Nu comparăm mere dulci cu pere mălăieţe stricate şi nici pe Regina Maria cu o semianalfabetă întâmplător preşedintă a unui partid vetust. Dar mă văd nevoit să subliniez înţelesul unor fraze care aparent le apropie. Doar aparent, pentru că diferenţa dintre cele două femei e cea de la cer la pământ. Despre Regina Maria, inima României, istoricii au scris mult, printre altele şi următoarea frază: „La Palatul Regal există un singur bărbat şi acela e Regina Maria”. Dincolo de exagerări şi ofense, istoria dă glas unei realităţi: Regina Maria a intrat în inimile românilor ca un simbol al demnităţii naţionale. Ea, o străină, a creat o identitate naţională românească. A fost pe front, i-a mângâiat pe răniţi, şi-a neglijat proprii copii, şi-a riscat sănătatea şi a fost numită „mama răniţilor”.

Ea, o străină, a creat România Mare, care n-ar fi fost deloc Mare dacă Regina ei nu s-ar fi dus la conferinţa de pace de la Paris şi n-ar fi impus marilor Puteri o Românie Mare. Acolo, la Paris, n-au contat nici liberalii, nici ţărăniştii, nici talpa ţării, acolo a contat „primul bărbat” al României, Regina Maria. Aşa a intrat ea în istorie. În istoria adevărată, nu în cea pe care au învăţat-o şi în care încă mai cred mulţi dintre noi.

Ei bine, la 100 de ani distanţă o femeie cu ambiţii de bărbat politic îşi desenează un portret pe care îl crede măgulitor: „Sunt mai puternică decât toţi aceşti bărbaţi care nu fac altceva decât să ţipe de pe margine”. Sigur, miza alegerilor prezidenţiale din 2019 pare infinit mai mică decât România Mare de-acum un veac. Suntem într-un moment în care războaiele politice din această Românie nasc „arătări” despre care istoria nu va spune nimic remarcabil, care vor fi ignorate sau uitate.

Sexul d-nei premier nici nu mai contează câtă vremea dumneaei se crede mai puternică decât toţi bărbaţii care ţipă de pe margine. O fi având intenţia să fie o altă regină Maria?! Dacă da, e de-a dreptul periculoasă şi ne arată cine e cu adevărat Viorica Vasilica: o formă blondă fără fond, dar cu ambiţii uriaşe. Dacă n-a fost decât o inadecvare culturală, atunci nu ne facem griji, ne-a obişnuit cu asemenea salturi în gol fără paraşută. E o stridenţă care o caracterizează mai mult decât vorbele pe care le învaţă mecanic, pe de rost, cum fac tocilarii inepţi la şcoală. Empatie? Inteligenţă emoţională? Zero. Las’ că n-am avut noi în 30 de ani de democraţie şi alţi vreo 40 de socialism multilateral dezvoltat preşedinţi pe care chiar să-i doară durerea aproapelui, de ce-ar strica Viorica proasta rânduială istorică?!

Ce vreau să spun este că Regina Maria chiar a fost „inima României”, ultima inimă căreia i-a păsat, pe care au durut-o durerile, nevoile şi speranţele românilor. De aceea, orice apropiere între „mama răniţilor” şi „forma blondă fără fond” este o blasfemie. Ce am încercat eu aici a fost să despart apele pe care unii amici politici ai formelor fără fond încearcă să le tulbure, sugerând o echivalenţă ticăloasă. România şi poporul român i-au rămas datoare Reginei Maria, Viorica Vasilica e datoare vândută României şi poporului român. Popor pe care mulţi oameni politici, inclusiv Regina Maria, l-au considerat la un moment dat „laş”. Dacă priveşti înapoi în istorie, chiar fără mânie, nu găseşti multe argumente ca să combaţi aprecierea de mai sus. Cu o precizare: nu de „popor laş” este vorba, ci mai degrabă de conducători laşi!