Jean-Clude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a devenit „inamicul public nr. 1“ al fanilor premierului ungar Viktor Orban. Antipatia e mai veche, chemarea la ordine nu le-a plăcut niciodată orgolioşilor adepţi ai autoritarismului de partid şi de stat promovat de patriotul-şef care îi refuză nu doar pe imigranţi, ci şi pe europeni – lui Orban Viktor îi ajunge Ungaria şi-o alianţă cu Rusia şi Turcia, plus ceva din rămăşiţele fostului Imperiu, nu are nevoie de o dădacă ascunsă în costumul modest al unui bătrânel nesigur pe picioarele lui.

Ce-a zis Juncker, de fapt, de i-a supărat atât de tare pe cei care se consideră victime istorice ale Trianonului? Nimic esenţial, dacă mă-ntrebaţi pe mine, adică nimic care ar putea supăra o minte ancorată în prezent, nu în trecut: „În această zi sărbătorim împreună un mare eveniment istoric, care este important atât pentru România, cât şi pentru Europa“, a glăsuit J-C Juncker. Şi?! Ce anume îi deranjează pe oficialii din Ungaria şi pe unii lideri ai UDMR? Nu împlineşte România 100 de ani? Pe cine supără asta? Pe români nu-i agită aniversarea Mileniului Ungariei, atât de mult clamată de propagandiştii din ţara vecină, de ce i-ar stresa pe unguri centenarul oricum modest al României?! 

Păi sunt nişte nuanţe. Una ar fi momentul în care Juncker a rostit groaznicele vorbe: în Parlamentul european, unde tocmai cuvântase onorabil, în stil european, preşedintele României. Dacă Juncker ar fi făcut, de pildă, remarca inspirată că 1 Decembrie este un eveniment doar pentru români, nu şi pentru maghiari, care n-au ce sărbători la 100 de ani ai României, atunci da, asta ar fi oblojit rana adâncă, mereu supurândă, de pe cordul istoric simţitor al oficialilor unguri. Dar preşedintele Comisiei Europene a vrut să fie drăguţ cu poporul român, cu prietenul lui Klaus, de care îl leagă rădăcini comune luxemburgheze, şi  mai ales a vrut să fie prieten cu adevărul istoric: 1 Decembrie 1918 a fost o zi importantă nu doar pentru România, ci pentru întreaga Europă – indiferent dacă vrea, sau nu vrea guvernul ungar asta după un secol!

Dar când îţi pierzi uzul raţiunii în cenuşa Imperiului, bunul simţ îţi joacă feste şi te trezeşti acuzând Istoria, Trianonul criminal, Uniunea Europeană, lumea întreagă de „iresponsabilitate“ şi „lipsă de cunoştinţe istorice“. Normal, Istoria Europei a fost scrisă de unguri, noi ceilalţi, nişte mămăligari analfabeţi, n-avem nicio contribuţie. Este, d-le deputat Attila Korodi?! Ce bine, ce comod e să fii membru al Parlamentului României şi să consideri ţara asta săracă şi amărâtă – care, culmea!, te plăteşte cu bani foarte mulţi, nemeritat de mulţi –  o eroare a istoriei!

Oficiali ai UDMR şi ai Legislativului din Ungaria se întrec în declaraţii neprietenoase faţă de România şi UE; zice Zsolt Nemeth, preşedintele Comisiei pentru politică externă, despre J-C Juncker: „Este dreptul inimii sale să sărbătorească împreună cu România centenarul Unirii, cu condiţia să nu impună ca această sărbătoare să fie obligatorie“. Nu vă impune nimeni nimic, domnilor, pentru că nimeni, dar absolut nimeni nu vă poate impune un lucru de care aveţi neapărată nevoie: puţintel bun simţ, asociat cu o doză zdravănă de modestie şi-o duşcă de realism istoric contemporan!

Ar trebui să pricepeţi cumva că România nu-i deloc perfectă, că se mişcă încet şi nu întotdeauna în direcţia cea bună, dar, atenţie!, steluţa care ne luminează drumul nu stă nici în curtea liderilor UDMR, nici, Doamne apără-ne!, în cea a Legislativului ungar. Altfel spus, nu reuşiţi să stârniţi decât zâmbete condescendente sau, după caz, replici acide. Şi v-aş mai spune ceva: centenarul Marii Uniri ne stresează şi pe noi, dar din motive diferite: din nefericire, este la discreţia unui guvern plin de imbecili, sprijinit însă, ce să vezi!, de oportunişti feroce din UDMR şi chiar de „aliaţi“ de nădejde iliberali din guvernul lui Viktor Orban. Asta nu prea are treabă cu „erorile istoriei“, nu?!