Se lucrează intens la o lege a averilor ilicite. Cred că legea similară care îi speria pe posesorii de averi nejustificate pe vremea dictaturii comuniste nu a fost abrogată, dar oricum nu mai contează. Vom avea o lege nouă, făcută după chipul şi asemănarea guvernului care şi-o asumă. Adică măsluită, frântă, ineptă, şmecheră.

„S-a terminat cu şmecheria!”, ne anunţă premierul Ciolacu. Ce bine-ar fi să fie aşa! Dar cum să crezi nişte vorbe nesusţinute de fapte? Cum să crezi că vom deveni în câţiva ani, cât presupune premierul că va dura implementarea măsurilor „dure” de reformă fiscală şi socială, români cinstiţi, oneşti, harnici, degrabă plătitori de impozite şi taxe puse aiurea de guvernanţi?

„Aiasta nu se poate” – cum zicea moldoveanul hâtru pe vremea când moldovenii mai aveau umor. Şi chiar nu se poate. Descoperim sminteala  ascultând cum laudă Marcel Ciolacu această nouă lege a ilicitului, altfel necesară şi dorită de marele public.

Căci spune dumnealui: „Din averea dovedită ca fiind obţinută nejustificat, 70% va reveni statului român”. Un stat în mare pericol de faliment dacă apelează, prin gura aurită a primului dintre miniştri, la asemenea cacealma. Păi, stimabile, îi laşi 30% pentru ce? Din ce motiv?

Să zicem că un Buzat oarecare obţine o avere ilicită de 1.000.000 de euro. Dacă ne luăm după Ciolacu, statul reţine 700.000 de euro din ilicit, restul rămâne făptuitorului. Păi cum vine asta? Omul nu mai e hoţ, nu mai e evazionist, nu mai e vinovat dacă dă statului 70% din averea obţinută ilicit?!

Abia asta seamănă a mită, şpagă, peşcheş. Trebuie să fi ajuns la mare strâmtoare dacă apelezi la mila/mita hoţilor şi corupţilor ca să peticeşti sacul bugetar găurit!

Dacă averea Buzaţilor nu-i făcută legal, cinstit, corect, atunci îi pui pe posesorii ei la pripon şi le iei casele, terenurile, maşinile, banii, toate bunurile pe care procurorii, ANI sau cine ştie ce altă Agenţie superprofesionistă demonstrează în instanţă că au fost obţinute nejustificat. Nu ai niciun motiv să laşi unui hoţ 30% dintr-o avere obţinută ilicit, e o aiureală.

Dar n-ar fi singura aiureală spusă de premierul Ciolacu în zilele din urmă, când s-a rostogolit pe la toate televiziunile – lucru deloc rău, mi-e greu să-mi imaginez în ce tăceri adânci s-ar fi consumat reforma asta fiscală dacă ar fi fost manageriată de generalul Ciucă, acompaniat de preşedintele Iohannis.   

Aia că „dacă nu făceam reforma ne-ar fi luat lumea cu furcile” e antologică... În mintea premierului, reforma lui chiar va face dreptate, evitând astfel o „criză socială” majoră. Nu vrea, sau nu poate să înţeleagă un lucru: când construieşti pe nisipuri mişcătoare nu te mai asigură nimeni, nu te mai crede nimeni, nu mai pariază nimeni că acea construcţie va fi în picioare şi mâine. Metaforic vorbind, acea construcţie poate fi chiar încrederea în clasa politică, în Guvernul pe care-l conduci, în partidul tău, în miniştrii tăi.

Guvernul funcţionează ca o bancă: se duce omul şi îşi bagă banii acolo pentru ca el şi alţii ca el să fie mai apoi împrumutaţi de acea bancă pentru a-şi dezvolta afacerile şi a-şi uşura viaţa. Totul se bazează aici pe încrederea în bancă, în sistem, în şefii şi funcţionarii băncii. În momentul în care depunătorii îşi pierd, din varii motive, încrederea în Bancă, atunci totul se prăbuşeşte, falimentează, dispare.

Când încrederea în Guvern, în clasa politică, în partidele care susţin Guvernul dispare, atunci falimentează nu doar Guvernul, ci şi o bună parte a societăţii. Atunci apar vulturii hoitari care se caţără la Putere călcând pe stârvurile abandonaţilor.

Ştiu, nu-i deloc veselă imaginea, dar nu am alta ca să mă fac înţeles: nu e timpul cacialmalelor, înşelătoriilor, minciunilor politice. Nu e timpul rânjetului cinic al ministrului-popă Boloş. E timpul asumării răspunderii. Dar nu aia de ochii lumii, însoţită de vorbe goale şi minciuni coafate spumos, ci una reală, onestă, deşteaptă, credibilă. Pentru mulţi români care nu văd în AUR o soluţie, asumarea răspunderii oneste de către alianţa PSD-PNL-eventual UDMR rămâne singura opţiune valabilă.