Partidul Stat nu le mai asigură bunăstarea şi propăşirea personală în feudele provinciale?! Vă spun eu, fără butoanele de la Guvern PSD nu mai înseamnă nimic. Asta-i trista realitate!

Cu alte cuvinte, dacă Ludovic Orban s-ar fi dus la fiecare parlamentar pesedist în parte şi i-ar fi promis perpetuarea PSD la guvernare, cu premier pesedist adică, dar unul mai frecventabil decât analfabeta Dăncilă de care le e ruşine şi pesediştilor, atunci istoria moţiunii s-ar fi scris altfel. Să fie vorba, aşadar, de o stângăcie a PNL-USR, de un amatorism politic des întâlnit la liberali, ori de o înfrângere premeditată de cei din Opoziţie? Îmi pare rău pentru aceştia din urmă, dar nu cred că Orban şi Barna şi-au premeditat insuccesul. Ar fi o rază de speranţă dac-ar fi aşa, dar nu cred. Pur şi simplu, n-au ştiut cum s-o facă, Orban e un narcisist căruia-i ajunge o oglindă ca să se creadă frumos şi deştept, iar Dan Barna e din categoria Iohannis fără consilieri, adică nu le are cu politica de mahala dâmboviţeană.

Bun, dar ce s-ar fi rezolvat dacă am fi scăpat de Viorica Vasilica şi-am fi dat, de pildă, peste alt pesedist premier? Să zicem cum zicea Ponta: „Avem un Bănicioiu, avem o Corina Creţu“... Să tot alegi, cum ar veni. Dar Corina Creţu trebuie să fie dusă cu pluta să plece de la Comisia Europeană şi să vină în balamucul unde împărat ar fi rămas, încă o vreme, tot Dragnea. Iar Bănicioiu... scuzaţi-mă, ăsta ne-a minţit pe toţi la Colectiv, din cauza lui au murit zeci de oameni, cum să fie el premier?! Victoraş, puţină raţiune, ce dracu’!

Cu ce rămânem? Cu Victor Ponta, bineînţeles. Jocul fostului premier e destul de străveziu: vin cu 10-11 voturi şi devin eroul Opoziţiei. Nu-l agreez deloc pe Orban, dar nici nu cred că-i atât de prost încât să nu-şi dea seama că schimbarea unui guvern PSD tot cu un guvern PSD, eventual îmblânzit cu nişte fugari, n-ar rezolva problemele ţării. L-ar izola, probabil, pe Dragnea, dar... cam atât. Războiul românilor cu românii ar fi continuat sub alte forme, posibil mai sofisticate.

Soluţia pare a fi, aşa cum destui au spus deja, un guvern de uniune naţională, care să asigure alegeri anticipate corecte. A spus-o Dacian Cioloş, au afirmat-o şi alţi politicieni. Nu ştiu dacă e o idee care să-l atragă şi pe Victor Ponta, dar dacă e, atunci n-are decât să-i lămurească el pe pesediştii „patrioţi“ cărora le e ruşine cu Viorica Dăncilă că alegerile anticipate organizate de un guvern de uniune naţională, deci şi cu câţiva pesedişti frecventabili, este singura soluţie fezabilă.

Soluţia ar fi valabilă, în cel mai bun caz, pentru la toamnă. Până atunci, Iordache şi trupa lui de jurişti fideli lui Dragnea vor toca legile Justiţiei cum îşi doreşte Conducătorul, reabilitându-i pe corupţi şi interzicând condamnarea definitivă a preşedintelui PSD pentru abuz în serviciu. Până la urmă, va trebui să alegem, nu cred că putem avea şi un Cod Penal care să încurajeze lupta anticorupţie, şi un Guvern fără Dragnea-Dăncilă la butoane, şi un Centenar demn şi fericit. Nici cu preşedintele jucător Băsescu la Cotroceni n-am fi reuşit „succesurile“ astea într-un singur an, cu Iohannis nici atât, trece anul până se hotărăşte el să-i convingă pe politicieni că doar uniunea naţională şi anticipatele salvează România de ridicol în Anul Centenarului, dar şi în 2019, când România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.