EDITORIAL. Cetăţi asediate: Liviu Dragnea şi Viktor Orban
Începe campania electorală în Ungaria. Premierul Viktor Orban şi partidul lui sunt pe cai mari. Au renunţat, practic, la Uniunea Europeană, denunţând asediul trogloditului Soros, al Comisiei Europene şi, în general, al capitalismului liberal occidental asupra poporului ungar şi a conducătorilor lui. Putem înţelege jocul lui Orban, care se apropie tot mai mult de Rusia lui Putin şi Turcia lui Erdogan. Ei îşi vor găsi loc într-o EurAsie care pe noi nu ne atrage. Mai mult decât atât, Ungaria a supt de la ţâţa Uniunii Europene o mulţime de fonduri, cu care a cam făcut tot ce şi-a propus. Poate fi, acum, „oaia rătăcită”, îşi permite. Suntem noi în situaţia asta?!
Evident, nu. Cu toate că românii n-au simpatii politico-istorice de natură să-i apropie de Rusia, Ungaria sau Turcia, cu toate că guvernele României n-au folosit decât o foarte mică parte din banii europeni (preferând să fure grosier din banii noştri, pentru că din fondurile europene e mult mai greu), cu toate astea, zic, Liviu Dragnea şi-a construit şi el o „cetate” politică, aşteptând cu sufletul la gură s-o asedieze cineva. Dacă nu interveneau procurorii, Dragnea s-ar fi autodenunţat cumva, doar-doar va căpăta râvnitul statut de „victimă inocentă a Justiţiei”. El, liderii şi „poporul PSD” sunt nişte biete victime ale #rezist, ale străzilor ocupate de oamenii lui Soros, ale procurorilor „cuplului” dezmăţat Iohannis-Kovesi (nu putea lipsi şi-o telenovelă, la PSD se poartă în toate cabinetele...) şi, desigur, ale Uniunii Europene şi Statelor Unite.
Ce trebuie să înţelegem noi e simplu: întreaga lume complotează să-l bage la pârnaie pe nevinovatul şef al Camerei Deputaţilor, precum şi pe amicii lui politici. Prin urmare, imaginea cetăţii PSDragnea asediată de duşmani se vede dintr-un capăt al altul al Terrei. Liviu Dragnea şi-ai lui nu pot pricepe cum nu reuşesc vreo 14 milioane de români să vadă ceva atât de evident cum ar fi „războiul murdar” al Justiţiei împotriva liderilor PSD!
Asta e marea lor durere: lipsa de empatie a poporului român nerecunoscător; păi cum, frate pesedist, le dai revoluţie fiscală, le creşti pensiile (nu le mai indexezi anual cu rata inflaţiei, dar le dai cîţiva zeci de lei şi săracii se mulţumesc cu-atât...), le creşti salariile (pe hârtie, e drept, dar ce mult va conta la pensia pe care-o vor primi peste 20-30 de ani...), le promiţi salarii ca-n Occident peste 4 ani şi poporul... nimic?! Abia a reuşit ditamai colonelul fost SRI Dragomir să scoată la protest în faţa Palatului Cotroceni o trupă de vreo 50 de veterani ai războiului împotriva imperialismului american?! Inacceptabil! Şi totuşi, săraci, bătrâni, puţini dar curaţi: „Noi nu suntem aici pentru bani, pe noi nu ne cumpără Soros şi Kovesi”... Corect, ei se lasă manipulaţi cu adâncă recunoştinţă de Antena 3 şi România TV, e cu totul altceva. Plus că sunt avantajaţi, Soros va falimenta în curând, Kovesi va renunţa la DNA, iar Strada va dispărea când nu va mai fi cine s-o cumpere – Iohannis e prea zgârcit, ăsta îşi mănâncă de sub unghii –, în vreme ce Antenele şi România TV vor exista cât timp va fi viaţă pe acest Pământ.
O ultimă impresie de lider PSD asediat: în biroul lui Dragnea de la Palatul Parlamentului a aterizat ambasadorul SUA, Hans Klemm. La o şuetă, o cafea, o atenţie... „Ce-or fi vorbit ăştia, ce-are America cu noi, de ce nu ne respectă?!”. Vom afla probabil, dar am vaga impresie că America şi Hans Klemm nu fac parte din „gaşca” politică asediată a PSD-ALDE. Nici Uniunea Europeană, unde s-a dus premierul Dăncilă să dea explicaţii despre presiunile PSD asupra Justiţiei.
Mă-ntorc la ce-am mai spus cu ani în urmă despre „victimele politice inocente”, repetând o idee în care cred: nu există politicieni nevinovaţi. Există, în schimb, unii politicieni mai curaţi decât alţii. Şi-atât. Ce se-ntâmplă de-o bucată de vreme încoace, toată isteria asta care întoarce România pe dos, propunându-ne o Justiţie mafiotă care luptă împotriva unor partide politice democrate şi curate, face parte dintr-un proiect amplu, început odată cu băgarea în puşcărie a lui Dan Voiculescu: construirea unui măreţ Monument al victimelor represiunii capitaliste de tip liberal-mafiot. Aici, pe acest Monument adică, se vor regăsi numele tuturor politicienilor care au avut de-a face în viaţa lor cu „mafia” din DNA, SRI, ANI, DIICOT, tuturor celor călcaţi în picioare de Soros, Kovesi, Iohannis şi alţi duşmani ai neamului „profund” românesc, precum şi celor urgisiţi, obligaţi de „mafie” să se refugieze în Madagascar, Costa Rica, Serbia şi alte ţări care nu extrădează. Cred că se va face şi-o colectă pentru ridicarea acestui monument într-un spaţiu central pus la dispoziţie de primarul Bucureştilor, Gabi Firea.
Deosebiri între cele două „cetăţi” asediate, multe. Printre ele: Viktor Orban chiar a făcut ceva pentru unguri, le-a asigurat un trai decent fără să pună în pericol stabilitatea ţării. PSDragnea a făcut exact pe dos: nu avem nici prezent, nici viitor, pentru că le-am jertfit pe amândouă intereselor unui grup de politicieni şmecheri, mulţi dintre ei „nişte penali” corupţi.