Am tot mai acut senzaţia că timpul a trecut pe lângă noi, nu ne-a atins, suntem din nou în 1990. Atunci ne luptam cu Securitatea, cu securiştii, cu homosexualii şi cu rămăşiţele Partidului Comunist aciuite în politică. Acum ne luptăm doar cu copiii securiştilor şi cu homosexualii, nu mai avem treabă cu marii şi micii comunişti. În bătălia politică din 2019 e permis orice, putem acuza fără nicio jenă un om politic doar pentru că tatăl unui apropiat al său a fost ofiţer de Securitate. Conform directivelor trasate de conducerea superioară a PSD-ALDE, trebuie mânjiţi şi terfeliţi toţi politicienii din Opoziţie care scot capul mai mult decât trebuie. Partidul Unic are nevoie de puritate, se trasează graniţe clare: cine nu e cu noi e împotriva noastră, iar pe adversarii politici îi aşteaptă noroiul mediatic, oprobiul public, sentinţe nemiloase în Justiţia de partid şi marginalizarea socio-profesională.

Pentru ca acest nobil scop să fie atins, pentru a ne feri de orice urmă de securism în politică ai voie să acuzi copiii, nepoţii şi strănepoţii unui ofiţer de securitate până la a şaptea spiţă. Nu pentru ce sunt ei, sau pentru ce fac ei, ci pentru că au pe undeva o genă securistă inacceptabilă într-o societate pesedistă pur-sânge. Se acceptă hoţia, corupţia, manipularea odioasă, traficul de influenţă, minciuna – dar cu nici un preţ nu putem accepta vreo rămăşiţă securistă în sângele pesedist al patrioţilor naţiei.

Rămâi blocat văzând şi auzind prelegeri pe tema asta de la oameni pe care i-ai fi crezut sănătoşi la cap. „Nu pot să cred că tatăl securist nu şi-a ajutat copilul să ajungă om mare” – zice un înţelept al naţiei noaptea pe la 11. Păi de ce să nu-l ajute? Sigur că l-a ajutat. Dar ce vină are copilul că tatăl lui a fost ofiţer de securitate – eventual unul care n-a omorât, n-a bătut, n-a nedreptăţit pe nimeni? Ce facem, îi acuzăm pe toţi, în bloc, sau ne aplecăm pe fiecare caz în parte? De ce nu i-aţi împuşcat, Iliescule, după Revoluţie pe toţi comuniştii şi securiştii dacă v-aţi dorit atât de mult o societate pură, neatinsă de „parfumul” opresiv al epocii Ceauşescu?! Te întreb pentru că încă eşti, bătrâne scarabeu, preşedinte de onoare al unui Partid care se vrea Stat. Şi care reînvie sub alte forme metodele dictatoriale securisto-comuniste.

Da, şi pentru că politica este eminamente murdară, adepţii purităţii pesediste a naţiei l-au luat în vizor pe opozantul politic cu oarece şanse să facă umbră în aceşti ani electorali duetului neconflictual Dragnea-Tăriceanu. S-au luat, mai exact, de PLUS şi Dacian Cioloş. Au uitat că-i fiul lui Soros, s-au prins că nu merge gogoriţa asta şi i-au găsit o condamnabilă filiaţie securistă – cum spuneam, la români se poate orice, doar homosexual şi fiu-nepot-strănepot de ofiţer securist n-ai voie să fii; de turnătorii la Securitate nicio vorbă, subiect delicat, acolo şef e Dan Voiculescu... Au descoperit, aşadar, că avocatul care a înscris la tribunal PLUS e fiul unui ofiţer de securitate. Hopa-hopa, e clar, conform logicii de fier pesediste, dacă tatăl a fost securist, miliţian sau, Doamne fereşte, procuror, tot neamul lui până la a şaptea spiţă trebuie acuzat, distrus, terfelit. Şi nu doar neamul, ci şi prietenii, cunoştinţele ocazionale, colegii de muncă.

De fapt, pe ei nu ofiţerul de securitate Iordache ori fiul său îi interesează, ci distrugerea lui Cioloş. Cuvântul de ordine al „haitei” pesediste din Media de partid ăsta este: distrugeţi-l pe Dacian Cioloş prin orice mijloace! Trăiască Partidul Unic! Aici propaganda pesedistă obişnuită de la Voiculescu-puşcăriaşul-Antena 3 şi Ghiţă-fugarul-România TV şi-a găsit un sprijin consistent în „gaşca  lui Guşă” de la Partidul Televizor Realitatea.  Cine se aseamănă se-adună, nu-i aşa? Măcar prin părţile esenţiale...

Ce să răspunzi, Daciane, acestor propagandişti nemernici plătiţi de PSD să facă rău, să bage frică, zâzanie, neîncredere în rândul alegătorilor şi susţinătorilor unor adversari politici care se anunţă redutabili?  Ce să răspunzi unor acuzaţii absurde şi abjecte? Cu siguranţă, Securitatea n-a pătruns în fibra poporului român la fel de mult cum a făcut-o, de pildă, comunismul. Dar comunismul nu mai deranjează, dimpotrivă, sunt semne că ne întoarcem la valorile acestui sistem. Securismul, în schimb, poate fi personificat şi acuzat ori de câte ori nu ne place vreun concurent pe „pârtia” noastră politică. Fără ruşine, fără jenă, fără să te-ntrebi: bine-bine, o fi fost taică-su ofiţer de securitate, dar cu ce-a greşit fiul? El ce rău a făcut societăţii româneşti?

Purtăm discuţia asta pentru că respectivul fiu de ofiţer, avocat de meserie, n-a mai suportat nedreptatea unei justiţii care întârzia înscrierea la tribunal a partidului lui Dacian Cioloş, „România Împreună”, şi a legitimat juridic PLUS pe „persoană fizică”, făcând astfel din Dacian Cioloş un adversar redutabil al mafiei politice pesediste.

Mă gândesc cu groază că a mai fost unul care şi-a dorit o naţie ariană pură şi n-a sfârşit prea bine, dar până să se sinucidă a reuşit să omoare într-un război distrugător milioane de oameni de pe întreaga planetă. E bine să luăm aminte măcar din când în când: înainte de a vrea puritate de la alţii, priveşte mai întâi înlăuntrul minţii şi sufletului tău! Cu siguranţă, atunci nu vei mai acuza copiii pentru păcatele părinţilor...