N-am niciun fel de simpatie pentru Valentin Popa, ministrul Învăţământului. E un semianalfabet căruia i s-a pus pe creştet o căciulă mult prea mare, pe care mai apoi i-a furat-o şeful de partid pentru nesupunere în faţa veşnicului partener UDMR. Omul n-a luptat, s-a lăsat demis de UDMR, partid care l-a şantajat, ca de obicei, pe Liviu Dragnea: voturile Uniunii contra OUG privind predarea limbii române la clasele cu elevi maghiari.

Treaba-i simplă, Valentin Popa a găsit momentul potrivit să se dea rotund: nu negociez limba română şi România. Sună bine pentru mulţi etnici români din Secuime, dar sunt vorbe goale. Mai spune dl. Popa ceva interesant: „Toţi copiii din România trebuie să cunoască limba română pentru a avea o şansă să trăiască şi să muncească în România“. Aşa o fi, onorabile domn Popa? Aşa o fi, stimate domn Kelemen?

În principiu, aşa este, în realitate nu poţi să nu te-ntrebi: cum i s-o fi oferit şansa tocmai unuia care nu cunoaşte limba română să ajungă ministru la Educaţie şi Învăţământ, unde ai nevoie de o solidă bază lingvistică?! Dar să lăsăm stângăciile „limbistice“ ale d-lui fost ministru şi să cercetăm mai adânc resorturile „afacerii“ limba română contra voturile UDMR. E vorba de nuanţe etnice pe care ministrul „pamblicar“ nu le înţelege, n-are de unde. E vorba că, indiferent cine predă limba română în Harghita, Covasna şi alte câteva judeţe din Ardeal, indiferent ce studii medii sau superioare au învăţătorul sau profesorul, indiferent cât de îndrăgostiţi sunt dascălii de limba română, dacă elevilor li se spune de către părinţi, prieteni şi alţi profesori că limba română nu merită efortul, că nu e o limbă de viitor, sau că viitorul copiilor din judeţele respective nu depinde de limba română, atunci, fiţi siguri, copiii aceia nu vor vedea în limba română decât o corvoadă în plus.

Faptul că dl. Valentin Popa a mers în Harghita, a vizitat o şcoală şi a constatat pe propria piele că elevi de clasa a 5-a nu răspund unui „la revedere“ zis de ministru în limba română decât dacă profesoara le traduce în limba maghiară ce-a zis omul nu înseamnă decât o târzie cunoaştere a realităţii. Dl. Popa a fost neplăcut surprins de ce-a văzut el în Harghita. Serios?! Şi credeţi c-ar fi suficient să le daţi copiilor maghiari nişte profesori de limba română cu studii de specialitate (a se înţelege etnici români) ca să înceapă să turuie, bieţii de ei, într-o limbă nu doar „străină“, ci şi „antipatică“ din moment ce este limba oficială a unui „stat opresor“??! Sper că nu e nimeni atât de naiv...

Nu ai nevoie doar de profesori români cu studii superioare ca să reuşeşti să-i faci pe elevii maghiari să înveţe, poate chiar să „simtă“ limba română. Ai nevoie de mult mai mult, ai nevoie să câştigi puţin respect, nu doar voturi, de la cei pe care-i foloseşti electoral ori de câte ori se ivesc umbrele unei crize guvernamentale.

Da, gestul PSD de a ceda şantajului UDMR este unul urât şi nedemn. Dar nu e primul de această factură în relaţia UDMR-PSD, ne-am obişnuit cu ele. Partidul d-lui Dragnea este acum şantajat şi exploatat de cine vrei şi cine nu vrei, de celelalte minorităţi, de liberalii de la ALDE, de liberalii din PNL, de electoratul care trăieşte din ajutoare de la stat şi, în general, de oricine îi ghiceşte punctele slabe. Nu mai miră decât pe neiniţiaţi jocul liderilor maghiari şi cedările PSD. Explicaţia e pe cât de simplă, pe-atât de periculoasă pentru societate: Dragnea are nevoie de voturile parlamentarilor maghiari pentru a rămâne la şefia Camerei Deputaţilor. Piară  limba română, piară România-ntreagă, trăiască şi înflorească Dragnea!

Cât despre Ordonanţa cu pricina, ea va fi probabil dată de cineva de prin Minister, va produce efecte, UDMR se va linişti şi PSD va mai fi cumpărat o mică perioadă de linişte. Până când Parlamentul se va trezi şi, foarte posibil, va trânti respectiva Ordonanţă la vot. Şi ce dacă? Apropo: ce gândesc parlamentarii PSD din Ardeal despre cedările şefului suprem şi şantajul UDMR?

Adevărul e că nu învăţătorii maghiari care predau în răspăr limba română în Har-Cov sunt cea mai grea povară a dulcelui grai românesc în zonă. Fără îndoială, să ai la aceste clase de copii maghiari buni cunoscători şi vorbitori de limbă română, dar şi buni pedagogi, este un lucru important. Dar nu e singurul. Ar mai fi nevoie de ceva: de apropierea acestor copii de limba oficială a statului român. Apropiere greu de realizat când prestigiul statului este rău ştirbit, chiar inexistent pentru mulţi maghiari care consideră că limba română nu e doar o limbă străină, ci şi inutilă. Poate n-ar fi rău să-i convingeţi pe tinerii elevi, maghiari şi români deopotrivă, că viitorul lor se scrie în România, nu în Ungaria şi nici, eventual, undeva în Europa.

Aşa încât, cu sau fără demisie, cu sau fără „târg“ politic pe spinarea limbii române între PSD şi UDMR, problemele limbii oficiale a statului în Secuime rămân. Ele durează de aproape 30 de ani şi vor dura atâta vreme cât guvernele de la Bucureşti şi UDMR vor trata cele două judeţe ale României doar ca pe o monedă de schimb, ca pe un subiect de negociere pentru voturi sau pentru a mai câştiga nişte facilităţi de natură etnică.