EDITORIAL. Cum scăpăm de „limacşii vorbitori“
Mai ales primăvara, melcii fără casă numiţi limacşi fac prăpăd prin culturile de fasole şi ridichi, dar ciugulesc şi florile abia răsărinde. Dacă presupuneţi că există un Creator, nu se poate să nu vă întrebaţi de ce a făcut El melcii ăştia. Eu unul îi urăsc şi-i stârpesc. După posibilităţi. Le dau cu sare. Pe „limacşii vorbitori şi scriitori“ e mai greu să-i înlături, nu e suficientă sare, pentru a-i suporta ai nevoie şi de multă lămâie care să-ţi taie greaţa. Şi-acum gata cu ghilimelele la „limacşi“, v-aţi lămurit despre ce-i vorba.
Am citit aproape fără să vreau, pentru că de obicei nu mă uit pe textele suspecte semnate de condamnaţi sau urmăriţi penal, ameninţările proferate de puşcăriaşul Dan Voiculescu la adresa Laurei Codruţa Kovesi, a lui Traian Băsescu şi altor patru care ar trebui pedepsiţi, zice eliberatul, pentru că „au furat ani din viaţa unor oameni“. Revocarea fostului procuror şef al DNA i-a suflat în pânze, i-a oferit o gură de aer otrăvit: „O să dai socoteală pentru ce-ai făcut, sper să fii anchetată de colegii tăi până la şase dimineaţa...“ şi altele de acest gen.
Limaxul scriitor, care a stat doar vreo trei ani din 10 la o binemeritată puşcărie pentru că a furat ca-n codru statul român, a căpătat glas urmând exemplul idolilor săi: Dragnea, Tăriceanu, Nicolicea, Nicolae şi toată gaşca de limacşi vorbitori în numele majorităţii parlamentare. Păi dacă o terfelesc ei pe Kovesi, cum să tacă el, ilegalistul?! Păi dacă pentru aceşti importanţi oameni în stat starea normală a societăţii este furtul din banul public, de ce-a fost el băgat în puşcărie tocmai pentru aşa ceva, în loc să i se facă statuie?! Aşa că se târăşte lipicios şi urduros pe cariera şi viaţa unei doamne la nivelul moral al căreia nici nu-şi poate imagina că va ajunge vreodată, murdărind tot ce întâlneşte. La fel cum fac idolii lui din Parlament cu oricine are îndrăzneala să le combată inepţiile şi ticăloşiile făcute în numele Parlamentului atotputernic şi discreţionar.
Mă întreb, cu ocazia asta, cine şi cum o apără pe Codruţa Kovesi de ameninţările unora care sunt în stare să treacă de la vorbe la fapte? De vorbele condamnaţilor şi inculpaţilor fostul procuror şef se apără singură, nu le bagă-n seamă şi bine face. Dar când un limax vorbitor-scriitor de volume în celulă te ameninţă în felul ăsta, e bine să-ţi iei măsurile de siguranţă pe care statul român nu pare să fie capabil să le ofere.
În această idee e de apreciat invitaţia adresată d-nei Kovesi de preşedintele USR, Dan Barna: „Înscrieţi-vă în Uniunea Salvaţi România. Avem nevoie de dvs., avem nevoie de un candidat credibil la Prezidenţiale“. S-ar putea ca seria de ameninţări din partea limacşilor vorbitori-scriitori să o lămurească pe d-na Kovesi că şi ea are nevoie de „protecţia“ unui partid politic. Nu c-ar fi mare lucru USR, dar Uniunea asta e mai cinstită şi mai corectă decât tot ce are la această oră în materie de partide Parlamentul României.
Ca să nu mai vorbesc de câtă nevoie are România curată de d-na Laura Codruţa Kovesi! Urmează o perioadă de foc, în care partea bună, partea morală a societăţii româneşti va lupta din greu pentru a-i trimite pe limacşii vorbitori-scriitori în gropile mizerabile din care au fost extraşi de nişte legi mult prea blânde. Ameninţările acestor limacşi vorbitori s-ar putea să o facă să se hotărască spre o carieră politică. Nu pentru a se salva, ci pentru a ne salva de dictatura pe care ne-o pregăteşte PSDragnea. Nu c-ar fi o icoană d-na Kovesi, dar este mult peste ceea ce ne reprezintă astăzi în politica românească.
În concluzie, eu unul sper ca funcţia onorabilă oferită de Parchetul General să n-o ţină prea mult. Dar e devreme să vorbim despre viitorul Laurei Kovesi, depinde de extrem de multe variabile.