OPINII 12 octombrie 2022

EDITORIAL. Bula noastră şi blua lor

de Dumitru Manolăchescu | 907 vizualizări

Trăim în bule, sechestraţi în interioare bine păzite de „ceilalţi”. În bula noastră se vede altfel decât în bula lor. Motiv pentru care sondajele de opinie n-ar trebui să ne preocupe, nimeni nu ştie cu adevărat care şi unde e bula câştigătoare.

Din bula preşedintelui şi fanilor lui, de pildă, este unanim acceptată orice mizerie prezidenţială, oricât de evidentă ar fi ea. Ca atare, dom’ profesor-fost ministru Adrian Cioroianu nu va sufla un cuvinţel despre reacţia d-lui Iohannis în legătură cu plagiatele apropiaţilor săi politici. „Să fiu bine înţeles, eu insist pentru o lege care să nu mai facă posibil plagiatul pentru viitor, nu mă refer la trecut” – declara preşedintele. Altfel spus, ce-a fost a fost, uităm şi iertăm doctoratele false, dar de-acu’ncolo să te ţii, nu mai acceptăm nicio virgulă copiată...

Oricât de orb ai fi, n-ai cum să nu vezi nişte posibile legături subterane între avocatul ocazional al ministrului de Interne Lucian Bode şi achiziţia de 600 de maşini pentru Poliţia română, comandată de acesta prin licitaţie „liberă” de la prietenul neamţ al preşedintelui, întâmplător dealer al firmei câştigătoare Volkswagen. Ajutor reciproc, cum ar veni: tu şi Ciucă rezolvaţi licitaţia de maşini de la amicul meu neamţ, în schimb eu mă fac că nu văd cum ţi-ai secretizat teza de doctorat, iar premierul nu ştie cum s-o albească în Justiţie. Reciproc, reciporc – luaţi-o cum doriţi, sunt valabile amândouă...

Da, în bula preşedintelui şi cea a Guvernului lucrurile astea, mânăriile astea sunt permise, sunt fireşti, păi unde ajungem dacă nici măcar atâta nu putem face şi noi când suntem la Putere?! În bula noastră, a mea şi a altora ca mine, furtul intelectual nu e niciodată o soluţie. Dar „blua” lor, cu sau fără ghilimele, este mai mare şi mai tare decât bula noastră, soarele răsare de la ei, nu de la noi.

Nu întotdeauna bula lor e tristă. Petre Daea, ministrul Agriculturii, nu are umor, dar produce haz. Acest „bulă” al recoltelor şi ploilor bogate este susţinut de şeful lui de partid, omul cu portofelul mereu deschis, Marcel Ciolacu. Amândoi ne îndeamnă să cumpărăm doar produse româneşti, să fim adică patrioţi, ca să meargă industria şi agricultura ţării ca pe roate. Prin urmare, reactivează proiecte vechi de case de comenzi care n-au dat niciun rezultat cu trei ani în urmă, pentru a găsi de lucru sutelor de lipitori de afişe şi fotomodelelor obligate să se reinventeze sub protecţie politică din varii motive, unele din ele ţinând de condiţia fizică şi intelectuală precară. Afaceri de partid unanim acceptate de clasa noastră politică, susţinută de bula alegătorilor convinşi că altfel nu se poate. 

Nu ne spune niciunul, poate pentru că în bula lor patriotică nu se acceptă acest lucru, că legumele româneşti sunt la fel de tratate împotriva dăunătorilor ca şi cele olandeze, greceşti sau turceşti. Dacă n-ai noroc să dai peste un producător de roşii autohton cinstit, e aproape indiferent de unde cumperi roşiile, ceapa, usturoiul sau ardeii. La fel se întâmplă şi cu carnea şi produsele din carne, de orice fel ar fi ele. Aşa că alegerea e, într-adevăr, pur patriotică: nea Petrică Daea mănâncă mereu, după desert, o bucată de carne de oaie. Nu fabulez eu, o spune chiar dl. ministru. Păi să nu-l decoreze Iohannis pentru aceste manifestări de patriotism din bula prezidenţial-guvernamentală?!

Asta e cu bulele noastre, sunt multe şi complicat de abordat, de înţeles, de acceptat. Fiecare cu bula lui şi a celor care gândesc la fel ca el. Bula lor şi bula noastră... Uite că ies puţin din bula mea şi mă inspir, invidios, de pe reţelele sociale; adică de ce Corina Băcanu să poată zice tot ce-o taie capul şi eu nu?! Nu-i bine să fii prea sobru, se lasă cu depresie şi nu-i deloc momentul potrivit.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.