„Din cauza voastră plecăm din ţară”, spune o colegă a tânărului ucis de drogatul din 2 Mai, „nu pentru bani, ci pentru că nu ne puteţi oferi un trai decent şi sigur”.

Dacă mă gândesc bine, este unul dintre cele mai amare adevăruri auzite în ultimul timp. În mijlocul atâtor omoruri, jafuri, nenorociri cauzate de război, suntem şi martorii unei nesiguranţe existenţiale ridicate la rang de politică de stat. O nesiguranţă criminală, „bomboana de pe coliva” traiului nostru zilnic siluit de proştii, aroganţii, inculţii, indiferenţii, hoţii care ne conduc.

Ce înseamnă, mai exact, „din cauza voastră”? Păi să analizăm, fără patimă dacă se poate (greu, subiectul e profund emoţional, dar încercăm...). Mor doi tineri, un băiat şi-o fată, alţi vreo patru sunt răniţi grav de maşina unui drogat-băiat-de-bani-gata. Unul din ăia care se laudă pe reţele cu banii mulţi pe care-i are tac’su, că el n-a muncit o oră-n viaţa lui.

Am auzit de mii de ori povestea asta: „lasă-l în pace, să aibă el măcar de toate, că noi n-am avut, am trăit greu, ne-am rupt de la gură ca să ne cumpărăm o rablă”. Ăştia sunt părinţii criminali ai unor copii ucigaşi. Mai devreme sau mai târziu, ca o veritabilă bombă cu ceas, situaţia va exploda. Copilul protejat de părinţii care nu-i refuză nimic va crede că are dreptul să facă orice îl taie capul. Să prizeze, să înghită pilule de Xanax („Suntem oxicomani, nu toxicomani!”...), să încalce orice reguli de convieţuire socială, să nu respecte legea şi oamenii.

Cred cu tărie că în cazul Vlad Pascu, ucigaşul drogat din 2 Mai, vina se împarte la trei: tânărul drogat, părinţii cu avere de origine necunoscută şi autorităţile Ministerului de Interne. Un Minister indiferent, pasiv, luat mereu prin surprindere de realităţi pe care ar trebui să le controleze. Un Minister bolnav de incultură şi corupţie.

Părinţii tânărului ucigaş drogangiu sunt, la rândul lor, vinovaţi de crimă. Crima de a fi crescut prost un copil. O crimă pentru care nu te bagă nimeni la puşcărie, chiar dacă naşte alte crime. Vlad Pascu va face, probabil, câţiva ani de închisoare, nu-l va închide nimeni „pe viaţă”, cum se întâmplă în ţările care au grijă de oameni. Părinţii îi vor trimite pachete grase şi bani cu care va cumpăra bunăvoinţa paznicilor, eventual şi joint-uri de cocaină sau pastile de Xanax. Va învăţa şi la puşcărie că banii sunt totul şi va ieşi de-acolo mai arogant, mai indiferent, mai crud şi mai debusolat decât a intrat. Şi, evident, mult mai periculos pentru societatea bolnavă în care ne împlinim destinele, oblăduiţi de cucii bolnavi care ne conduc.

De plătit pentru morţi şi răniţi va plăti, cumva, ucigaşul drogat. Ce vor face părinţii criminali este previzibil: îşi vor apăra şi proteja prin orice mijloace copilul, dar nu vor învăţa nimic. Necunoscuta în această ecuaţie este reacţia autorităţilor: se va face ordine în Ministerul de Interne? Se va termina cu amatorismul, cu corupţia, cu analfabetismul, cu maşini luxoase în locul aparatelor de testat drogaţii? Va ieşi din tărtăcuţele ministeriale şi parlamentare o lege care să-i pedepsească cu adevărat pe şoferii drogaţi?

Daţi-mi voie să fiu, din nou, sceptic în răspunsuri. Nu ajung doi morţi şi câţiva răniţi pentru a face lumină în tenebrele MAI. Şi nu ajung zeci de mii de morţi pe şoselele patriei, ori în apartamente şi baruri de fiţe, pentru a-i convinge pe judecători şi procurori că drogurile devin o sursă de nesiguranţă şi haos într-o societate românească metastazată deja.

Dumnezeu să ne apere!, cum ar zice Becali-drept-credinciosul. Pe mămica din Botoşani, omorâtă de indiferenţa unor medici criminali, n-a mai apărat-o nimeni. A murit pe un pat de spital anonim, implorând ajutor. N-a auzit-o Cel de Sus, surzi la durere au fost şi cei de jos.

Viaţa e întotdeauna pe scurt: ne naştem greu, murim uşor... Între cele două veghează firul de busuioc dintr-un frumos cântec moldovinesc. Şi cam atât.