Cum v-a fost anul care se chinuie să treacă? Mai mult bine decât rău, mai mult rău decât bine?! Nu există cântar pentru lucrurile astea, starea de bine sau cea de rău au o măsură intimă pentru fiecare dintre noi.

Aşadar, n-avem ce măsura. Nici măcar prostia nu se poate măsura. Văd pe TikTok pe unul care se declară „împăratul ortodocşilor”. La prima vedere omul pare normal, cămaşă strident colorată, dar cu cravată şi dicţie. După ce îl asculţi nu ştii ce sentiment te domină, mila sau sila...

Putem măsura, însă, răutatea şi lăcomia unor oameni care fac mult rău altor oameni. Răutatea şi lăcomia care nasc războaie, distrug vieţi, mută graniţe. Sau desfiinţează imperii. E cazul ruşilor care-l urmează orbeşte pe Vladimir Putin. Ei au jinduit după fostul Imperiu ţarist, au crezut că invadând Ucraina îi vor pune nişte temelii solide şi acum tremură la gândul că, peste o vreme, s-ar putea să nu mai aibă nici măcar Federaţia Rusă întreagă. 

În ţara care are cei mai mulţi împăraţi şi regi pe metru pătrat, anul 2022 a avut un final de dramoletă; plâng unii în batiste tricolore călătorind prin Dubai, râd alţii pe sub mustăţi lungi, răsucite imperial, în vreme ce poporul suveran stă la una mică la doi paşi, scuipând seminţe şi încălzindu-se gratis la soarele generos, că frigul din case e scump.

N-am reuşit cu Schengen, dar staţi liniştiţi la locurile voastre, cum zicea tovarăşa Elena cu 33 de ani în urmă, nu se întâmplă nimic rău, nu moare ţara, nu demisionează bunătate de guvern sau măcar vreun ministru (i)responsabil, toate-s la locul lor, toate cresc – în proporţii diferite, desigur, dar cresc; pensiile mai puţin decât inflaţia, decât preţul kilowatului, dar cresc, totuşi, semn că cineva acolo sus ne iubeşte pentru că ne dă, nu ne ia.

Şi totuşi, la o privire mai atentă, mai ursuză, mai critică, mai chiorâşă, vezi că cineva de-acolo de sus ne ia nu doar din buzunare, ne fură cel mai preţios lucru: ani din viaţă. Ăsta ar fi cam al treilea an luat cu japca, că banii nu-i mai numeri; după doi ani de Pandemie care au lăsat urme până-n ziua de azi, uite că veni războiul din Ucraina şi se duse şi anul trei. 

Şi care-i treaba, ţi se par mulţi trei ani, Dumitre? Păi, dragă cetitorule, depinde din ce parte priveşti problema anilor. Dacă mai ai mulţi înainte, n-ar fi mare lucru să fierbi la foc mititel trei anişori buimaci. Dacă ţi se întunecă orizontul, atunci trei ani par al dracului de mulţi. Nu c-ai fi spart tu lumea în anii ăştia pierduţi, dar te oftici că ţi i-au furat nişte nenorociţi, nişte nemernici care se cred stăpânii vieţii tale. 

Bun, printre hoţii ăştia nemernici şi nenorociţi punem şi nişte viruşi mai bătrâni şi mai deştepţi decât noi, dar nu e vorba doar de ei, ne-au furat vieţile şi oameni ca noi, semeni de-ai noştri, îi vezi trecând pe străzi în maşini luxoase şi nu apuci să-i blestemi c-au şi dispărut în ceaţă.

Cât despre mine, ce să spun eu despre anul care trece decât „ducă-se pe pustii”. N-a fost deloc unul bun, iar dacă ar fi să urmez învăţăturile psihologilor care ne cer să gândim pozitiv şi să nu ne stresăm inutil, atunci aş spune „adio, 2022” şi nu i-aş da nici adresa, nici numărul de telefon. Nu mai vreau un asemenea an complicat, urât, frustrant, războinic, „plin de boli şi suferinţi”, cum ar zice poetul.

Îmi doresc, în schimb, şi vă doresc şi dvs. un an normal, cu anotimpuri normale, cu ploi când trebuie şi soare când trebuie, cu lacrimi când e nevoie şi bucurie când ai nevoie. Adevărul e că nu ştim să apreciem normalul, firescul decât atunci când anormalul, nefirescul ne ameninţă vieţile. 

Aşa încât, în cel mai normal mod cu putinţă, vă urez cu sinceritate „La mulţi ani” cu sănătate şi pace în 2023 şi în toţi anii pe care vi-i doriţi!