OPINII 19 iulie 2018

EDITORIAL. „Momentul zero“? Da, pentru Dragnea, nu pentru România centenară

de Covasna Media | 849 vizualizări

Să vedem despre ce-a fost vorba ieri în politica românească la vârf. Acolo unde plutesc, tolăniţi în norii care ne tot plouă de vreo două luni încoace, d-na premier Dăncilă şi dl. preşedinte Iohannis. Doi oameni care vor deveni, destul de curând, ce vor vrea ei sau alţii să fie: eroi pozitivi, sau eroi negativi ai românilor. Îngeri, sau demoni. Cam aici s-a ajuns cu fractura din înalta societate politică. Fractură care se vede teribil de clar şi în rândul „maselor largi populare“. Atât de clar, încât nu mai există dialog, nici măcar de formă, între unii care votează sau susţin PSD-ALDE şi alţii care au suficiente motive să nu-i voteze şi să nu-i susţină pe membrii familiei politice Dragnea-Tăriceanu. Între „noi“ şi „ceilalţi“ există un dispreţ abia mascat, o răceală evidentă şi, în multe cazuri, o ură profundă. Aici ne-au adus înţeleptele regimuri succesive FSN-PSD-PDL-PNL-ALDE, toate împănate cu un partid veşnic câştigător şi întotdeauna oportunist, de UDMR e vorba, şi de urmaşii „întâistătătorului“ comunist de omenie Ion Iliescu.

D-na Dăncilă şi dl. Iohannis au stat, ieri pe la prânz, de vorbă la Palatul Cotroceni. 40 de minute de conversaţie între una care citeşte şi virgula de pe foaie şi unul care tace şi când vorbeşte. Am aşteptat cu nerăbdare şi emoţie rezultatul întrevederii, pentru că se bănuia că unul dintre subiectele abordate se va referi la OUG pe amnistie şi graţiere, ordonanţă dată  pe furiş, ca de obicei, de care ar beneficia toţi infractorii politici care au jefuit România cu voie de la partidele conducătoare. N-a fost aşa, din câte ni s-a comunicat. S-a vorbit doar despre preşedinţia României la Consiliul UE, pe care, vai de capul nostru şi-al europenilor, urmează s-o preluăm din ianuarie anul viitor.

Liderii PSD-ALDE vorbesc, toţi, despre un „moment zero“ al păcii şi înţelegerii interne, de faptul că nu trebuie să exportăm conflictele din România în celelalte ţări europene. Ne-a spus-o, mai elegant decât mine, europeanul Juncker: „Nu e cazul să vă faceţi de râs chiar în jumatea aia de an în care veţi avea Preşedinţia rotativă a UE“. Corect, e destul timp după, iar ideea a fost înhăţată de gaşca infractorilor politici penali, urmăriţi sau suspectaţi: „Să fie armonie, să facem pace, să avem un moment zero, să graţiem, să amnistiem, să fie toată lumea mulţumită, să fie bine ca să nu fie rău...“.

 Stau şi mă-ntreb din ce în ce mai îngrijorat: câţi români pot intra în plasa asta abil ţesută de „mafia“ care consiliază clasa politică aflată la Putere?! Zilele trecute l-am văzut desfăşurându-se în toată splendoarea promisiunilor fără acoperire pe condamnatul în primă instanţă Darius Vâlcov. El promitea marea cu sarea ca să-i liniştească pe protestatarii recalcitranţi, ăia plătiţi de Soros, să-i adoarmă pe votanţii PSD şi să arunce flori pe covorul roşu pe care vor merge la viitoarele alegeri Dragnea şi suita lui de analfabeţi funcţionali.

„Momentul zero“ al Centenarului... Ce idee să foloseşti sentimentul naţional ca să scapi tu şi să-ţi scapi amicii politici de puşcărie! Interesant, nu?! „Vrem pace, vrem linişte, lăsaţi-ne să ne pregătim marea sărbătoare şi mandatul de la UE!“, ţipă pe toate drumurile gorniştii PSD-ALDE. Folosesc şi acest moment în interes electoral, aşa cum le-au folosit pe toate celelalte care înseamnă ceva pentru poporul român. Ar trebui să existe o lege care să te oprească să te agăţi de sentimentul naţional în scopuri murdare, ilegale, imorale.

Nu aşa va acoperi coaliţia PSD-ALDE fractura din societate, dar aşa mai poate lua nişte voturi de care acum are mare nevoie. Ăsta nu-i un „moment zero“ decât pentru gaşca penalilor politici, pentru noi e doar bătaie de joc şi dispreţ nedisimulat. Pentru „fracturile“ de care vorbim ştie Darius Vâlcov de ce „leac“ are PSD nevoie: trei autostrăzi, canal Dunăre-Bucureşti, kilometri de pârtii de schi în mirifice staţiuni montane, pensii şi lefuri ca afară... Le tot promit pe-astea crezându-ne duşi cu pluta şi băgând pe lângă ele, că intră la grămadă, şi-o amnistie fiscală şi penală pentru prieteni cotizanţi la partid, şi-o graţiere cu dedicaţie pentru infractorii din politică.

Doar că lumea nu-i proastă, sau nu-i toată proastă. Lumea înţelege foarte bine că „momentul zero“ în anul Centenarului trebuie să fie „momentul zero“ al Guvernării Dragnea-Dăncilă-Tăriceanu-UDMR: respect faţă de lege, respect faţă de electorat, adevăr şi dreptate pentru toţi românii. Dar despre astea ei nu vorbesc.

Aşa încât, ca să încheiem: nu ştiu cum vor rămâne în istorie d-na Dăncilă şi dl. Iohannis după întrevederea de ieri. Cred că neschimbaţi: d-na Dăncilă neconflictuală ca peretele, dl. Iohannis imperturbabil şi rece ca piatra. Ce va fi cu noi, vom vedea, sunt multe de lămurit şi în ce ne priveşte.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.