EDITORIAL. Lecţie de la PSD: cum strigă hoţul „hoţii”!
Lecţia de la PSD poate avea şi alt conţinut: cum să-ţi furi singur căciula şi apoi să-l acuzi pe vecin că ţi-a luat-o de pe cap când dormeai. Doar că era mult prea lung pentru un titlu.
Aşadar, dragii noştri lideri ai dragului nostru PSD sunt hotărâţi să nu scape niciun prilej ca să-şi pună fustele-n cap. Măcar preşedintele Erdogan, pe care îl au ei ca exemplu de dictator luminat, a reacţionat rapid, hotărând prin gura Autorităţii turceşti electorale subordonate refacerea alegerilor pentru primăria Istanbulului. S-a mai votat o dată şi-a ieşit tot reprezentantul Opoziţiei, de data asta cu o diferenţă mult mai mare de voturi faţă de omul preşedintelui. S-a arătat dreptatea şi criza de încredere a turcilor în preşedintele Erdogan.
La noi nu se-ntâmplă asta, noi o luăm pe după prun: premierul Dăncilă propune o comisie parlamentară care să studieze „fraudele” petrecute la votul din 26 mai, mai ales cele din Diaspora. „Informaţiile despre posibile fraude au apărut în spaţiul public„ este marele motiv aruncat în luptă de liderii PSD-ALDE. Subiectul ţine prima pagină a ziarelor chiar dacă Autoritatea Electorală Centrală declară, prin gura preşedintelui instituţiei, altfel omul propus acolo chiar de PSD, că nu s-au petrecut fraude la alegerile pentru Parlamentul European. Nici în ţară şi nici în străinătate.
Şi-atunci? Au înnebunit de tot, au început să creadă în fantome sau le dictează mişcările „păpuşarul” de la Jilava (sau Rahova, că nu mai ştiu pe unde e plimbat Dragnea)? Cum să ceri comisii de anchetă pentru un vot organizat „perfect” chiar de partidul tău? De ce şi în virtutea căror evidenţe să negi concluziile Autorităţii Electorale?
Ei, aici ajungem la ce ne doare: deruta totală a partidelor de la guvernare, disperarea şi oftica uriaşe, combinate cu lipsa de speranţă în viitor. Cum să contracarezi ofensiva bunului simţ politic, fie el şi parţial, reprezentat de câteva figuri notorii ale unor partide de Opoziţie? Cum să alungi electoratul care preferă dreapta de esenţă liberală, ori chiar o nouă construcţie politică atipică, unor partide clasice de stânga, pline de baroni şi urmaşi corupţi ai „cinstitului şi săracului” Iliescu?! Simplu: sădind neîncrederea în vot mai ales în rândul alegătorilor din Diaspora. „Au fraudat, au furat, au înşelat încrederea poporului” – cum spuneam, hoţul strigă „hoţii” fără nicio jenă, doar-doar l-o mai crede cineva. Şi încă îl crede, probabil, PSD mai are încă un minim „nucleu dur”, ceva cuprinzând 10-15% din electoratul de stânga – asta încă o vreme, că vine tare din urmă „stânga modernă” a lui Victoraş Ponta... Totul doar pentru ca Diaspora şi tineretul din ţară să se scârbească de obiceiul ăsta urât de a vota altceva decât PSD-ALDE şi armata de lideri corupţi şi analfabeţi care se bate pe funcţii în aceste partide.
Suntem, aşadar, manipulaţi şi osândiţi să participăm pasiv la zbaterea peştelui pe uscat. Pe agenda politică a marelui partid apar tot felul de subiecte aiurea, de parcă unora nici nu le mai trece prin scăfârlie că românii nu-s proşti. N-au învăţat nimic Dăncilă şi şleahta de baroni PSD, ei încă mai cred că faţă de poporul român acest partid este în poziţia profesorului la catedră: elevi, linişte-n clasă că vă ia mama dracului! Ciocul mic, că tot noi suntem la Putere!
Şi vor continua aşa, mergând spre o binemeritată ruină politică, şi după Prezidenţialele din toamnă, şi după Localele din primăvara anului viitor. Vor continua să-i creadă pe români proşti şi indiferenţi, cu toate că tocmai au primit o lecţie care-i ustură mai tare decât ardeiul lui Băsescu de-acum vreo 15 ani, uscat între timp... Vor continua să se creadă profesori şi să predea lecţii de bună purtare-votare electoratului român. Mare greşeală!