OPINII 17 aprilie 2020

EDITORIAL. Hristos a înviat. Dar El e singurul

de Dumitru Manolăchescu | 1890 vizualizări

Nu faceţi greşeala de a crede că toţi suntem Hristos şi vom învia a treia zi... Hristos e unic şi indivizibil. Puteţi crede, e chiar indicat, în voi şi-ai voştri, în puterile voastre, în instinctele şi în imunitatea voastră. Dar nu vă amăgiţi că veţi apărea la orizont după cum zice Sfânta Scriptură.

Viaţa pe care o trăim, bună-rea, e singura care ne e dată. Nedrept, dar sigur: moartea e singura realitate pe care n-o putem păcăli. E un motiv în plus să nu ne batem joc de viaţa, de singura viaţă pe care o trăim.

Nu vă dau sfaturi şi nu vă atrag în diverse jocuri politico-religioase. Credinţa e ceva atât de intim încât n-ar merita să ne dăm pe gheaţă cu ea. Ce vreau să vă spun este să luaţi cât se poate de în serios starea de urgenţă cauzată de Covid 19. Asta, desigur, dacă vă pasă de viaţa voastră şi de viaţa celor pe care „vitejia” voastră o poate nărui într-o clipă.

Altfel spus, nu mergeţi la Biserică şi nu încercaţi să păstraţi neatinsă o tradiţie de-o viaţă. E dureros, ştiu, trăiesc şi eu aceleaşi frustări legate de singurătate, de lipsa celor dragi, de reunirea la aceeaşi masă a tuturor membrilor familiei. Dar asta nu înseamnă decât o trecere prin suferinţă. Una acceptată fie şi din dragoste pentru aproapele tău şi respect pentru credinţă.

E foarte posibil ca destui alţii de vârsta mea, una „de risc” adică, să fie obligaţi multă vreme de-acum încolo să stea acasă, să trăiască izolaţi de restul familiei lor. O bătrâneţe urâtă ne aşteaptă, dar când să fi fost bătrâneţea un lucru frumos?! Esenţial este, cum spuneam, că e singura care ne e dată. Depinde de noi să-i dăm culoare, s-o îndulcim, s-o facem suportabilă. Depinde de noi să fim sănătoşi, să-i facem şi pe cei apropiaţi să se bucure de sănătatea noastră.

Le voi spune, azi, sărbători fericite şi un Paşti luminos credincioşilor care vor avea tăria să stea cuminţi acasă în noaptea Învierii. Va fi noaptea suferinţei lor într-o primăvară pe care o vor ţine minte cât vor trăi. Dar va fi şi noaptea în care vor simţi bucuria că trăiesc. Că Viaţa le-a mai oferit un Paşti. Nu e puţin în oceanul de tristeţe şi nesiguranţă care ne inundă.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.