Dumitru Manolăchescu

În aceste zile s-a consumat încă un act din piesa pe care PDL şi UDMR o joacă pe scena Puterii. Cele două formaţiuni partenere într-un guvern aflat mereu la discreţia câtorva voturi nu s-au înţeles în privinţa CNAS, drept pentru care UDMR a refuzat o vreme să-şi numească un om la Ministerul Sănătăţii. Până alaltăieri, când Hunor a „cedat”, câştigând cu acest prilej şi un post de secretar de stat însărcinat cu coordonarea CNAS. Nu-i foarte clar ce va face acest secretar de stat şi ce se va schimba prin apariţia lui la coordonarea CNAS. Oricum, e lucru mare să reuşeşti să baletezi pe sârmă în aerul rarefiat al înălţimilor guvernării... Bravo lor, ştiu ce vor şi ştiu şi cum să obţină ce-şi doresc. Mă refer, desigur, la UDMR. Pentru că PDL este, din păcate, în situaţia de a accepta cam tot ce cer partenerii de coaliţie dacă mai vor să guverneze. Şi nici aşa nu-i foarte sigur...

Pentru că se făuresc diverse scenarii. Al meu nu este foarte deosebit de al altor gazetari care-şi dau cu părerea pe unde pot. Eu cred de multă vreme că UDMR îşi şantajează partenerul de guvernare pregătindu-şi, în acelaşi timp, trecerea în tabăra Opoziţiei, de fapt rezervându-şi un loc în viitoarea guvernare USL-istă. Liberalii şi pesediştii i-au tot invitat pe maghiari  la dărâmarea actualului Guvern, cât să mai reziste şi săracul Kelemen Hunor?! E şi el om... politic, are şi el nevoie de un viitor... politic, la urma-urmei şi loialitatea are limitele ei... politice. Dacă e să credem sondajele de opinie comandate de Opoziţie, peste 50% din electorat va vota în 2012 USL şi abia vreo 25% ar pune ştampila pe PDL. Păi cine să reziste tentaţiei unui viitor politic sigur, fie el şi alături de unii cu care te-ai beştelit în destule ocazii?! Cine să nu dorească să fie aplaudat la scenă deschisă de 50% din electorat şi înjurat doar de 25%?! În niciun caz UDMR, care a jucat întotdeauna doar cu cei aflaţi la Putere şi e avidă de bis-uri la aplauze prelungite...

Chiar dacă s-au înţeles în al 12-lea ceas în privinţa Ministerului Sănătăţii, eu unul nu cred că va mai trece mult până când liderii maghiari vor escalada conflictul cu democrat-liberalii şi vor părăsi coaliţia, apărându-şi identitatea, programele şi orice se cheamă politically correct – „sărăcia şi nevoile şi neamul”, cum ar suna într-o variantă românească poetică. Motive se vor găsi destule. Unul ar putea fi Statutul minorităţilor, pe care destui parlamentari ai PDL sunt tentaţi să nu-l voteze. Altul ar fi regionalizarea României altfel decât pe criterii etnice, cum doreşte neapărat UDMR. Şi cine ştie câte altele, care se-ntâmplă zilnic într-un guvern de coaliţie.

Senzaţia mea este că alegerile parlamentare din 2012 nu vor prinde UDMR şi PDL împreună la guvernare. Până atunci, însă, este posibil ca mezalianţa lor să reziste, şi asta se va întâmpla, dacă se va întâmpla, datorită mai ales celor doi şefi de partid, Emil Boc şi Kelemen Hunor. Desigur, nimic nu se mişcă-n ţara asta, nici măcar euro nu îndrăzneşte să crească, fără contribuţia neprecupeţită a preşedintelui Băsescu. Aşa că să-l aşezăm şi pe preşedinte la rubrica „contributor”.

Cu sau fără intervenţiile pacificatoare ale preşedintelui, va fi interesant de văzut până unde va merge PDL cu testarea loialităţii politice a partenerilor de coaliţie de la UDMR şi până unde vor merge liderii maghiarilor cu şantajul pentru obţinerea unor evidente avantaje politice şi etnice. Practic, la asta se rezumă mult clamatele „principii de guvernare” ale partidelor noastre în materie de coabitare politică cu UDMR.