Preşedintele României şi-a descoperit talente de orator dar n-a învăţat încă să comunice eficient. Pricepe că-i campanie electorală şi asta se face cu vorbe, nu cu fapte. Faptele... mai încolo, când şi dacă s-o putea. Prin urmare promite o nouă majoritate în Parlament cât de curând: dacă nu prin „anticipate”, atunci sigur după alegerile parlamentare din iarna anului viitor.

Mulţumim, prezidente! Până atunci se duc dracului şi finanţele, şi economia ţării. Nu va înflori decât un turism de mizerie, că nu mai poţi ieşi din casă de-atâtea maşini şi grupuri masive de funcţionari bezmetici, cu vacanţe plătite de la buget. Dar ştiţi care-i treaba, d-le Iohannis? N-am ce soluţii „constructive” să vă ofer, pentru că nici să moşteneşti cumplita degringoladă financiară şi juridică de la PSD-ALDE nu-i uşor. Şi-aşa-i rău, şi-aşa nu-i bine...

Îmi place preşedintele, s-a şmecherit, e obligat de situaţie. Adică de „situaţia” relativ recent ivită, care răspunde la un nume, dacă nu cumva chiar la două-trei: USR-PLUS şi Dan Barna-Dacian Cioloş. Fără ascensiunea spectaculoasă a acestor entităţi politice, Iohannis ar fi defilat în toamna asta. Pentru că nici Viorica-neconflictuala, nici Călin-file de istorie nu i-ar fi pus probleme. Dar USR-PLUS-ul ăsta, cu Barna şi Cioloş cu tot, uite că ăştia ridică ştacheta, creează probleme, dacă nu chiar dileme.

Dan Barna şi alianţa lui îl obligă pe Iohannis s-o protejeze pe Viorica Dăncilă. Un calcul simplu îţi arată clar că adversarul real pentru Iohannis este candidatul USR-PLUS. D-na Dăncilă ar fi o cantitate neglijabilă în turul doi la Prezidenţiale. Dan Barna, nu. Omul pare hotărât să lupte. Nu ştiu dacă are armele necesare, nu-mi dau seama dacă are votanţi şi în lumea necăjită a satelor, nu ştiu nici măcar ce mobilizare vor avea Diaspora şi familiile lor din ţară la urne, dar e clar că Dan Barna nu va fi un adversar de faţadă. Şi-atunci nu-i greu să înţelegi de ce n-are chef preşedintele în exerciţiu de alegeri anticipate: guvernul PSD şi candidata Dăncilă îi asigură al doilea mandat. Simplu, ce mare filozofie! Cum să n-o aperi pe neconflictuală?!

Să fie, mai suportăm cinci ani de tăceri înţelepte, mai ales dacă vin la pachet cu o guvernare de dreapta extrem de guralivă. Dar tare mi-e teamă că „România normală” dorită de Iohannis înseamnă încă cinci ani de sacrificii impuse de moştenirea PSD, ani pe care românii s-ar putea să nu-i mai suporte. Ca să înţelegeţi despre ce moştenire e vorba: acest „Garcea al Finanţelor”, cum l-a numit Moise Guran pe sclivisitul ministru Teodorovici, caută cu disperare bani la bugetul secătuit, dar măreşte în acelaşi timp lefurile angajaţilor de la Ministerul pe care-l conduce. Pentru „condiţii de muncă vătămătoare”, nu degeaba. Moment în care nu mai pricepi mare lucru: dacă nu-s bani, de ce creşti cheltuielile bugetare?!

Am o explicaţie de care mi-e frică, dar pe care sigur aţi mai auzit-o: pe „patrihoţii” de la Putere nu-i interesează ce se întâmplă după ce dau în primire Palatul Victoria. Să se descurce deştepţii care vin, cei care pleacă au ars pădurile, au otrăvit fântânile şi-au îngropat grânele. Nu mai găseşti ţipenie de tânăr disponibil să muncească, au plecat cu milioanele din ţară. Copii se nasc tot mai puţini, ultimul „recensământ” ne arată cu vreo 15.000 mai puţini în această jumătate de an faţă de perioada respectivă din 2018. Dacă păstrăm ritmul ăsta, peste vreo 30 de ani vom fi... Chiar, ce vom fi? Şi pe unde vom fi dacă vom fi?

Aşa încât, d-le preşedinte Iohannis, va trebui să ne lămuriţi ce gândiţi dvs. că înseamnă o „Românie normală”, dar şi cum, când şi cu cine vreţi să faceţi România bine. Să ştim şi noi ce ne-aşteaptă!