OPINII 25 septembrie 2017

EDITORIAL. Săraci cu duhul sau boi depresivi?

de Dumitru Manolăchescu | 225 vizualizări

Citesc într-o postare pe Facebook o scriere despre depresie. În esenţă, ideea autoarei şi a comentatorilor avizaţi este următoarea: dacă eşti inteligent, raţional şi analizezi aprofundat realităţile din lumea înconjurătoare, rişti să te transformi într-un „bou depresiv”. Cred c-aş putea fi de acord cu descrierea boului depresiv, pentru că ea este aproape dureros motivată; nu există leacuri pentru boala asta, la care o persoană inteligentă va ajunge aproape obligatoriu într-o societate alienată şi tembelă ca a noastră. De-aici durerea. Şi neputinţa, pentru că, am aflat cu aceeaşi ocazie, mai bine cancer decât depresie. Mori mai repede şi mai sigur, nu te mai zbaţi, nu mai vrei răspunsuri.

N-ar fi o problemă să recunosc că sunt un bou depresiv, pentru că asta ar însemna să fiu de acord şi că sunt inteligent, raţional şi analizez aprofundat. Adică ar fi de bine. Una peste alta, n-aş mai fi un bou. Iar depresiv..., ce să zic, mă întâlnesc cu foarte puţini oameni care nu suferă, măcar din când în când, de atacuri severe de depresie.

Mai important decât fracturile de logică anonime şi experienţele mele vizavi de depresii şi genele favorizante ar fi, însă, să găsim împreună un leac pentru această boală a secolului în care vieţuim. Eventual să descoperim un medic pentru sufletul nostru chinuit. Asta-i mai greu, dar putem încerca.

Oricine poate să-ţi ofere un leac pentru depresiile pasagere. Cu condiţia să fie în stare să te-asculte. Să vorbească puţin şi să te-asculte, nu doar să te-audă. Să înţeleagă ce-i spui şi să reacţioneze în consecinţă. De pildă, să-ţi spună că atunci când îţi vine să te spânzuri de nucul din fundul grădinii pe motiv de ploaie mocănească îţi face foarte bine o ţuică tare sau un pahar de vin bun. Eventual o ciocolată elveţiană – scumpă, dar merită. Întârzie măcar momentul, dacă nu-l elimină cu totul. Esenţial, pentru că depresia nu se instalează definitiv, ea poate să şi dispară. Şi-ai mai câştigat o zi sau o săptămână sau o lună de viaţă. Important.

Aşadar, e vorba de sufletul de lângă tine, care e musai să fie un bun ascultător. Prin sufletul de lângă tine înţeleg ceva mai mult decât persoana fizic apropiată de tine în locuinţă. Poate fi şi o carte, un autor, un chip senin şi blând pe care ţi-l închipui aşa auzindu-l la radio. Mie mi-a făcut bine într-o perioadă de depresie pasageră, care mă bântuie fără motiv, cartea unui preot – nu v-aţi fi aşteptat, nu?! Cred că se cheamă „Spovedania unui preot ateu” şi descrie o sinucidere perfectă după o viaţă mincinoasă. Mişto temă pentru descreţirea unui suflet depresiv, nu?! Pe mine m-a ajutat. Preotul are umor şi imaginaţie şi ştie să le transmită chiar când e aproape macabru. „Aproape” pentru că sinuciderea e ascunsă în poveşti.

Ajută, de asemenea, să scrii când eşti depresiv. Indiferent ce, pentru că oricum n-ai să publici textele de frică să nu devii celebru – scriitorii geniali au fost, aproape toţi, nişte depresivi şi angoasaţi. Sunt bune, dacă rezişti tratamentului, şi reţelele de socializare. Împărtăşeşti impresii, gânduri, sunt mai bune decât telefonul.

Depresia asta poate să aibă, însă, şi alt înţeles, de pildă unul pe care mi l-a revelat un bun prieten, medic veterinar de felul lui: „Bătrâne, să ştii de la mine că depresia este un moft, o sminteală la modă care, însă, devine patologică dacă faci eroarea să te uiţi prea mult la televizor, în special la Antena 3, România TV şi B1”. Pot eu să nu-i dau dreptate? Nu pot, pentru că omul ştie ce spune. Şi-ar mai fi ceva: dacă depresia este doar apanajul celor inteligenţi şi sensibili, nu ne rămâne decât să devenim mai puţin simţitori, ca să nu zic nesimţiţi de-a dreptul. Pentru că nu ne putem extirpa o parte din creier doar pentru a adeveri vorbele sfintelor scripturi: „Fericiţi cei săraci cu duhul”... Ca să nu zic „boi depresivi” de-a dreptul.

La modul serios acum, ca să nu alunecăm într-o depresie voioasă: când vă simţiţi singuri şi părăsiţi, inutili şi nedreptăţiţi, luaţi o bicicletă şi plimbaţi-vă pe şesuri şi prin păduri, ascultaţi păsările, priviţi natura şi respiraţi adânc! Uitaţi trecutul, nu vă gândiţi la viitor, trăiţi clipa;

„Carpe diem” e o veche invitaţie la fericire lansată de Horaţiu într-un poem de care nu-şi mai aduce aminte nimeni.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.