OPINII 6 februarie 2018

EDITORIAL. Are dreptate Liviu Dragnea!

de Dumitru Manolăchescu | 845 vizualizări

Nu v-aţi fi aşteptat, dar uite că-i dau dreptate d-lui Liviu Dragnea. N-am cum s-o-ntorc, omul ştie şi are şi putere de convingere când e vorba de serviciile secrete ale statului. Uite ce spune şi cum mi-a luat o perdea de pe ochi: „Sunt oameni care vorbesc în şoaptă şi în casă. În ultimul an, şi datorită mie, şi domnului Tăriceanu, a acţiunilor celor două partide şi ale Parlamentului, oamenii au prins curaj şi-au început să vorbească”. Să nu uitaţi niciodată fraza asta, ea va putea fi folosită în orice proces intentat de liderii politici împotriva celor care scriu sau vorbesc „neautorizat”. Adică defăimător la adresa Puterii. „Curajul” naţiunii de la Dragnea şi Tăriceanu vine!

E mult de analizat, mult de discutat. Dar, nu-i aşa, datorită acestor doi domni, celor două partide şi Parlamentului am mai prins şi eu curaj şi-acum pot să vorbesc. Să spun, de pildă, ce cred despre gândirea pe dos a şefului Camerei Deputaţilor în materie de curaj, vorbit, scris, Servicii. Am mai spus: trăim acum ca într-un film celebru, „Planeta Maimuţelor” se cheamă, acolo oamenii s-au trezit pe un Pământ stăpânit de maimuţe, în care Statuia Libertăţii se întorsese cu capul în jos. O realitate inversată în multe sute de ani, după cataclisme şi involuţii.

La noi inversarea valorilor şi involuţia au durat mult mai puţin. Noi ne aflăm din nou la început de drum, o cale deschisă, iată, de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Plus partidele lor şi, cum să uităm!, mirabila lor majoritate parlamentară. Fără aceste entităţi nimic n-ar exista. Nici măcar maimuţele, cu sau fără pavian.

Să revenim la analiza pe text: „Sunt oameni care vorbesc în şoaptă şi în casă”. E clar, serviciile ascultătoare sunt de vină, ăi de plantează microfoane în casele sărmanilor politicieni nevinovaţi. Dacă mă-ntrebaţi pe mine, nu există în lumea asta politicieni nevinovaţi. Ştiu ei de ce, ştim şi noi de ce. Dar de ce-ar trebui să vorbeşti în şoaptă în propria-ţi casă dacă eşti nevinovat?! Aici e o fractură de logică, sau o manipulare ieftină. Alegeţi ce vă convine. Eu, şi mulţi, foarte mulţi alţii ca mine, vorbim în şoaptă în casă doar dacă doarme cineva sau când vorbesc şefii Camerelor, ca s-auzim mai bine ce prostii spun. Alt motiv n-avem, înjurăm Partidul Conducător şi liderii lui cât şi unde vrem – în mod civilizat, desigur... – şi nu ne-a zis niciodată ceva vreun serviciu secret. Mie mi-au reproşat multe, în schimb, nişte şefi de partide politice, dar asta-i altă mâncare de peşte...

Suntem liberi, sau aproape liberi să spunem ce gândim. Dar asta nu datorită d-lui Dragnea şi d-lui Tăriceanu. Avem de mulţumit Uniunii Europene şi standardelor pe care le-au impus instituţiile ei conducătorilor noştri. Iar adevărul nostru e altul decât adevărul lui Dragnea: cei care „au prins curaj şi-au început să vorbească” sunt taman politicienii pe care îi urmăreşte Justiţia pentru fărădelegi comise în anii din urmă. Niciunui om nevinovat n-are de ce să-i fie frică să vorbească, oricând şi oriunde îşi doreşte. O fac atâţia, fără să le fie teamă că vor păţi ceva. Dar, şi-aici are mare dreptate super-baronul de Teleorman, politicienii mâzgăliţi de matrapazlâcuri şi furtişaguri, de afaceri cu banii statului au căpătat, în sfârşit, dreptul să ţipe, să nu le mai fie teamă de Justiţie. Interesant, nu?! Într-un singur an de stăpânire PSD-ALDE, politicienii bănuiţi sau dovediţi corupţi „au prins curaj şi-au început să vorbească”. Recunosc, este o importantă realizare, una dintre puţinele dealtfel, ale „regimului” Dragnea-Tăriceanu: politicienii corupţi şi oamenii de afaceri prieteni cu cele două-trei partide aflate mereu la guvernare fac tot ce pot ca să capete imunitate în faţa Legii. Asta, d-le Dragnea, vi se datorează, lupta asta cu Justiţia, cu UE, cu electoratul cinstit şi corect vă aparţine, e suflet din sufletul „neamului” pe care scrie mare PSD-ALDE.

Încet-încet, aproape fără să băgăm de seamă, năimiţii ăştia de la Putere îşi vor subordona nu doar Justiţia, acolo încă mai au ceva probleme, că s-a băgat UE, ci şi serviciile secrete. Au început cu SPP, demonizând mediatic un şef bănuit aiurea de „spionaj” asupra miniştrilor. Vor urma SRI şi SIE, pentru că, nu-i aşa, Serviciile înseamnă Putere! Nu controlezi Serviciile, n-ai informaţii care să-i îngroape pe adversarii politici. N-ai informaţiile astea, n-ai nimic! N-ai nimic, eşti nimeni!

În buimăceala unei minţi dominată de frica de puşcărie, Liviu Dragnea spune adevărul: „Oamenii au prins curaj şi-au început să vorbească”. Aşa-i,  proasta voastră guvernare provoacă reacţii extrem de vorbăreţe, motiv pentru care aveţi mare nevoie de Servicii de informaţii care să pună batista pe ţambal, să ofere informaţii atent selecţionate de oamenii din partide. Ca pe vremea lui Ceaşcă, nu-i nicio noutate. Asta-i, de fapt, „pohta ce-o pohtiţi”, amărâţilor!

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.