OPINII 25 noiembrie 2019

EDITORIAL. „Ăştia” s-au aliat cu „ăilalţi” şi-au pedepsit PeSeDe-ul

de Dumitru Manolăchescu | 1167 vizualizări

Nu credeam, chiar nu credeam să fie atât de proşti! Ce staf electoral, ce campanie, ce dezbateri cu Viorica, Olguţa şi celelalte „amazoane” pesediste? După un cuvinţel amărât, un „ăştia” aruncat neglijent şi impardonabil diasporenilor de candidata care se visa preşedintele României, după „ăştia” Viorica putea să renunţe fără luptă la candidatură, ar fi fost cam la fel. Cum să le zici, Veorico, „ăştia” unor oameni pe care abia ce i-ai bătut şi umplut de gaze pentru o „lovitură de stat” inexistentă, pe care nici măcar tu n-ai mai recunoscut-o în campanie? Cum să-ţi baţi joc de aceşti oameni cu atâta ură nedisimulată în plină campanie electorală?!

Bă, oameni buni, eu înţeleg să fii prost, dar nici aşa! Prin urmare, Diaspora a pedepsit-o mult mai rău decât în primul tur al alegerilor. Nu doar pentru că au fost obligaţi de politicile economice aberante, de proastele legi semnate de toate guvernele PSD să plece din ţară, ci şi pentru abruptul „ăştia”. Veorica şi-a semnat condamnarea la uitare în momentul în care le-a zis „ăştia” unor oameni apăsaţi de dorul de casă, de copiii şi părinţii lăsaţi pe la vetrele lor. Când eşti prost, eşti prost cu totul!

Madama de Videle şi-a dat pe faţă dispreţul suveran pentru aceşti oameni. Pentru ea şi cocoşii rebegiţi care se-nfoaie pe lângă ea Diaspora e un blestem, un lucru pe care PSD nu l-a înţeles niciodată, o entitate până nu demult neglijabilă, care dintr-odată a început să-şi arate forţa. Nu doar prin mitinguri uriaşe, ci şi prin vot. Greu de priceput coană Veorico, este? Parc-o aud: „Ce-or mai vrea, frate, ăştia? Le-am dat lefuri mari medicilor, doar-doar se-ntorc în ţară şi mă votează, le-am dat o sută de lei la pensii părinţilor şi bunicilor, le-am promis leneşilor ajutoare şi bolnavilor spitale regionale, vor acum şi luna de pe cer?”. Îi dau eu un răspuns civilizat, că „ăştia” sunt tare supăraţi şi sunt în stare s-o-njure în sfântă zi de vot: n-au ce face cu banii ăştia dacă ei simt că sunt dispreţuiţi şi minţiţi. N-au ce face cu banii tăi amărâţi dacă n-au respect, dacă nu simt că sunt iubiţi, apreciaţi, doriţi. Capisci, madam?!

 Diasporenii au născut şi-un cântecel cu tâlc, pe care îl vor tot cânta în ciuda pesediştilor la toate alegerile posibile: „A-nceput să clocotească mămăliga românească”. Hai să facem nişte socoteli elementare, poate vă luminaţi şi înţelegeţi: până pe la ora 16, duminică, votaseră mai bine de 700.000 de români în Diaspora. Până la închiderea urnelor cifra se va fi dus, cu siguranţă, spre 900.000. Asta înseamnă aproape 10% voturi contabilizate de Iohannis, pentru că Viorica nu ia de-aici nici măcar 1%. Şi încă ceva, un adevăr la care de tembeli ce sunt nu s-au gândit: „ăştia” au pe-acasă, prin judeţele sărace ale României pesediste, rude – fraţi, surori, părinţi, copii, vecini, prieteni cu care vorbesc mereu, ţin legătura, le trimit bani, le-aduc maşini vechi, chestii de-ăstea care întăresc nişte relaţii. Bă, cu cine credeţi voi că vor vota „ăilalţi”, adică ăia din ţară? Cu cine le zice primarul pesedist care şi-a dublat leafa şi nu mai are bani nici măcar de cârpit uliţele? Nu, fraierilor, vor vota cu cine le zic să voteze „ăştia” din afară. Adică sigur nu cu blonda analfabetă care îi dispreţuieşte pe faţă. Hai că v-aţi tras-o mai dur decât ar fi făcut-o vreodată apaticul Iohannis la vreo dezbatere!

Adevărul e că i-aţi „mişcat” pe diasporeni şi rudele lor cu prostia voastră mai mult decât toate pomenile electorale legale sau ilegale practicate cu folos atâţia ani de partidul vostru! Le-aţi cântat în secţii „foaie verde foi de cimbru, măi române să fii mândru” şi ei au fost mândri să n-o voteze pe Viorica. I-aţi dus pe moşi, bolnavi şi vai de ei, cu maşinile la secţii şi câţiva dintre ei au şi murit în secţii sau pe lângă ele, poate şi din cauza emoţiilor şi efortului – cred c-ar trebui să se ancheteze cazurile astea, să ştim şi noi cine i-a pus pe „cărăuşi” să-i transporte pe alegătorii bătrâni şi bolnavi la secţiile de vot. 

Aştept ştirile de la ora 20 ca să fiu sigur că pot să mă bucur cu ceva timp înaintea închiderii urnelor. Dacă voi afla că au votat până atunci măcar 9 milioane de români, neincluzându-i aici şi pe „ăştia”, voi putea să mă bucur şi să mai sper că la alegerile de anul viitor vom face încă un pas, poate cel decisiv, spre însănătoşirea clasei politice româneşti. Asta însemnând o clasă politică cu mai puţin PSD nereformat şi mai mult aer curat, neviciat de la partidele de dreapta.

Da, la ora 20 votaseră aproape 1 milion de români în străinătate şi peste 9 milioane în ţară. Până la ora 21 se vor aduna mai bine de 10 milioane de votanţi. Asta înseamnă un scor de cel puţin 65-35 pentru Iohannis în disputa cu Dăncilă. Bună treabă, naţiune! Utilă lecţie; şi pentru Putere, şi pentru Opoziţie – acum începem să ştim cine-s unii şi cine-s ceilalţi. Sper, de asemenea, să fie o lecţie şi pentru tinerii care n-au votat azi. Dar şi, mai ales, pentru noul vechi preşedinte. Care are încă multe lucruri de învăţat şi foarte multe datorii de plătit poporului român.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.