OPINII 6 iulie 2023

EDITORIAL. Cine, ce, cum şi de ce mai fură?

de Dumitru Manolăchescu | 1506 vizualizări

S-ar crede că oamenii fură pentru că n-au. N-au ce îmbrăca, n-au ce mânca, n-au ce bea... Ştiu un hoţ cumsecade, care a furat dintr-o pivniţă nişte conserve, o funie de ceapă, câteva sticle cu vin şi ceva tărie, un pachet de carne din frigider. E clar, omului îi era şi foame, şi sete.

Dar ce să mai zici de un posesor de Porsche care fură o găleată de plastic şi-un mop de la o benzinărie din judeţul Braşov?! Ăsta de ce fură aşa ceva? Nu i-au dat ăia de i-au vândut Porsche-ul pe cel puţin 100.000 de euro şi-o găleată, ce nemernici, cum să-şi spele omul preţioasa maşină?!

Alţii, ceva mai deştepţi, adevăraţi „daci liberi”, s-au gândit să fure apa care vine pe ţeavă la blocurile în care locuiesc. Adică o folosesc, dar n-o plătesc, pentru că nu acceptă să plătească un „dar al naturii”, apa venind direct din cer cu adresă precisă: românii duşi cu pluta! Şi-apoi, treacă de la noi, hai c-o plătim o dată, dar de ce să dai bani pe ea şi la intrare, şi la ieşire? S-o plătească guvernu’, primăria, Gospodăria Comunală, că ei au vrut staţii de epurare, canalizare, case de apă... 

O „reţetă” de furt perfect contraproductiv ne este oferită de presa din Norvegia, care descrie isprava unui deputat marxist din această ţară, care a furat o pereche de ochelari de soare dintr-un duty-free de pe aeroportul din Oslo. Deputatul cleptoman a încercat să evite drama publică, s-o dea pe glumă, pe „n-am ştiut, nu mi-am dat seama”, dar filmările au demonstrat exact contrariul. Omul riscă acum să fie dat afară din Parlamentul norvegian. Bă, eşti prost?!

Revenim la furturile româneşti cu schepsis, de stă procuratura-n coadă. Onorabilii procurori s-au căznit 3 ani de zile să dea de cap unei afaceri oneroase, crude, inumane, cu 3 azile de bătrâni, cel de pe raza comunei Voluntari fiind numit de presă „azilul groazei”. Da, da, Voluntari, comuna aia cu primar Pandele şi ministru al Familiei Firea-Pandele. Oameni importanţi, oameni cu foarte multă stare şi foarte puţină omenie, care nu se sfiesc să scrie sloganuri religioase pe tribunele terenului de fotbal: Nimic fără Dumnezeu! Oare?! 

Bătrânii din azilul groazei din Voluntari erau chinuiţi, furaţi, bătuţi, înfometaţi, obligaţi să cerşească pe la gardurile clădirii în care se adăposteau. Nici vorbă de îngrijiri medicale, de condiţii de trai decente. Una din membrele unei asociaţii care se „ocupau” de bătrâni este „sora”, confidenta, fostă colegă la Antena 3, consilieră la Senat şi Primărie, prietena desăvârşită, unică şi irepetabilă a ministresei Familiei, sus-pomenita Gabriela Firea Pandele. 

Aici, trei lucruri sună ciudat: 1. Gabriela Firea s-a dezis „din prima” de „sora mai mică”, prietenă şi confidentă Ligia Gheorghe. Urât, doamnă, urât! Vă părăsiţi confidenta fidelă? I-aţi furat sufletul şi-acum o părăsiţi? Nu se face! 

2. Procurorii ştiau de azilele astea, inclusiv de „azilul groazei” din Voluntari, de 3 ani de zile, dar n-au zis nici pâs ca să le iasă pasenţa... Adică să-i poată dovedi în instanţă, să-i prindă cu mâţa-n sac pe cei care-şi băteau joc de viaţa unor oameni neajutoraţi. O fi bine, o fi rău? Dacă nu făceau aşa, poate că cei 100 de bătrâni n-ar fi suferit atâta timp, s-ar fi făcut ordine ceva mai repede. Dar, foarte probabil, făptaşii n-ar mai fi fost judecaţi şi pedepsiţi pe bază de probe irefutabile. Ce să alegi, aşadar?

3. Bătrânii din azilele cu pricina nu erau singuri pe lume, aveau aparţinători, adică oarece rude. Cum s-au putut întâmpla grozăviile descrise de procurori fără ştirea acestor aparţinători? Sau sufletul românesc pur, simţitor, generos s-a pervertit atât de rău încât n-a mai reuşit să simtă urletul de necaz, durere, revoltă, foame, disperare al rudelor care plăteau între 4.000 şi 7.000 de lei pe lună pentru „cazare, masă şi îngrijire medicală” high quality la aceste azile?!

De locurile astea, în care abundă groaza, foamea, hoţia şi misterele, nu se prea ating controalele autorităţilor îndreptăţite să apere liniştea, bătrâneţea, chiar viaţa unor oameni aflaţi la final de vis. Abia acum au demarat asemenea acţiuni pe la mai toate casele de bătrâni din ţară. 

Ce pot să zic ca să închei într-o notă optimistă: succes, doamnelor şi domnilor procurori-autorităţi-responsabili! Poate peste 3-4 ani vom afla şi alte întâmplări pilduitoare despre „grija partidelor din alianţa de guvernare, personal a premierului social-democrat şi a preşedintelui ţării faţă de seniorii României”, miluiţi cu azile de groază contra unor sume lunare cam cât două-trei pensii medii.

Porneşti de la nişte hoţii mărunte şi uite unde-ajungi...

Sursa foto - Facebook

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.