Începusem să-l uit, când îmi apare o poză pe telefon cu preşedintele ţării mele îmbrăcat cu sacou alb şi papion negru. De Ziua Marinei, la Constanţa. Păi când să te-mbraci în alb dacă nu la Ziua Marinei? Albul e corect. Papionul negru, după cum aud pe la specialiştii în modă, nu e deloc „cool”. E de cârciumă, zic cei care-l înjură în fiecare zi, în loc de cruce, pe Iohannis.

Nu hainele contează, însă. Nu pentru mine. Pentru mine contează că mi-am amintit de Iohan. Iar asta nu-i bine, pentru că ar fi trebuit să-l am în minte mai tot timpul. E nasol că un papion negru pus pe-un costum alb în plin soare mi-a amintit de preşedinte. Asta înseamnă că preşedintele ăsta n-a prea făcut nimic în ultimul timp.

Preşedintele Iohannis pare mulţumit de el. Prea mulţumit, aş zice. Seamănă cu premierul Cîţu, care se laudă cu toate victoriile posibile: economia brici, munca lamă de ras, venituri ca soarele de pe cer, şomajul underground, inflaţia nălucă... Ce mai, toate merg nemaipomenit în ţărişoară în guvernarea PNL.

Ai vreun motiv să nu-l crezi? N-ai prea avea dacă te uiţi la şoselele patriei, inundate de turişti care îşi permit luxoase obiceiuri prin staţiunile patriei. Nu găseşti un drum mai liber spre munte sau spre mare, nu găseşti o cameră liberă dacă n-o antamezi cu o lună înainte, nu dai nici de-al dracului peste un şezlong uitat pe plajă chiar dacă plăteşti pentru el 50 de lei pe zi. Ceea ce nu e neapărat semn de bogăţie, dar nici sărăcia clamată de PSD nu apare în prim-planul acestei imagini.

Şi totuşi... Papionul ăla negru nu-i mare brânză, poate fi conform „regulamentului” în domeniu, rău e când te uiţi la realizările preşedintelui în materie de „reforme pas cu pas” spre o „Românie normală”. Nu se prea văd, poate şi pentru că nu prea există. N-a reuşit preşedintele taciturn nici măcar o concordie internă în PNL – partidul domniei sale. Se bat acolo „preopinenţii” cu toate armele posibile. Abundă scurgerile în presă de informaţii false, laolaltă cu cele reale. Să nu mai priceapă lumea nimic, dar să lase loc suspiciunilor: băi, tre să fie ceva, că nu iese fum fără foc...

Despre reforme majore... Ce să zici?! De unde să le scoţi?! „România educată”?! Pare o glumă, e atacată de mai toţi specialiştii în educaţie. Mă rog, mulţi o fac pentru că cel mai uşor e să fii general în adăpost, nu soldat în prima linie a frontului. Dar mai sunt trei ani, vor spune unii, mai e timp. Sigur că mai e, dar dacă mă uit la ce înseamnă coaliţia de guvernare şi PNL în acest moment... Parcă m-apucă o durere de dinţi de-aia rebelă şi necontrolată.

Motive să nu-mi treacă prea repede sunt destule. Ajunge să spun doar două: oricine câştigă preşedinţia PNL la congresul din septembrie, mă refer la cei doi candidaţi anunţaţi până acum, Orban şi Cîţu, pierde bătălia electorală pentru preşedinţia României la următoarele alegeri. Florin Cîţu va duce după el „tragedia americană” dintr-o tinereţe zbuciumată, în vreme ce Ludovic Orban nu va putea impune un nume cu rezonanţe maghiare imediat după o experienţă îndoielnică cu unul nemţesc. Ca să nu mai vorbesc de alte şi alte calităţi necesare unui candidat la preşedinţie, inexistente în cazul Orban. Dacă adăugăm Covidul şi guvernarea nesigură...

Şi: să propui alt nume la preşedinţia României decât cel al preşedintelui de partid este o experienţă riscantă. Nu văd la liberali în acest moment o alternativă la Orban sau Cîţu. Nu creşte fir de iarbă verde la umbra „chiparoşilor” istorici...

Şi-atunci?! Mi-e teamă că la mijlocul acestui august fierbinte, din aventura liberală promisă de Iohannis cu mulţi ani în urmă nu rămâne decât o vagă structură imagistică încadrată de un papion negru pe o cămaşă albă sub o haină la fel. Dar să nu uităm: mai sunt trei ani. Şi încă ceva, despre care ar trebui să ne amintim mereu: durerea de dinţi provocată de prostiile guvernării PNL nu se compară cu atacurile succesive de cord cu care ne-au înzestrat guvernările PSD. Motiv de mirare că mai existăm.

Sursa foto: Facebook/ Klaus Iohannis