Dumitru Manolăchescu Nu-mi plac grecii. Antipatia mi se trage de la 1821, când eteriştii greci (un soi de revoluţionari anarhişti, strămoşii celor care se bat acum cu poliţiştii în pieţele publice) au complotat pentru uciderea lui Tudor Vladimirescu. Dar nu pot să nu recunosc că semănăm cu grecii mai mult decât mi-aş dori. N-avem istoria lor, n-avem tradiţia lor democratică, dar avem apucăturile lor – printre care, la loc de cinste, pasiunea de a păcăli statul, de a nu plăti taxe şi impozite, de a te strecura prin hăţişul legilor fără să te atingă niciuna...

Dumitru Manolăchescu

Nu-mi plac grecii. Antipatia mi se trage de la 1821, când eteriştii greci (un soi de revoluţionari anarhişti, strămoşii celor care se bat acum cu poliţiştii în pieţele publice) au complotat pentru uciderea lui Tudor Vladimirescu. Dar nu pot să nu recunosc că semănăm cu grecii mai mult decât mi-aş dori. N-avem istoria lor, n-avem tradiţia lor democratică, dar avem apucăturile lor – printre care, la loc de cinste, pasiunea de a păcăli statul, de a nu plăti taxe şi impozite, de a te strecura prin hăţişul legilor fără să te atingă niciuna...

Nu mă bucură, însă, în niciun fel ce li se-ntâmplă acum grecilor. Pentru că ni s-a întâmplat şi nouă (nu ştiu dacă e bine să folosesc trecutul...) şi ştiu ce frustrantă şi stresantă poate fi senzaţia dată de o curbă de sacrificiu pe timp de criză. În acelaşi timp, însă, mă gândesc că grecii au fost avertizaţi şi-ar fi trebuit să se aştepte la un recul al afacerilor, al veniturilor, al micilor şi marilor lor plăceri. Au fost avertizaţi inclusiv atunci când au împrumutat sute de miliarde de euro de la FMI şi alte instituţii bancare europene, bazându-se pe un PIB de 230 de miliarde de euro. Adică au împrumutat mai mult decât vor putea vreodată înapoia...

Miercuri, Parlamentul grec a votat cu o majoritate destul de confortabilă (17 voturi a fost diferenţa înregistrată) pentru un set de măsuri de austeritate care nouă ne sună extrem de familiar: tăierea lefurilor bugetarilor, a pensiilor, a ajutoarelor sociale, concedieri masive în sectorul bugetar (circa 100.000 de oameni), creşteri de taxe şi impozite, privatizarea unor sectoare ocolite până acum de statul grec. Scopul guvernului socialist grec este să adune 50 de miliarde de euro în următorii câţiva ani prin aceste măsuri de austeritate.

Ei bine, antipatia mea s-a estompat parţial când am văzut reacţia fermă şi demnă a parlamentarilor greci faţă de „războiul civil” din stradă. Deloc confortabil, bănuiesc, să votezi un plan de austeritate când afară zeci de mii de oameni aruncă cu pietre şi fumigene şi protestează deloc paşnic împotriva acestui plan. Şi totuşi socialiştii greci, ba chiar şi câţiva parlamentari de dreapta, din opoziţie, au votat pentru austeritate, asumându-şi rolul de salvatori ai patriei şi, după cum spun analiştii, ai Europei. Parlamentul grec a trecut testul responsabilităţii. E rândul Guvernului să dea legile necesare punerii în practică a acestui plan.

Mă gândesc ce-ar fi făcut opoziţia noastră într-o asemenea situaţie: cu siguranţă nu s-ar fi prezentat la vot, preferând să iasă în faţa Parlamentului, să fraternizeze cu protestatarii violenţi şi să-i îndemne să dea jos guvernul... Ce austeritate, ce Europă, ce viitor? Parcă-i văd pe Ponta şi Antonescu, supervizaţi de Felix-şapte vieţi, împărţind strângeri de mâini şi bezele într-o baie de mulţime gata să explodeze. Cred că am învăţat de la greci doar ce ne-a convenit, inclusiv arta de a face daruri otrăvite...