Decembrie e luna colindelor, dar în situaţii de criză merge şi-n noiembrie. Iar noi suntem într-o situaţie de criză profundă. O criză care nu mai vorbeşte despre adevăr şi minciună, enunţuri total inutile în România anilor din urmă, ci despre compromis, minciună, manipulare, desfiinţarea adversarilor politici. Subiectele astea au devenit argumente. Încă nu-mi dau seama cât de valabile pentru electoratul în numele căruia se guvernează, se politiceşte...

S-a sculat mai an, bădiţa herr Iohann. S-a trezit preşedintele la viaţă politică. S-a apucat să-i dea cap în cap pe berbecii de la guvernare, ocupaţie utilă şi necesară, în care este ajutat de aproape toţi liderii grupurilor parlamentare importante din Parlamentul UE. Dar pe mine mă citiţi de prea multă vreme, îmi ştiţi simpatiile şi antipatiile, o să-i las pe Klaus Iohannis şi Guy Verhofstadt să vă explice de ce-i bag eu în seamă la acest sfârşit de noiembrie.

Să începem cu declaraţiile lui Iohannis de joi, 22 noiembrie: „Deci în această săptămână nu va mai exista nicio schimbare de miniştri. După 1 Decembrie putem să discutăm dacă va fi cazul, până atunci nu vom schimba nimic, punct (...) PSD a rotit 70 de persoane în guvernele din ultimii doi ani. Aşa nu se poate guverna. Cum să ne imaginăm că poate funcţiona un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Nu sunt de acord să contribui cu o astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel”.

Mare adevăr grăit-ai, boierule, dar ce bine era dacă te trezeai şi înţelegeai despre ce-s în stare PSD-ALDE acum măcar un an de zile! Mă rog, să nu cerem prea mult de la prea puţin, e bine că meriţi titlul-colind, prezidente, măcar acum...

Şi „olandezul meu zburător”, Guy Verhofstadt – liderul ALDE european în PE, deci şeful lui Tăriceanu pe linie europeană, un tip foarte puţin tolerant cu inconsecvenţii şi mincinoşii din grupul PSD-ALDE: „Am stabilit cu Călin Popescu Tăriceanu că singurul mod de a garanta statul de drept din România este implementarea totală şi necondiţionată a tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Aceasta înseamnă că toate cele trei elemente aflate în dispută – reforma Justiţiei, a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală – trebuie să fie aliniate cu recomandările Comisiei, urmând ca după adoptarea şi aprobarea lor de către Guvern şi Parlament, ele să fie din nou evaluate de către acest înalt for”.

Am înţeles de ce era atât de cătrănit Tăriceanul la conferinţa de presă de miercuri... Aproape că i se auzeau rotiţele ruginite scârţâindu-i sub pălărie: „Cum s-o fac, cum s-o dreg, cum să-i împac şi pe unii, şi pe alţii?”. Recunoaşteţi, desigur, genul de politică al organului care participă întotdeauna dar nu se bagă niciodată... Aia e, Căline, odată şi-odată trebuie să fii şi tu bărbat, să te hotărăşti ce eşti şi cu cine defilezi în România şi în Europa! 

Tot de la Bucureşti, tot pe Facebook şi tot în limba română, ca să nu fie probleme de interpretare din partea „limbiştilor” partidului specializaţi în semantică, dl. Verhofstadt adăuga: „România se află la răscruce, ea are de ales între respectarea principiilor democratice şi iliberalism, dar acest lucru nu poate fi făcut în numele nostru şi cu numele nostru”. Ce frumos şi elegant le-a zis-o olandezul! Traduc eu pentru cei care nu-s obişnuiţi cu eleganţa limbajului diplomatic: „Căline, nu-ţi poţi face de cap cu Dragnea sub sigla ALDE, una respectată în Parlamentul European. Ori cu PSD, ori cu noi, ori cu liberalismul european, ori cu iliberalismul lui Dragnea şi Viktor Orban”.

Da, mi-au plăcut cei doi sus-citaţi, vorbele şi acţiunile lor sunt o gură de oxigen, de aer curat în fumul politic toxic care ne întunecă acest Centenar. Parcă mai avem de doi bani speranţă, parcă nu ne pierdem total optimismul şi încrederea în unitatea familiei europene care ne-a adoptat puţintel înainte de vreme şi-acum trebuie să ne dea democraţie, social-democraţie şi liberalism cu biberonul. Dar creştem noi, imediat intrăm în a doua sută de ani, să vezi în 2019 şi 2020 sărbători şi parastase de alegeri...