În toamna acestui an se dau bătălii mari în PNL şi USR-PLUS. Liberalii îşi aleg noul preşedinte, USR şi PLUS se contopesc şi îşi aleg primul preşedinte al noului partid. Lupta politică internă liberală ţine, deocamdată, capul de afiş pentru că „actorii” Orban şi Cîţu se dau în spectacol de o manieră jenantă. Adică scot din ei tot ce n-ar trebui: frustrări, amintiri de care ar trebui să scape, promisiuni aiuristice, ameninţări, şantaje... Penibilităţi în toată regula, pe toată linia. Nimic consistent, nimic care să-ţi dea o speranţă.

De partea cealaltă, a „partenerilor” de care onorabilul Orban Ludovic se simte legat ca dracu’ de tămâie, se aşteaptă o competiţie la fel de ofensivă. Va fi Congres în toamnă şi nu va fi doar de formă. Dan Barna are un competitor cu şanse reale, venit de la Bruxelles: Dacian Cioloş. Nu ştiu cum se va desfăşura congresul lor, dar va fi şi-acolo cu scântei, asta e sigur. Cioloş va fi mai rezervat decât Cîţu, a învăţat diplomaţie la instituţiile europene la care a lucrat. Dar nu-l va ierta pe Barna, care are suficiente inabilităţi de comunicare, plus o morgă antipatică, de natură să nu inspire încredere.

În ambele cazuri, însă, nu calităţile personale vor decide, ci oceanul de promisiuni care se va transforma la un moment dat într-un adevărat tsunami, inundând plaja subţire a gândirii reale din politica românească la nivel înalt. Ce va oferi Barna? Cum va plusa Cioloş? Vom vedea.

Până atunci, să gândim puţin în perspectivă. Ce va urma după cele două congrese? Poate, în sfârşit, mişcări concrete în direcţia reformelor promise şi aşteptate de societate. Ar mai fi nici doi ani, practic, pentru ca guvernul sau guvernele liberale care vor urma să facă ordine în haosul legislativ şi instituţional din România.

2023 este an preelectoral. Vor începe bătălii extrem de dure pentru fixarea candidaţilor la prezidenţiale, locale şi parlamentare. Vai mama noastră ce va fi atunci! Toate energiile vor fi înghiţite de acest vârtej electoral.

Nu mă hazardez să fac pronosticuri, dar ar fi ceva de spus despre previzibilii candidaţi la alegerile prezidenţiale. Din partea PNL va candida, aşa cum s-a spus deja, preşedintele partidului. Cin’ să fie? Păi ori Orban, ori Cîţu, că altul n-avem la liberali. Are vreunul dintre ei faţă de preşedinte al României? Mă rog, faţă ori calităţi, ca să nu ne luăm de fizicul personal. Părerea mea e că nu. Şi cred că va fi şi părerea electoratului.

De la USR-PLUS vom alege probabil dintre Barna şi Cioloş. Cam multe nuanţe: Barna, Orban, abia ne va fi părăsit Iohannis după 8 ani, dacă o mai aşezăm în schema asta şi pe Clotilde Armand... Pare cam mult pentru electoratul tradiţional românesc, fie el şi de „matrice” liberală.

Nu c-ar avea vreo importanţă numele sau etnia, dar când un ditamai preşedinte de partid şi şef al Camerei Deputaţilor face caz de Biblie, „născutul aici”, Biserica neamului şi semnul crucii, obligatorii, se pare, în viaţa politică atât de creştin-ortodoxă de la noi, atunci te duce gândul şi la interpretări naţionalist-populiste pe care n-ar mai trebui să le întâlnim în discursul electoral al candidaţilor.

În această situaţie foarte probabilă, nu doar posibilă, drumul oricărui candidat de stânga din partea PSD-AUR la preşedinţia României devine ceva mai liber, mai puţin întortocheat decât până acum.

Ca opinie personală, Dacian Cioloş ar fi singurul candidat cu şanse din partea actualilor aliaţi la guvernare, indiferent de rezonanţa numelui sau de rezultatul bătăliilor politice care se vor da. S-ar putea să fie o opinie izolată, dar s-ar putea să aibă şi mulţi adepţi.

Ca să n-o mai lungim inutil: PNL nu are nicio şansă la alegerile prezidenţiale din 2024 cu Ludovic Orban sau Florin Cîţu. E mult prea devreme ca să vorbim despre asta? Se poate, dar ne obligă s-o facem liberalii, care s-au angrenat într-o luptă politică internă deschisă cu gândul la alegerile prezidenţiale.