Cum să faci să nu te mai creadă nimeni? De politică e vorba, şi-atunci răspunsul e simplu: uiţi ce-ai spus/făcut cu ceva timp în urmă şi propui/faci  invers, sperând că prostimea votantă nu va băga de seamă. De pildă, uiţi că în primăvară, în primul val de Pandemie, mureai dacă nu se închideau pieţele, iar acum, într-un val doi mai parşiv, mai periculos, mori dacă pieţele nu rămân deschise. Dai chiar o lege în Parlament ca să faci loc virusului în pieţe, bâlciuri, oboare, talciocuri şi alte locuri unde se îngrămădeşte lumea liberă, coronasceptică şi nepurtătoare de mască din motive de ceapă şi usturoi: „Astea ne salvează, vezi vreun virus pe-aici? Toate fug de usturoiul românesc”. Politicienii n-au treabă cu virusul, ei fug doar după voturi.

Partidele sunt, în general, uituce. Partidul cu pieţele-moaşte uită însă cel mai mult şi întotdeauna ţintit pe interesul electoral. N-a construit într-un sfert de secol de domnie parlamentar/guvernamentală niciun spital, n-a utilat spitalele existente, amărâte vai de capul lor, cu nimic relevant, zac şi-acum nişte echipamente cumpărate pe bani grei prin subsoluri sau parcări, ruginind penibil şi costisitor, n-a avut nicio idee pentru oprirea exodului medicilor în ţări care fac din sănătatea oamenilor o prioritate nu doar bine plătită, ci şi bine utilată. Dar stai să vezi ce multe idei au în programul de guvernare pe care-l lansează pentru alegerile din 6 decembrie: nu le mai ajung cele 8 spitale regionale cu care defilau până acum în întrecerea promisiunilor, pretenţiile cresc în opoziţie, aşa că mai nou promit câteva sute de „centre medicale comunitare”. Plus: aducem medicii acasă cât ai bate din palme, va fi suficient să vadă străinaşii că vin „specialiştii” socialişti din nou la Putere şi mintenaş se-ntorc la vatră de prin Anglia, Italia, Spania şi America.

Stai să vezi câţi km. de autostrăzi promit în viitorii ani, după ce anii trecuţi au reuşit o performanţă negativă, adică au distrus şi o parte din ce era deja construit. Ce şcoli frumoase, ce educaţie sănătoasă, ce cultură sunt ei în stare să dea la tot poporul muncitor de la oraşe şi sate...

Aveţi dreptate, toate partidele, toţi politicienii promit. L-am auzit pe „popularul” acoperit Robert Turcescu descifrând suprema lui menire într-un viitor Parlament în care va fi ales: „Promit să nu fur”. Bă, e pe Biblie, pe cele 7 păcate şi 10 porunci, ştie Robert ce riscă. Să-l credem?!

Dar ce facem cu useristul Allen Coliban, vecinul nostru primar la Braşov, care uită să scrie în CV că n-a terminat facultatea, ci a fost exmatriculat în ultimul an de la Politehnica bucureşteană. Motivele nu contează, oricum omul s-a apucat şi-a mai făcut o facultate valabilă la Braşov, ca să fie, să se-ajungă. Dar de ce să nu spui adevărul? Pe cine interesa dacă Allenul nostru făcuse sau nu Automatica, dacă o terminase „magna cum laudae” sau fusese exclus? Nu se uită votantul la studiile tale când te-alege primar, iar braşovenii l-au ales cu o largă majoritate în faţa unui Scripcaru care nu stătuse deloc degeaba în mandatele lui. De ce să minţi, fie şi prin omisiune, de ce să te expui criticilor şi miştourilor?! Aici n-am înţeles, dar omul nu merită terfelit pentru atâta lucru.

Despre liberalul nostru premier ce să mai zic, Orban nici nu minte, nici nu uită, creierul lui obosit de alarmele Covid 19 este deja într-o „zonă zoster” pe care o invocă fără să ştie, săracu’, că asta-i o boală, nu clădirea Guvernului pe care imediat o să scrie „Nu intraţi, zonă contaminată!”. Dar cu el e încă bine, naşpa rău e cu vicepremierul duamna Raluca Turcan, care a uitat şi câţi ani are, era lângă intimidantul Ponta într-un studio de televiziune şi s-a dat de 28 de ani, glumeţul Victoraş murea de oftică pe tinereţea ei...

Da, aţi remarcat bine, „uitarea e scrisă-n legile-omeneşti”. Problemele apar când uitările noastre sunt vinovate, când uităm pentru că aşa ne dictează interesul politic sau personal meschin. Altfel, să ţii minte chiar totul e o nefericire perfectă, iar noi nu ne dorim să avem nişte politicieni nefericiţi. Le cerem să fie doar cinstiţi, oneşti, să lucreze pentru oameni, pentru ţara pe care o conduc. O fi prea mult?