Guvernul puţin bărbieritului Marcel Ciolacu dă piept cu reformele impuse de Uniunea Europeană. Impuse nu că-s europenii ai dracului, ci pentru ca ţara noastră să nu ajungă în situaţia Greciei de-acum câţiva ani: falimentară.

Trebuie, deci, să reducem deficitul bugetar, să ne încadrăm într-o ţintă rezonabilă, ceva în jurul a 5%, poate chiar 6% acceptabil. Asta, desigur, dacă vrem miliardele de euro din PNRR pentru România. Dacă nu-i vrem, nu-i musai să ne ostenim cu reformele astea antipatice, obositoare, frustrante, creatoare de mari absenţe în rândul votanţilor PSD-PNL.

Guvernul a hotărât că România are mare nevoie de banii europeni, fără ei s-a terminat cu „mersul nostru înainte pe calea progresului şi civilizaţiei” – sună ca pe vremuri, de-aia am pus ghilimelele... Problema e că după ce-a hotărât că ne trebuie miliardele, nu mai ştie ce să facă.

Pentru că, trebuie să recunosc, e cumplit de greu, în multe cazuri imposibil, să iei de la angajaţii statului nişte drepturi pe care le-ai acordat cu o generozitate electorală dovedită acum de-a dreptul criminală. Mă refer la numărul bugetarilor, la salariile lor neacoperite de performanţe, la sporurile aiuritoare, care abia acum par nesimţite, nu atunci când s-au aprobat. Păi dacă există şi un spor de stat pe scaun, mai exact sporul de hemoroizi, ce Doamne iartă-mă să mai zici?!

Bun, deci trebuie tăiat masiv din drepturile deja câştigate de salariaţii statului. Cu ce să începi? De dat afară e greu, n-ai cum, îi apără legea. Prin urmare, comasarea şi dispariţia unor instituţii nu se vor face decât după alegeri... Ştim de ce, nu mai trebuie nicio explicaţie. Bănuim şi cu ce rezultate, dar nu anticipăm.

Ce mai rămâne? Tăiem: sporuri, indemnizaţiile membrilor consiliilor de administraţie, indemnizaţii de hrană. Nu mai angajăm, nu mai cumpărăm maşini scumpe, reducem numărul secretarilor de stat şi al consilierilor, altfel mulţi câtă frunză şi iarbă şi inutili precum o vacanţă în Grecia fumegândă. Că veni vorba, nu mai dăm vouchere de vacanţă, e scumpe, frate, prea scumpe...

Cu tăierile şi reducerile astea pe jumătate acoperim cam 6 miliarde de euro din aproape 100 cât e gaura bugetară. Ce facem cu restul, Marcele?! Pentru restul e nevoie de curaj şi voinţă politică, greu de găsit în PSDNL.

Mi-a plăcut prim-ministrul: „Era de preferat să luăm aceste măsuri, să le gândim măcar acum ceva timp, prin februarie-martie”... Să mori de râs, săracu’ de el, de ce nu s-o fi dus la generalul „mutulică”, premier pe-atunci, să-i bată cu pumnu-n masă: „Băi, Nicule, ori facem reformă, ori nu mai facem, că trece vremea şi ne paşte falimentul fără miliardele UE!”.

Nu s-a dus, i-a convenit situaţia, părea că „reforma” nu e a Guvernului, nu premierul şi miniştrii lui trebuie s-o facă, părea că UE se va mulţumi să ne bată pe umăr, amical, să ne ameninţe în glumă şi să ne dea banii din PNRR doar pentru că ţinem cu Ucraina şi-i înjurăm pe ruşi... Uite că n-a ajuns, Marcele!

N-a ajuns şi situaţia e albastră. E foarte complicat să iei după ce-ai dat, aşa e, dar PSDNL a dat, PSDNL a luat, fie numele lor lăudat în vecii vecilor, că acum şi într-un viitor previzibil vor avea parte numai de înjurături. De, ce să zic, ăsta-i riscul când nu înţelegi nimic din finanţe, din economie, din viaţa socială, nu pricepi cum gândeşte şi ce vrea românul, nu te duci în casa şi în gândul lui, nu te chinui să-i explici, omeneşte, că ce vrea el nu se poate nici acum, nici după alegeri, decât cu multă, foarte multă muncă, performanţă şi sacrificii.

Greu cu comunicarea când nici măcar tu, ditamai premierul, nu eşti lămurit în ce ape te scalzi. Aşa că geaba se victimizează Ciolacu, nu-l mai crede nimeni. Dar tot e bine că măcar vorbeşte, premierul general nici măcar atât nu făcea...

Una peste alta, e groasă. „Reforma” instituţiilor statului e doar pe hârtie, prin urmare jumătăţile de măsură pe care le vor lua guvernanţii nu vor rezolva gaura din buget, aşa încât se va trece la noi taxe şi impozite în mediul privat, care vor afecta viaţa tuturor românilor.

Va fi greu şi frustrant. Pentru că vom suferi toţi pentru delirul bugetar hotărât de premierii social-democraţi şi liberali care au guvernat de-a lungul şi de-a latul ultimilor 33 de ani. Iar la anu’, la alegeri, Dumnezeu cu mila, scapă cine poate!