„Guvernul lor” a fost votat fără probleme. A adunat 290 de voturi pentru şi doar vreo 90 împotrivă. Ciolacu l-a convins şi pe „dizidentul” social-democrat, fostul ministru al Sănătăţii Patriciu Achimaş, un tip altfel rezonabil, să revină la sentimente mai bune faţă de actualul ministru, acuzat de „genocid” la adresa oamenilor bolnavi de cancer.

Cu ce rămânem după ziua „colorată” de ieri? Cu multe vorbe şi cu multă neîncredere în proiectele bazate doar pe vorbe. Cu foarte puţini miniştri în care să avem încredere (aici, dacă mă întrebaţi pe mine, ar fi vorba de Adrian Veştea, braşoveanul sentimental care s-a trezit peste noapte ministru al Dezvoltării, de Luminiţa Odobescu la Externe, chiar dacă nu-mi dau seama de ce a fost schimbat Bogdan Aurescu, şi de Cătălin Predoiu, omul căruia îi va fi greu să fie un ministru de Interne mai prost decât Lucian dr. Bode).

De ceilalţi nu ştiu ce să spun ca să fiu „obiectiv” şi „elegant”. Îi vom vedea la lucru şi ne vom lămuri. Să le acordăm, cu generozitate, prezumţia de nevinovăţie chiar dacă CV-urile lor colcăie de pauze strâmbe.

Premierul Marcel Ciolacu? O să râdeţi sau o să mă înjuraţi, ceea ce n-o să-mi producă mari emoţii, dar omul ăsta a evoluat mult, ceea ce se vede şi în discurs, şi în orientarea partidului. S-a despărţit total de „linia Dragnea” şi a impus social-democraţilor o politică pro UE şi pro NATO. Cu sincopele de rigoare, nu foarte mari, cu naţionalisme ieftine gen „cumpărăm româneşte”, cu „românii sunt sclavii moderni ai Europei”... Perfectibile toate, cu condiţia să se ţină departe de populisme exagerate gen Şoşoacă-Simion-AUR.

Apropo, senatoarea Şoşoacă (supranumită „Vocea Rusiei” de colegi parlamentari lipsiţi de eleganţă...) le-a amestecat rău pe toate în discursul ei în Parlament, încheind în forţă: „România este a naţionaliştilor şi nu o veţi putea lua înapoi!”... Se naşte o întrebare, vorba lui Moromete: pe ce te bazezi, cucoană? La ora asta naţionaliştii populişti au puţin mai mult de 10% în Parlament. Poate la viitoarele alegeri vor avea dublu, ceea ce sper să nu se-ntâmple. Oricum, va fi prea puţin pentru a însemna ceva în politica românească. Cât despre alianţe, nu se pune problema, Simion-Şoşoacă-Târziu şi alţii ca ei au avut grijă să rupă orice legătură cu alte partide.

Alte vorbe memorabile; Kelemen Hunor, mieros şi subtil: „D-le Ciolacu, aveţi grijă de PNL, aveţi grijă să nu se trezească. Bănuiţi şi dvs., ştiu şi eu, că dacă se vor trezi vă vor lăsa singuri”. Prezicere, presentiment, dorinţa UDMR de a fi „util”? Vom vedea.

Revenind la premierul Ciolacu, mai să-mi plâng de milă când l-am auzit cu promisiuni pentru „seniori”, pensionarii votanţi adică: „Voi face tot ce depinde de mine pentru ca niciunui român să nu-i mai fie frică... De ziua de mâine, de preţuri, de sănătatea şi educaţia celor dragi!”. Aşa o fi, dar nu-mi doresc şi nu vă doresc să auzim peste un an şi jumătate că „preţurile, sănătatea, educaţia, ziua de mâine n-au depins de Marcel Ciolacu...”. Şi încheie bombastic: „Am multă credinţă, credinţa mea este în Dumnezeu şi în România”. Electoral este profitabil să crezi şi în Dumnezeu, şi în România. Dar nu ştiu dacă e şi suficient ca să reformezi o ţară în care feudalismul târziu are încă rădăcini solide.

Două cuvinte despre noul ministru al Dezvoltării, Adrian Veştea. Braşoveanul a fost în prima linie de susţinători ai noului Aeroport de la Ghimbav, conlucrând eficient cu autorităţile covăsnene. Este unul din motivele pentru care aş îndrăzni să cred într-o viitoare colaborare a ministrului Veştea cu liderii politici covăsneni, chiar dacă UDMR nu mai face parte din Guvern. Sunt multe proiecte de finalizat şi o bună relaţie cu ministrul Dezvoltării este esenţială în acest sens.

A cui mai este România? Păi, să încercăm un răspuns scurt: nu este doar a naţionaliştilor, şi nici doar a celor care cred în Dumnezeu. Dar cu siguranţă este a celor care dăruiesc o părticică din viaţa şi munca lor acestei ţări, chiar dacă au părăsit-o în căutarea norocului departe de casă.

Sursa foto: Facebook/Administrația Prezidențială