Am fost la un centru de vaccinare din Sf. Gheorghe: civilizat, curat, spaţios. N-or fi toate la fel, habar n-am, dar ăsta era ca lumea. Sigur, se stă o vreme la coadă pentru că nu funcţionează perfect platforma STS-ului, pentru că nu toţi cei care se înscriu de acasă se şi regăsesc pe liste, nu merge totul ca pe roate, dar suntem la început şi e normal să apară disfuncţionalităţi şi ezitări. E şi lume nemulţumită, sunt destui care strâmbă din nas şi înjură în surdină – mulţi fac parte din categoria „nu sunt de acord cu vaccinarea, eu am votat altceva, dar mi-e frică de boală şi accept înţepătura”...

Întrebarea pe care mi-o pun eu este când vom avea şi un vaccin împotriva politicienilor? Un vaccin care să ne imunizeze împotriva ticăloşiei, prostiei, hoţiei clasei politice.

Ce mi-a venit? Mi se trage de la cearta televizată a primarului Emil Boc cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Am fost convins că e o ceartă specială, ca să zic aşa, una la comandă politică superioară. Parcă i se suflau vorbele în căşti lui Emil Boc. Astăzi încep să văd că aveam dreptate: se pregăteşte debarcarea fostului premier, actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban.

Nicio pagubă, veţi zice dvs. Zic şi eu acelaşi lucru. Dar mă dumiresc de ce era atât de dur dl. Boc cu „aliaţii” din USR-PLUS: pentru că, pur şi simplu, Emil Boc este candidat cu şanse reale să fie noul preşedinte al liberalilor. Iar aceşti domni au învăţat multe de la PSD. De pildă, că orice politician care vrea o funcţie înaltă într-un partid trebuie mai întâi să se certe zdravăn cu ceilalţi, de preferat cu Opoziţia, dar uite că merge şi cu miniştrii de altă culoare politică din alianţa de guvernare.

Două nume sunt vehiculate drept candidaţi cu şanse bune la preşedinţia PNL după un Congres în viitorul apropiat: Emil Boc şi Ilie Bolojan. Şi unul, şi altul sunt acceptaţi de noul „brand” de ţară tare-n braţe: Klaus Iohannis. Florin Câţu nu are nici faţă, nici apucături de preşedinte de partid. El e un bun finanţist, ajuns întâmplător şef de Guvern în vreme de criză. Un personaj numai bun de sacrificat. Nedreaptă soartă, dar asta e viaţa politică peste tot.

Şi-atunci? Ce ne aşteaptă? Păi uite ce se pregăteşte: Boc preşedinte PNL, Boc premier, Boc viitor candiat la Prezidenţiale peste 4 ani – asta dacă între timp nu mai cade de pe vreo scenă şi nu-şi rupe gâtul, o mână, un picior, ceva esenţial... Sau Ilie Bolojan în toate aceste roluri, ceea ce, dacă ar fi să-mi dau cu părerea, aş zice că sună mai bine decât trecutul incert al lui Emil Boc.

Nu c-ar fi rău sau nepotrivit să-l schimbe pe Ludovic Orban de la şefia PNL. La urma-urmei, motive sunt destule şi nu trebuie să le cauţi cu lumânarea. Doar că ar trebui ca schimbarea asta să nu fie un act de răzbunare împotriva unui om care a dat prea multe ministere „opoziţiei” din alianţă – USR-PLUS şi UDMR. Pentru că asta îi macină pe liberali: cum să piardă ei butoiul cu bani şi influenţă politică de la Ministerul Dezvoltării în favoarea maghiarilor, Sănătatea şi Transporturile în beneficiul USR-PLUS?!

Construită pe asemenea „principii”, vechi de când capitalismul de cumetrie al lui Iliescu, noua alianţă de guvernare va crăpa curând pe la toate încheieturile. Iar acest lucru va distruge orice speranţă într-o viitoare guvernare de esenţă liberală; electoratul nu va mai accepta o nouă ofensă din partea partidelor de dreapta, după ce s-a păcălit cu alianţele toxice din CDR şi USL, şi va vota încă o sută de ani de-acum încolo stânga împănată de populişti naţionalişti.

Cred că la acest ciot de adevăr ar trebui să ia aminte Iohannis, Boc, Bolojan, Orban, Voiculescu, Barna şi toţi ai lor: alegerile din 2020 au fost ultima şansă pentru dreapta politică de a ieşi cu faţa curată din adormire, de a face ceva vizibil şi viabil pentru România şi pentru români. Dacă vor rata această oportunitate istorică vor (re)deveni insignifianţi.